Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 15 Iunie 2021 Ora: 15:14

Arhiereul Pavel Şerpe, slujitor al Bisericii și al oamenilor

Articol preluat din lucrarea de doctorat intitulată „Biserica Ortodoxă din Europa în timpul regimului comunist. Studiu de caz: arhiereul Pavel Șerpe”, prezentată la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna”, din Sibiu, în data de 18 octombrie 2018, și redactată sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr. Lucrarea a fost scrisă de pr. dr. Ioan Șarpe, paroh al parohiei ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh”, din Londra.

Episcopul Pavel Şerpe (1897‑1978) este, probabil, unul dintre arhiereii cei mai puțin cunoscuți ai Bisericii Ortodoxe Române. Totuşi, prin slujirea sa smerită, dar mai ales prin pozițiile deținute în cadrul Seminarului Monahal de la Neamț și al Centrului de Îndrumare Pastorală şi Misionară de la Curtea de Argeş, arhiereul Pavel Şerpe şi‑a lăsat puternic amprenta asupra multor clerici ortodocşi români.

Născut la 18 mai 1897 în satul Rădeni, comuna Păstrăveni, județul Neamț, din părinții Nicolae și Safta, Petru, după numele primit la botez, a fost al zecelea copil din cei doisprezece frați și surori. Clasele primare le‑a urmat la Rădeni şi Târgu Neamţ (1904‑1911), la finalul cărora, îndemnat de învățător, de familie, însă mânat şi de sentimentele interioare, se înscrie la Seminarul Teologic de opt clase „Veniamin Costache”, din Iași. Cu întreruperi cauzate de Primul Război Mondial, a absolvit cursurile seminarului în vara anului 1920. În toamna aceluiaşi an a susținut examenul de admitere la Facultatea de Teologie din Cernăuți, fiind declarat admis. A fost nevoit să urmeze cursurile la forma „fără frecvență”, în paralel ocupând funcţiile de pedagog (1920‑1921) şi respectiv de secretar (1921‑1924) la Seminarul Teologic din Roman.

În anul 1924 a devenit licențiat al Facultății de Teologie din Cernăuți, iar în toamna aceluiaşi an s‑a înscris la Seminarul Pedagogic din București, pe care l‑a absolvit în anul 1925. La 29 iunie 1925, teologul Petru se căsătorește, la Constanța, cu Maria N. Vasilescu, fiică de învățător din comuna Herești, județul Ilfov, iar la 14 septembrie 1925, de ziua Înălțării Sfintei Cruci, a fost hirotonit diacon de către episcopul Ilarie Teodorescu, pe seama Catedralei Episcopale din Constanța, unde a slujit până în toamna anului 1927.

La începutul lunii octombrie 1927, diaconul Petru pleacă la București împreună cu soția, iar la 11 noiembrie 1927 este hirotonit preot în Catedrala Patriarhală de către Patriarhul Miron Cristea, pe seama acestei Catedrale. Câteva zile mai târziu este numit preot misionar pentru muncitorii domiciliați în cartierele C.A.M., „Belvedere” și C.F.R. „Grand”. La 29 iunie 1928 a deschis o capelă cu hramul „Sfânta Ecaterina” în curtea Manufacturii „Belvedere”, unde slujea duminicile și de sărbători. În urma demersurilor făcute, la 1 ianuarie 1932 se constituie propriu‑zis şi parohia „Belvedere”, formată din cartierele C.A.M. și C. F. R. „Grand”, unde părintele Petru Șerpe este „definitivat” în postul de paroh, slujind în această calitate până la 31 august 1947.

În aceşti 20 de ani de pastoraţie a desfăşurat o intensă activitate culturală, socială și caritabilă, în cadrul parohiei „Belvedere” din Bucureşti, îngrijindu‑se de dezvoltarea bibliotecii populare „A.G. Ioachimescu”, precum și de formarea spirituală și intelectuală a păstoriților săi, pe care încerca să‑i stimuleze prin șezători, festivități, conferințe, excursii, pelerinaje, reviste parohiale și împreună‑cântare în corurile întemeiate de el. La acestea s‑a adăugat pastoraţia propriu‑zisă (sau misiunea religios‑morală) desfăşurată cu multă râvnă vreme de două decenii, precum şi construcţia unui lăcaş de cult unic în ţară prin frumuseţea lui: Biserica „Belvedere”, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (1934‑1939).

Întrucât din căsnicia preotului Petru Șerpe și a soției sale Maria nu a rezultat niciun copil, cei doi şi‑au revărsat iubirea asupra tuturor copiilor din parohie. Un proiect de suflet al părintelui Şerpe a fost înfiiţarea unei grădiniţe pentru copii în cartierul C.F.R. „Grand”, pentru educarea în spirit creștin a copiilor din parohie (1934). Ulterior, în anul 1940, a înființat la demisolul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” o cantină – prima cantină socială din cuprinsul Patriarhiei Române –, care a funcționat cu bucătărie proprie, sală de mese și personal calificat, asigurând în fiecare zi masa pentru mai mult de 150 de copii. De aceea nu ne miră că într‑o caracterizare a Siguranţei Statului se menţiona că parohul „este cunoscut și de ultimul copil din cartierul C.A.M. Grozăvești ca un om de o cinste și bunătate excepțională”.

După trecerea la cele veşnice a preotesei Maria (22 mai 1940), şi având în vedere vasta sa experiență acumulată în activitatea pastorală desfășurată pe atâtea planuri în parohia „Belvedere”, părintele Petru Șerpe a fost considerat de către patriarhul Nicodim Munteanu drept un valoros viitor episcop. De aceea, încă din aprilie 1946 numele lui se regăsește în lista candidaților pentru funcția de episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Ales arhiereu‑vicar în cadrul şedinţei Sfântului Sinod din 3 iulie 1947, preotul Petru Șerpe a fost tuns în monahism la Mănăstirea Neamț, în ziua de 22 iulie 1947, primind numele de Pavel. Ipopsifierea a avut loc pe 30 august 1947, iar hirotonia a fost săvârşită a doua zi în Catedrala Patriarhală din București.

Noul arhiereu‑vicar a fost însărcinat cu prezidarea întrunirilor consilierilor și ale protopopilor, activităţi pe care le va coordona şi după moartea patriarhului Nicodim (27 februarie 1948). După alegerea şi instalarea Patriarhului Justinian Marina, vlădica Pavel va veghea asupra bunăstării mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, în calitate de exarh. În contextul tot mai vitreg al politicii regimului comunist, va fi desemnat, alături de alţi patru ierarhi, profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ, al cărui director este numit la 1 iulie 1950. Va deţine această funcţie până în vara anului 1952, când seminarul monahal a fost desființat, înființându‑se un nou seminar pentru pregătirea preoților de mir.

Din toamna anului 1952 şi până la începutul lunii noiembrie 1954, când a fost trimis la Curtea de Argeș, ultimul său loc de recluziune stabilit de autorități, arhiereul Pavel Șerpe a stat la Mănăstirea „Bistrița”. După ce a sosit la Mănăstirea „Curtea de Argeș”, arhiereul Pavel a fost numit stareț al mânăstirii de către Patriarhul Justinian şi a fost însărcinat cu organizarea cursurilor de îndrumare pastorală şi cu primirea delegaţiilor oficiale de peste hotare, care vizitau vechea ctitorie voievodală. S‑a dovedit un foarte bun gospodar, iar prin simțul său practic a reuşit să redea strălucirea pierdută a acestui ansamblu bisericesc de o inestimabilă valoarea istorică şi spirituală. Mai mult decât atât, în perioada aplicării Decretului 410/1959, arhiereul Pavel a reuşit să pună bazele unei mici obşti monahale la Curtea de Argeş. Considerat ca fiind incomod de autorităţi, a fost supravegheat îndelung de Securitate, prilej cu care sursele informative scoteau din context și îi interpretu negativ fiecare gest, prezentând comportamentul arhiereului ca pe un afront față de principiile „democratice” ale regimului. După atâtea realizări și osteneli, episcopul Pavel Șerpe a trecut la cele veșnice în ziua de 18 mai 1978, la vârsta de 81 ani, în modesta sa chilie de la Mânăstirea „Curtea de Argeș”. Slujba înmormântării a fost oficiată în ziua de 21 mai, în paraclisul mănăstirii, iar înhumarea a avut loc în aceeași zi, în cripta din subsolul Bisericii „Belvedere”, din București, criptă pe care episcopul Pavel și‑o pregătise din dragoste pentru această biserică ctitorită prin ostenelile sale.

Arhiereul Pavel Şerpe este o personalitate mai puțin cunoscută publicului larg, dar nu mai puțin interesantă. Prin viaţa şi prin activitatea sa neostenită, s‑a dovedit mai degrabă un „erou de roman”, cum îl caracteriza pr. prof. univ. dr. Dumitru Abrudan. Reunind viziunea clară cu un acut simţ practic, ca preot şi apoi ca ierarh, arhiereul Pavel Şerpe a dovedit de timpuriu vocaţie de ctitor, întemeind şi consolidând unitățile bisericești care i‑au fost încredinţate. Dar poate cea mai mare calitate a sa a fost atenţia acordată zidirii sufleteşti, slujind fără compromis Biserica lui Hristos și pe semeni.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni