Pentru că fratele său era stareţ al mănăstirii argeşene Robaia, a vieţuit o perioadă de timp în acest aşezământ. În august 1938 a fost hirotonit ierodiacon pe seama mănăstirii Turnu din judeţul Argeş (astăzi în Vâlcea), iar în 1940 ieromonah de către episcopul Grigorie Leu. Pentru a-şi putea urma stu­diile de teologie s-a angajat ca pedagog, de la 1 ianuarie 1940, la Seminarul de la Câmpulung Muscel, între decembrie 1940 şi iunie 1941 la Seminarul din Curtea de Argeş şi între noiembrie 1945 şi iunie 1946 la liceul de băieţi din Găeşti. Ulterior, a fost numit slujitor la catedrala episcopală din Sighet. Aici a fost cercetat de Siguran­ţă, pe motiv că ar activa alături de legionari. Nu se găsesc probe împotriva sa şi dosarul se clasează. Totuşi, la 13 februarie 1948, în timp ce se afla în trecere prin Câmpu­lung Muscel, ieromonahul Varlaam Lică este reţinut de Siguranţă. Din delaţiunile unor informatori rezulta că ieromonahul Varlaam ar fi „instigat contra statului şi defăimat pe guvernanţii URSS" În anche­ta de la Siguranţa din Bucureşti a refuzat să recunoască acuzaţiile care i se aduceau. Fără nicio decizie juridică, în iulie 1948 a fost trimis în penitenciarul de la Piteşti. Pentru că s-a îmbolnăvit de TBC, a fost mutat ulterior în penitenciarul de la Târgu Ocna, unde autorităţile comuniste iniţia- seră reeducarea. Acolo i-a cunoscut pe Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, stareţul Gherasim Iscu şi alţi trăitori creştini deţi­nuţi. Ca monah, şi-a urmat vieţuirea creş­tină, după cum consemnau gardienii: „De­ţinutul Lică Varlaam se manifestă mai mult pe temă religioasă, contra regimului de democraţie-populară, afirmând că comu­niştii au distrus credinţa şi biserica, răs­pândind această teorie în rândurile deţi­nuţilor pentru a le ridica moralul lor banditesc”. În acelaşi document se mai ară­ta că ieromonahul Varlaam „a căutat tot timpul să creeze o atmosferă ostilă proble­mei demascărilor şi reeducării", susţinând că „Este păcat să demaşti pe aproapele tău" La 27 februarie 1952, o sursă a Securităţii nota: „Deţinutul Varlaam Lică, în luna apri­lie 1951, când în rândul deţinuţilor se agi­ta problema demascărilor, ţinea în curte, împreună cu alţi deţinuţi, preoţi, ca: Cărăuşu Adrian, Ioja Sinesie şi Banu Con­stantin, un fel de adunări religioase în care antrena şi pe alţi deţinuţi, vorbindu-le des­pre păcatul de a face rău aproapelui şi alte lucruri”. Mai mult, conform unui alt infor­mator, la decesul unor deţinuţi din peni­tenciarul de la Târgu Ocna, în septembrie-octombrie 1950, părintele Varlaam „a încercat să facă slujbe religioase în pre­zenţa celorlalţi deţinuţi, însă a fost oprit la timp de tovarăşii miliţieni”. La 10 oc­tombrie 1951, un alt informator al Securităţii arăta cum părintele evită „societatea deţinuţilor legionari”. De la Târgu Ocna, în februarie 1952 părintele a fost mutat în arestul Direcţiei Generale a Securităţii. După o anchetă sumară, în septembrie 1953, părintele Varlaam Lică a fost eliberat din temniţa comunistă.