În timpul celor 10 zile, copiii au învățat să se roage, să picteze, să împletească, să cânte, să danseze și să fie unii cu alții în duh creștinesc.

Atelierele de teatru (animatoare Maria Rebrean) și teatru de marionete (animatoarea Andreea Ionescu) au făcut deliciul copiilor, dar și al părinților si bunicilor prezenți la seara talente­lor și la spectacolul de închidere a taberei.

Prin toate aceste activități, prin Sfintele Liturghii și prin rugăciunile de seară și de di­mineață, prin joacă si poveștile înainte de cul­care ne-am conectat și noi împreună cu copi­ii nu la tablete, console de jos și calculatoare (ne-admise în tabără), ci la bucuria copilări­ei și a inocenței trăite în Dumnezeu.

Cei mai mari au avut un atelier de comu­nicare (Paul Stan și Pr. Răzvan Ionescu) în care au avut prilejul de a se exprima, de a se cunoaș­te mai bine pe ei înșiși și de a crea legături de priete­nie puternice.

Văzând în fiecare an bucuria copiilor, ne dorim ca aceste tabere să fie cât mai cunoscute printre fa­miliile de români din Occident, să se înmulțească (anul acesta am avut trei tabere pen­tru copii și una pentru tineri), căci sunt prilejuri de a sădi sămânța cea bună în sufletele curate ale copiilor. Iar noi dăm mărturie că rodul cel bun se vede încă din timpul tabere­lor și ne rugăm ca el să continue în sufletele micuților.

DE LA PENSULÄ‚ LA ALBASTRU. JURNAL DE HOINÄ‚RIT

Vineri

Pe brațul Teodorei a poposit un fluture. Pășește pe curba netedă, pe care ea o ridică atent, să nu pună granițe mișcării lui. Ne repezim să-l fixăm cu ochiul aparatului, și el nu se grăbește. Își leagănă grațios ari­pile măgulite, se desface și se răsu­cește încet în lumină.

Alina pleacă la domolit coate julite, albine pișcătoare și un vag și in­cert blues de seară.

Așteptăm ploaia.

Sâmbătă

Păpușile încep să prindă contur si aștept să ia suflu de viață. La atelier ne lansăm în dis­cuții aprinse despre culori, forme, broderii, despre cine-cu-ce-veșminte vrea să-și îmbra­ce păpușa. Maica Anastasia zâmbește.

Dar înserarea vine așa domoală, că încet-încet ne vine mai degrabă chef să filozo­făm despre viață, în general, decât despre detalii mărunte și futile. Gândurile noastre zboară neîngrădite cu vântul de seară, din­colo de cele câteva laturi ale gardului tabe­rei, în lumea cea mare și largă. Măcar că, de obicei, și între laturile astea sunt atâtea de făcut, și de la clopoțelul care ne circumscrie trezirea și ritmurile zilei până la ora culcării e atâta viață de trăit, că nu le simți nicio cli­pă limitarea. Până să ne facem paturile, și gimnastica, și rugăciunea, nici nu apucăm să mâncăm și să trecem bine de cântece și jocuri înspre ateliere, că a și venit vremea filmului de seară, și ideile noastre nici nu-și doresc să rătăcească prea departe.

Doar la-ntunecat își fac gândurile vreme de părinți; dar dorul-de-casă nu e o boală de tabără și nu naște epidemii; se-ngână cu zorile și pleacă de bunăvoie și repede.

Luni

Căutăm îngeri adoptivi. Se zvonește de dimineață că niște îngerași au intrat în va­canță. La colțul lor de corespondență, pe aripa unui plic se tânguie un mesaj obidit: „Îngerașule, gândește-te și la mine!”

După atelier o luăm la goană cu sete, o ceată de păpușari. Nu cu neliniștea fugii de noi, ci cu bucuria fugii de fugi. În mijlocul iureșului gust pe nerăsuflate deliciul singu­rătății – în gălăgia de aici nu e zgomot!

Misiunile zilei: Fluturi de agățat pe pân­za lumii noi. Deal de găurit. Ulcior de arun­cat în prăpastia nemulțumirii.

Miercuri

„Leagănul florii-strugure” e o înhămare la necunoscutul lui nu-știu-ce-o-să-iasă. Fiecare pas înainte, pe propria răspundere.

La rugăciunea de dimineață, Luca: sme­renia este când te faci miiic, mic de tot și îl iei și pe celălalt cu tine.

^Joi

Unde sunt copiii? Prinși în urzeala lumii acesteia noi, pe care o țesem vremelnic, an de an. În care ne țesem și noi, împreună cu ei, fiecare cu firul lui, colorat, trist, răbdător, rebel, nostim, artist, tăios, înflăcărat, stin­gher, dăruitor. Åži pânza asta iese pe măsură, cu colțuri mai aspre sau mai catifelate. Fiecare ia cu el o bucată din ea, în călătoria spre sine.