E.J.: Personal, dacă mă întorc la acto­rie, aÅŸ vrea să fac ceva care să aducă multă speranÅ£ă, fiindcă prin jocul actorului noi arătăm prin ce trece personajul: dacă aces­ta suferă, dacă traversează perioade în­tunecate, ÅŸi toate astea sunt importante, dar e important ÅŸi să arătăm nădejde, ÅŸi îndreptare, fiindcă a fi artist înseamnă a inspira, ÅŸi a scoate oamenii din realitate preÅ£ de o clipă, ÅŸi a le da ceva în care să spere, sau pe care să-l caute, sau pur ÅŸi sim­plu a-i face pe oameni să râdă, ca să se destindă puÅ£in. Åži cred că ambele aspecte sunt bune.

A.I.: Din aceeaÅŸi perspectivă, aÅŸ spune că Å£elul vieÅ£ii în Biserică este să-i facă pe oa­meni să devină autentici. TotuÅŸi, mi se pare că, adesea, această autenticitate este contra­ră lumii artiÅŸtilor, care acordă mare atenÅ£ie propriei lor imagini în lume. CredeÅ£i că în persoana artistului se pot împăca ÅŸi imagi­nea ÅŸi autenticitatea creÅŸtină?

J.J.: Cred că, în general, artiÅŸtii se lup­tă să se regăsească, să-ÅŸi regăsească pro­pria identitate. Åži adesea sunt priviÅ£i în funcÅ£ie de munca pe care o fac. Câteodată ea poate constitui un itinerariu duhov­nicesc, altă dată ea poate duce la un fel de nebunie destructivă. Åži am văzut, de-a lungul istoriei, mulÅ£i artiÅŸti care au tre­cut prin asta. Dacă începi să nu mai ÅŸtii cine eÅŸti ÅŸi nu Å£ii cont decât de arta pe care o faci, te poÅ£i pierde. Deci există un fel de tensiune între autenticitate ÅŸi ima­ginea artistului. Pe de altă parte, mulÅ£i artiÅŸti pe care i-am cunoscut au un in­stinctpentru autenticitate, deoarece lu­crează cu natura umană, ÅŸi cu comporta­mentul uman. Åži coboară dincolo de suprafaÅ£a vieÅ£ii comune, fie prin poezie, fie prin muzică, încearcă să treacă dinco­lo de suprafaÅ£ă ÅŸi devin mai autentici. Deci cred că artiÅŸtii pot fi foarte înclinaÅ£i spre milă ÅŸi mângâiere, iar inimile lor pot fi foarte deschise, ca unii care nu sunt străini de simÅ£irea omenirii, pe care au văzut-o printr-un fel de ochelari ai au­tenticităÅ£ii ÅŸi ai înÅ£elegerii. Deci e întot­deauna o luptă – am vorbit despre asta într-o carte pe care am scris-o, The Mistery of Art – ÅŸi există două feluri de nebunie: o nebunie omenească distrugătoare, care îi cuprinde pe unii artiÅŸti, ÅŸi care poate duce la narcisism ÅŸi la depresie, ÅŸi există un alt fel de nebunie, pe care aÅŸ numi-o sfântă, pe care am vazut-o în vieÅ£ile sfin­Å£ilor, sau la Hristos ÎnsuÅŸi, Care a numit-o nebunia iubirii. Care este de fapt mai pu­ternică decât cea distrugătoare. Nebunia iubirii este Hristos Care vrea să moară pentru noi. Asta e mai presus, sau depă­ÅŸeÅŸte, orice închipuire.

A.I.: Cum este văzut un ortodox la Hollywood? V-aÅ£i simÅ£it respinÅŸi, sau dim­potrivă, acceptaÅ£i, asimilaÅ£i etc.?

J.J.: Oamenii de la Hollywood sunt pri­etenii mei, am lucrat împreună cu ei, în comunitatea de acolo, încă de când aveam unsprezece ani, deci...

E.J.: Lucrurile nu se prezintă doar în alb sau negru.

J.J.:Într-adevăr, noi considerăm că dacă îi iubim pe oameni cu adevărat, fără să îi judecăm, ÅŸi îi iubim de pe poziÅ£ia unora care se luptă, de pe o poziÅ£ie smerită, atunci nu cred că oamenii se simt prea jigniÅ£i, pentru că îi iubeÅŸti, pur ÅŸi simplu.

A.I.: Dar nu vă percep ca fi­ind... diferiÅ£i?

J.J.: Ba da, există diferenÅ£e din când în când. Ca adoles­cent, eu nu mă duceam cu ei la petreceri să mă îmbăt, pentru că eram mai atras de preocu­pări spirituale. Însă artiÅŸtii pe care îi întâlnesc mă inspiră. Hristos nu ÅŸi-a petrecut vremea doar cu oameni credincioÅŸi, ci îi iubea pe toÅ£i ÅŸi mergea oriun­de era invitat, ÅŸi am văzut atâta bunătate la oamenii din acele comunităÅ£i. AÅŸa că...

E.J.: Eu sunt un exemplu în acest sens, deoarece, atunci când ne-am întâlnit la Santa-Barbara, pe vremea când lucram împre­ună la serialul General Hospital, treceam printr-o perioadă de în­depărtare de la credinÅ£ă, dar nu m-am simÅ£it judecată în vreun fel de Jonathan, ci m-am simÅ£it foarte în siguranÅ£ă, iubită, ac­ceptată, ÅŸi iubirea aceea ÅŸi accep­tarea m-au adus înapoi ÅŸi Dumnezeu a putut intra în ini­ma mea din nou ÅŸi mi-a îngădu­it să-mi străbat propriul meu drum înapoi către El, în depli­nă libertate.

A.I.: Deci prin viaÅ£a voastră în Hristos împărtăÅŸiÅ£i iubire si acceptare în mediul vostru de la Hollywood. Le mai aduceÅ£i ÅŸi altceva din experienÅ£a voastră personală?

J.J.: Da, desigur. În multe privinÅ£e, nu mă simt ca unul care are vreun drept să vorbească oamenilor des­pre ceea ce crede, până nu am vărsat lacrimi ÅŸi nu m-am rugat pentru ei, până nu mi-am umplut inima de iu­bire pentru ei. Sfântul Serafim de Sarov, un sfânt ne­închipuit de frumos, a spus că scopul vieÅ£ii creÅŸtine este dobândirea păcii Duhului Sfânt ÅŸi mii de oameni împrejur îÅŸi vor afla mântuirea. Statele Unite au un tre­cut de prozelitism intens ÅŸi agresiv, de genul „trebuie să crezi în asta”, de osândire ÅŸi judecată din partea oa­menilor: dacă nu crezi în ce îÅ£i spun eu, o să te duci în iad, Dumnezeu nu te va primi. Oamenii ăÅŸtia sunt oameni răniÅ£i. Åži foarte mulÅ£i L-au părăsit pe Dumnezeu tocmai din cauza acestui fel de purtare. În lumea ÅŸi în cultura noastră, trebuie să fim foarte atenÅ£i ÅŸi foarte sensibili la ceea ce trăiesc oamenii, dar când arăÅ£i iu­bire ÅŸi te rogi, Duhul Sfânt deschide căi de a împărtă­ÅŸi iubirea lui Hristos, ÅŸi învăÅ£ătura Evangheliei ÅŸi fru­museÅ£ea credinÅ£ei ortodoxe. Deci aceste oportunităÅ£i vin, dar, spre deosebire de atitudinile agresive din tre­cut, noi vrem ca acestea să vină de pe o poziÅ£ie auten­tică de comuniune cu oamenii.

A.I.: Oamenii de ÅŸtiinÅ£ă ÅŸi teologii se apropie tot mai mult în căutarea lor în zile­le noastre, deoarece ÅŸtiinÅ£a modernă e mult mai deschisă spre taină ÅŸi lipsa de certitudi­ne. CredeÅ£i că ÅŸi cultura modernă a filmului ÅŸi a muzicii se pot apropia de viaÅ£a Bisericii, ÅŸi în ce fel?

J.J.: Nu văd nicio contradicÅ£ie între ÅŸti­inÅ£ă ÅŸi credinÅ£ă. Cred că ÅŸtiinÅ£a revelează tainele creaÅ£iei. Ce ne place la credinÅ£a ortodoxă este că îmbrăÅ£iÅŸează întreaga creaÅ£ie ÅŸi caută să o sfinÅ£ească. Oamenii de ÅŸtiinÅ£ă care văd în descoperirile lor frumuseÅ£ea dumnezeirii, sunt mult mai deschiÅŸi spre incertitudine, spre taină. Taina este specifică ÅŸi credinÅ£ei noastre – sunt atâtea pe care nu le ÅŸtim. Termenul potrivit este „apofatismul”: vedem că nu ÅŸtim ÅŸi de acolo începem, ne apropiem de Domnul de pe poziÅ£ia celui care nu cunoaÅŸte, ÅŸi asta ne face mai smeriÅ£i, ÅŸi cred că ÅŸi ÅŸtiinÅ£a trăieÅŸte experienÅ£a smereniei, spunând: ÅŸtiu asta ÅŸi asta, dar nu ÅŸtiu atâtea altele. La fel e ÅŸi cu filmul, nu-i aÅŸa, Elisa? Intri într-o biserică ortodoxă ÅŸi e plină de icoane ÅŸi trăieÅŸti credinÅ£a cu toate simÅ£urile tale: cu ochii, cu urechile, simÅ£i mirosul de tămâie, e o întreagă expe­rienÅ£ă; ÅŸi filmul este un medium artistic foarte puternic, ce le permite oamenilor să experieze viaÅ£a ÅŸi alegerile din ea, pre­cum ÅŸi suferinÅ£a, ÅŸi izbăvi­rea. În el vedem condiÅ£ia umană ca-ntr-o oglindă. El ne ajută să înÅ£elegem cine suntem.

A.I.: Si muzica?Muzica ta, mai ales?

J.J.: Sper că e la fel. Cuvântul folosit e perfect: autentic. Ca artist ÅŸi în acelaÅŸi timp creÅŸtin ortodox vreau să fiu autentic. Ä‚sta e scopul. Vreau să fiu sincer. Åži Hristos a fost sincer. Scripturile vorbesc deschis de­spre condiÅ£ia umană. Acolo vezi multă în­tunecime, mult păcat, multă luptă ÅŸi neînÅ£elegeri, dar ÅŸi multă iubire, ÅŸi bunătate, ÅŸi înÅ£elegere. Cântecele noastre ÅŸi filmele noastre ar trebui să oglindească condiÅ£ia umană ÅŸi tânjirea după omenescul auten­tic. Åži noi înÅ£elegem că eÅŸti om cu adevărat doar în taina lui Hristos. Dar oamenii trebuie să ajungă la aceasta prin Duhul Sfânt ÅŸi prin credinÅ£ă. În iubire nu este constrângere. Nu-i poÅ£i forÅ£a pe oameni să devină credincioÅŸi.

E.J.: În creÅŸtinismul apusean sunt atâÅ£ia oameni care îl iubesc pe Hristos ÅŸi încearcă să trăiască Scripturile ÅŸi experienÅ£a Duhului Sfânt într-un mod intens ÅŸi personal, dar important e să cauÅ£i mai întâi împărăÅ£ia cerurilor ÅŸi dreptatea ei, ÅŸi toate se vor adăuga. Asta îi face pe oameni curioÅŸi să cunoască creÅŸtinismul de la început, fiindcă Apusul nu lasă mult loc căutării ÅŸi trăirii creÅŸtinismului aÅŸa cum a fost el înainte de Marea Schismă. Åži cred că asta ar putea of­eri răspuns la multe din întrebările oame­nilor, ar putea vindeca inimile multora, dar trebuie să întrebi, să întrebi de ce icoanele arată aÅŸa cum arată ele, de ce facem sem­nul Crucii ÅŸi toate aceste lucruri, dacă catolicii au rămas credincioÅŸi TradiÅ£iei sau dacă au schimbat lucruri, dacă protestanÅ£ii au lăsat lucruri deoparte etc. Domnul e atât de milostiv, ÅŸi atât de „disponibil”, dar sunt lucruri de aflat despre Hristos prin Biserica Lui care deschid o întreagă dimensiune, ÅŸi posibilitate de schimbare, pentru oa­meni.

A.I.: Cum e să fii părinte creÅŸtin orto­dox?

E.J.: E...minunat! Unde e Duhul Domnului, acolo este libertatea. Åži eu mă simt foarte liberă ÅŸi creativă ca mamă. De fapt, mă simt mult mai împlinită ca mamă decât m-am simÅ£it vreodată în trecut. Simt mai puÅ£ină presiune din partea lumii, care vrea să mă înveÅ£e ce am de făcut, ÅŸi cum ar trebui să mă simt ca femeie. Iar copiii iubesc Biserica, le place să interacÅ£ioneze, îi văd fericiÅ£i, bucuroÅŸi, le e drag să-L sărute pe Hristos sau pe sfinÅ£i, totul e foar­te interactiv; ÅŸi sunt atâtea poveÅŸti frumoa­se pe care le pot auzi despre vieÅ£ile sfinÅ£i­lor sau ale oamenilor sfinÅ£i care trăiesc în prezent, ÅŸi minuni pe care oamenii nu le cunosc; copiii, cărora le citim basme, au atâtea poveÅŸti uimitoare ÅŸi adevărate care se petrec acum, sau s-au petrecut în tre­cut. Asta ne echilibrează viaÅ£a; iar rugă­ciunea făcută împreună în familie ne lea­gă unii de alÅ£ii ÅŸi ne sfinÅ£eÅŸte. Asta nu-i împiedică pe copii să participe deplin la toate activităÅ£ile lor ÅŸi la ÅŸcoală, dar cre­dinÅ£a ortodoxă îi ajută în întâmplările vie­Å£ii, în relaÅ£iile cu ceilalÅ£i, în prieteniile sau conflictele cu ceilalÅ£i copii.

J.J.: Au un fundament solid, si instinc­tul de a ierta. De asemenea, prezenÅ£a Maicii Domnului ca mijlocitoare a noas­tră a însemnat mult pentru noi ca familie – să avem acea prezenÅ£ă maternă lângă noi... asta e desigur, o mare taină. Am simÅ£it rugăciunile si ocrotirea ei si îi sun­tem atât de recunoscători pentru asta!

A.I.: VorbiÅ£i-ne despre experienÅ£a voas­tră pariziană, la festival mai ales...

J.J.: Festivalul a fost pur si simplu su­perb!

E.J.: Åži oamenii atât de calzi si de pri­mitori. toÅ£i preoÅ£ii si mitropolitul.. .sunt fără cuvinte faÅ£ă de dragostea care s-a re­vărsat si unitatea pe care am simÅ£it-o.

J.J.: Suntem foarte impresionaÅ£i ÅŸi copleÅŸiÅ£i de bunătatea care ni s-a arătat. Dragostea de Hristos, atât de prezentă, a fost uimitoare.

E.J.: Asta ne-a permis să ne bucurăm altfel ÅŸi de restul Parisului, să-l vedem mai frumos ÅŸi mai profund, având acest fun­dament în inimile noastre, ÅŸi să-l percepem dintr-o perspectivă mai largă.

J.J.: A fost de asemenea o binecuvân­tare pentru noi să petrecem acest timp cu fraÅ£ii noÅŸtri români ortodocÅŸi, de­oarece am fost în România în 2007 ÅŸi am devenit ortodocÅŸi ani de zile după aceea, după ce am citit istoria creÅŸtinismului, ÅŸi mi-am dorit să mă pot întoarce în România ca să trăiesc experienÅ£a credinÅ£ei de acolo, pe care simt că am ratat-o atun­ci ... pentru că nu ne-am dus la mănăstiri – am intrat doar în câteva biserici ÅŸi atât. AÅŸa că, venind aici la Paris, întâlnirea cu românii ortodocÅŸi a însemnat enorm pen­tru noi.

A.I.: Mi-aÅ£i spus că în seara asta, la ca­tedrală, a fost prima oară când aÅ£i partici­pat la o vecernie... românească.

J.J.: Da, si a fost un moment special, fiindcă, asa cum am spus, desi am intrat în câteva biserici din România, eram încă foarte refractari faÅ£ă de tot ce Å£inea de cres- tinismul vechi, si nu stiam în ce fel de bise­rică intrăm, asa că nu am fost la slujbe cât am stat în România, si mi-am dat seama în seara asta la vecernie că e prima slujbă în limba română si a fost foarte emoÅ£io­nant...

A.I.: Mai ales că a fost să se întâmple la Paris...

J.J.: Exact! (râde) Cine s-ar fi gândit?