„De ce firea se împodobeÅŸte cu atâtea culori când se găteÅŸte de moarte?” 

Pentru că ÅŸtie taina vieÅ£ii.

Într-adevăr, acest festival de culori e o apoteoză: nici chiar exuberanÅ£a primăverii nu poartă o asemenea plinătate, asemenea sfârÅŸitului unei cantate.

Rădăcina cuvintelor este revelatoare: apoteoză înseamnă „slăvire, îndumnezeire, divinizare”. Oare natura nu ne mărturiseÅŸte asta la venirea toamnei? Nu ne sugerează ea vocaÅ£ia noastră? Ca ÅŸi cum ar voi să redea toată lumina primită în anotimpul frumos, înainte de a se odihni? Este o mulÅ£umire. Firea laudă Izvorul luminii.

Ea se despoaie în rafinarea materiei sale mergând până la dăruirea totală de sine… nu dansează oare frunzele ei înainte de a se arunca în braÅ£ele pământului din care vor renaÅŸte ca humă? Nu-i aÅŸa că nu ne putem împiedica să ne gândim la (h)um-ilinÅ£a pământului călcat în picioare, însămânÅ£at dar ÅŸi acoperit de resturi, ÅŸi care fără odihnă dăruieÅŸte iar ÅŸi iar?

Miracol al seminÅ£elor care vor rodi în multe ierburi ÅŸi se vor ridica spre tării… nu e oare un imn de slavă Cerului? Nu aÅ£i simÅ£it niciodată dorinÅ£a de nestăpânit de a vă arunca la pământ pentru a vă adânci faÅ£a într-o mare de flori în Alpi, al căror cântec în mii de culori îÅŸi strigă bucuria?

Astfel, în toamnă, copacii se prefac în bătrâni plini de lumină… oare nu ne îndeamnă să facem la fel? În clipa în care se vesteÅŸte sfârÅŸitul, a dărui Lumina tuturor binefacerilor primite… dar ÅŸi a încercărilor! Anul acesta, natura a fost deosebit de vitregită de intemperii… ÅŸi se pare că niciodată culorile ei nu au fost atât de mătăsoase ÅŸi bogate în nuanÅ£e, ca ÅŸi cum diferenÅ£ele de temperatură, trecând peste legile anotimpurilor, le-ar fi zămislit astfel…

Firea însăÅŸi mărturiseÅŸte biruinÅ£a asupra morÅ£ii – prin puterea acestei seve (sânge – suflet) care izvorăÅŸte din nou, în fiecare an, miracolul primăverii.

Fie ca iarna care se apropie să-i fie binefăcătoare.

Anne Monney