Adaugat la: 1 Octombrie 2008 Ora: 15:14

Cei doi lupi

Cei doi lupi

În ultima zi din vacanța sa la țară, stând pe prispa casei, un băiat îi ceru sfatul bunicului său. Era nedumerit și nu știa de ce îi venea uneori să facă și lucruri rele. Se simțea câteodată de parcă în el ar fi doi copii, unul care l-ar trage spre lucruri bune, iar celălalt spre lucruri rele. Cu aceeași gură și se ruga și înjura, la fel cum cu aceeași mână și mângâia și lovea.

Bătrânul ascultă cu atenție mărturisirea nepotului său, după care îi explică:

- Dragul meu, în interiorul fiecăruia dintre noi se dă o luptă nevăzută. Ea poate fi asemănată cu bătălia dintre doi lupi, unul fiind rău, furios, lacom și mincinos, iar celălalt bun, blând, cumpătat și conștiincios.

Nepotul stătu o clipă pe gânduri, apoi întrebă:

- Åži care lup va învinge, bunicule?

- Cel pe care îl hrănești, răspunse simplu bătrânul.

 

***

 

Ostașii care se aruncă în această luptă sunt toți creștinii. Conducătorul lor este Domnul nostru Iisus Hristos, însoțit de toți coloneii și căpitanii Săi, adică de toate cetele îngerilor și ale sfinților. Câmpul de bătălie în mijlocul căruia are loc acest război este inima noastră. (Sfântul Nicodim Aghioritul)

Cei doi lupi

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni