Adaugat la: 1 Septembrie 2014 Ora: 15:14

Scrisoare Pastorală

Către tot clerul și poporul dreptslăvitor din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale Har, milă și pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la noi părintești binecuvântări!

Scrisoare Pastorală

Iubiți frați si surori intru Domnul,

În acest an, activitățile din Mitropo­lia noastră au avut ca moment cul­minant organizarea Congresului Mitropoliei si a Adunării Mitropo­litane găzduite de Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei si Portugaliei, la sanc­tuarul din Valle de los Caidos („Valea Căzuților”) – Escorial, Spania, intre zile­le de 11 si 15 iunie. Cele două organisme statutare ale Mitropoliei noastre, fiind con­stituite din reprezentanți ai Centrelor epar­hiale, parohiilor si mănăstirilor, clerici si mireni, sunt un cadru de manifestare a comuniunii si coresponsabilității pentru soluționarea problemelor administrative si pastoral-misionare comune, dar si un bun prilej de aprofundare a unor teme duhovnicesti importante pentru viața fi­ecăruia dintre noi si pentru comunitățile in cadrul cărora ne trăim credința. La acest eveniment au participat peste 170 de delegați din intreaga mitropolie.

Având in vedere că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 Anul Omagial Euharistie al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii,lucră­rile Congresului Mitropoliei au avut ca su­biect de analiză si dezbatere aceaste două Sfinte Taine. Conferințele prezentate si discuțiile din plen sau din cadrul grupuri­lor de lucru ne-au ajutat să aprofundăm aceste teme si să înțelegem importanța lor in viața fiecăruia dintre noi si in dinamica misiunii din parohii si mănăstiri.

Congresul mitropolitan are vocația de a aduce un folos duhovnicesc tuturor clericilor, monahilor si mirenilor din comunitățile noastre si de aceea socotim de cuviință să vă impărtăsim cele mai importante învățături si concluzii care au reiesit din această manifestare.

Întâi de toate, vă reamintim că întrea­gă slujirea sacramentală a Bisericii este o manifestare a legăturii dintre lucrarea harică si disponibilitatea persoanei umane de a se angaja pe calea mântuirii. Vorbind despre lucrarea sacramentală a Bisericii, Părintele Dumitru Stăniloae arată că prin Taina Botezului, fiecare devine membru al Bisericii, printr-o primă unire a lui eu Hris­tos, iar prin celelalte Taine se accentuează și mai mult sau se restabilește unirea membrilor

Bisericii cu Hristos, Capul ei, întărindu-se astfel unitatea eclezială[1]. Sfintele Taine, ma­nifestări restauratoare prin lucrarea haru­lui, sunt și leacuri dăruite de Hristos prin Biserică și primite de credincioși în mod liber și cu deplin discernământ, spre să­nătatea sufletului și a trupului. Sfânta Tai­nă a Spovedaniei și Sfânta Taină a Împărtășaniei au un rol primordial în do­bândirea mântuirii. Prin acestea Dumne­zeu ne iartă păcatele și ne înnoiește, ca moștenitori ai Împărăției cerurilor. De aceea, Mântuitorul Hristos ne grăiește spunând: Eu sunt Pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sân­gele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Cel ce mănâncă tru­pul Meu si bea sângele Meu rămâne în­tru Mine si Eu întru el. (In. 6, 51; 54; 56).

Aceste cuvinte au de­terminat Biserica, încă de la începuturile ei, să con­sidere pe cei ce nu se împărtășesc cu Sfântul Trup și Sânge al Domnu­lui ca pe unii ce se des­part de ea ca Trup al lui Hristos. Canonul 11 Sardica, întărit de Canonul 80 Trulan arată că Bise­rica nu poate îngădui neparticiparea la Sfânta Liturghie mai mult de trei dumi­nici la rând, iar Canonanele 9 Apostolic și 2 Antiohia ne arată că participarea este încununată de Sfânta Împărtășanie, iar pe cei care participă la Sfânta Liturghie, as­cultând Evanghelia și rugăciunile, fără a se împărtăși, Biserica îi socotește ca pe unii „ce strică buna rânduială”

Prin Botez creștinul s-a unit cu Hristos ca prin „altoire” și este bine cunoscut că altoiul, pentru a nu se usca, are nevoie vi­tală ca seva din trunchi să-l hrănească. Tot așa, fiecare creștin are nevoie de această hrană, pentru a putea avea viață în el. De aceea Mântuitorul numește Trupul și Sângele Său adevărată mâncare si ade­vărată băutură (cf. In. 6, 55).

Lipsirea prea îndelungată de această hrană mântuitoarefavorizează apariția și dezvoltarea bolilor sufletului, împotriva cărora omul nu poate să se lupte de unul singur. De aceea, Sfântul Ignatie al Antiohiei, mare mucenic ucis la Roma în timpul festivităților comandate de Împăratul Traian cu ocazia inaugurării Co­lumnei (113 d. Hr.), după victoria în Dacia, spunea că Sfânta Împăr­tășanie este leacul nemu­ririi(farmakon athana- sias). Această înțelegere a fost asumată de Biseri­că și este exprimată în ca­drul rugăciunii de pregă­tire pentru Sfânta Împărtășanie prin care cerem ca aceasta să ne fie spre tămăduirea sufletului și a trupuluiși este susținută de Sfinții Părinți. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că Trupul și Sângele lui Hristosprimite de cel care se împărtășește manifestă puterea lor tămăduitoare în toată ființa noastră.Sfân­tul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Damaschinul ne arată că Sfintele purifică sufletul și trupul celui ce se împărtășește, de orice păcatși de orice întinăciunece a putut să îl lovească după Botez, din cauza neglijenței sale în a trăi conform cu da­rurile pe care le-a primit. Sfântul Nicolae Cabasila ne arată că Pocăința și lupta îm­potriva păcatelor sunt desigur remedii, dar se dovedesc ineficiente dacă nu se adaugă terapia fundamentală care este Sfânta Împărtășanie. Sfintele Taine -notează același Părinte – au puterea de a repara (a reface) [în noi] chipul [Lui Dumnezeu] ime­diat ce acesta începe a se deforma, să resta­ureze frumusețea sufletului nostru, să vin­dece materia din noi, imediat ce începe a se strica, și să îndrepte voința noastră care s-a îndoit.

La auzul acestor principii vitale pen­tru mântuirea omului ne întrebăm cum poate omul zilelor noastre, păcătos și în­conjurat de atâtea neputințe și ispite, să ajungă să se apropie frecvent de Sfânta Împărtășanie, fără să-i fie spre judecată sau spre osândă? La această întrebare ne răs­punde mai întâi Sfântul Apostol Pavel, zi­când: Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pa­har. (1 Cor. 11, 28).

Ce înseamnă de fapt acest să se cerce­teze pe sine? Înseamnă să-și cerceteze conștiința și să mărturisească lui Hristos, în fața preotului care îi este martor, tot ceea ce conștiința îi spune că a greșit, iden­tificând împreună cu acesta, așa cum o face împreună cu medicul pentru trup, simptomele păcatului și primind, prin el, leacul vindecător.

Așa cum spune rânduiala pregătirii pentru Spovedanie, preotul este martor, el mărturisind înaintea credinciosului ce se pocăieste învățătura Bisericii si calea mântuitoare, iar înaintea lui Hristos sta­rea de pocăință si dorința de îndreptare a celui ce se spovedeste. Aceasta este de fapt esența Spovedaniei care, departe de a se limita la un simplu interogatoriu, sau o ju­decată, are chemarea de a fi o eliberare si o curățire continuă a sufletului care, pen­tru a fi senin si liniștit, are nevoie de o per­manentă primenire.

Spovedania sau a Mărturisirea este nu­mită si al doilea Botez, fiind o înnoire a vesmântului luminat pătat de păcate. Dacă prin Botez ne unim cu Hristos, Spovedania este si ea calea spre unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăsanie primită si ea spre ier­tarea păcatelor și spre viața de veci.Astfel, omul neputincios este susținut de Biserică pentru a fi ridicat din păcat si este rein­tegrat Trupului Tainic al lui Hristos.

Cele două Sfinte Taine, împreună, ni-L asează pe Fiul lui Dumnezeu cel Înviat în inimi, în cămara cea dinlăuntru, acolo unde ne-a îndemnat Mântuitorul să in­trăm pentru a ne ruga, locul unde este adunată vistieria noastră. Acolo, în inimă, se întâlneste fiul cel risipitor cu Părintele iubitor, care nici nu l-a lăsat să-si ducă spo­vedania până la capăt, miluindu-l, văzând că are pocăință, semn al revenirii în fire.

Revenirea în fire, pocăința, este calea pentru întâlnirea cu Hristos. Această stare nu poate fi episodică, în cele patru posturi sau cel puțin o dată pe an. Ea este o lucra­re duhovnicească permanentă, care înce­pe în clipa constientizării lucrării lui Hristos în noi, nevrednicii si se termină doar în cli­pa în care Dumnezeu cel milostiv si iubi­tor de oameni ne chemă la cele vesnice. Sfântul Vasile cel Mare întăreste această înțelegere spunându-ne că: Pocăința trebu­ie să se facă în cursul întregii vieți.

Pocăința ca schimbare a minții, lepă­dare de omul cel vechi, îndepărtare de pă­cat, si împlinire a virtuților este intrare în voia lui Dumnezeu, întâlnire cu Cel care dorește ca tot omul ce vine în lume să se mântuiască, și să se hrănească prin adevă­rată mâncare și adevărată băutură (Ioan, 6, 55). Astfel, asa cum mâncarea trupească dă putere si viață trupului pentru a trăi în lumea aceasta, la fel Trupul si Sângele Mântuitorului ne dau putere si ajutor în lupta cu păcatul, în acest proces al pocăinței spre dobândirea vieții vesnice.

Iubiți credincioși,

E bine să stim că prima noastră grijă, de toată vremea, se cade să devină împli­nirea poruncilor și a cuvintelor Dom­nului Hristos care S-a răstignit, a mu­rit, a înviat și a înălțat firea omenească la ceruri pentru noi, în tot ce gândim, grăim sau facem!

Pentru a putea împlini porunca cea mântuitoarea împărtăsirii cu Trupul si Sângele Lui, Biserica ne dă atât soroace­le, cât si modul de a ne pregăti si astfel fi­ecare zi îsi recapătă rostul ei mântuitor, iar inima vieții noastre începe să bată după ritmul Dumnezeiestii Liturghii.

Luând aminte la cuvintele Domnului, ca la cuvintele vieții veșnice (cf. Ioan, 6, 68), orice suflet care s-a unit cu Hristos prin Botez va căuta să le împlinească și să le păzească, pentru a respecta astfel po­runca iubirii, așa cum Însuși Domnul ne învață: Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu (Evanghelia după Ioan, 14, 23). Tocmai de aceea, încă dintru înce­put, apostolii, și apoi cei ce le-au urmat, au căutat să împlinească aceste cuvinte, mai ales că Domnul le-a întărit atunci când, în noaptea în care a fost vândut și, mai vârtos, Însuși pe Sine S-a dat, pentru a lu­mii viață, luând pâine în sfintele și preacu­ratele mâinile Sale, mulțumind și binecuvân­tând, sfințind, frângând, a dat sfinților Săi ucenici și apostoli zicând: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu care pentru voi se frânge, spre lăsarea păcatelor. Aceasta să faceți întru a Mea pomenire (cf. Luca, 22, 19). Asemenea și Paharul după ce au ci­nat, zicând: Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legământului celui Nou, care pentru voi și pentru mulți se varsă, spre lăsarea păcatelor. Aceasta să faceți întru a Mea pomenire. Că ori de câte ori veți mânca pâinea aceasta și paharul ace­sta veți bea, moartea Domnului vestiți, până când va veni (cf. Luca, 22, 20; 1 Corinteni, 11, 25-26; și Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare).

Biserica ne îndeamnă să ne ferim de evlavia cea păguboasă care ne ține departe de Sfânta Împărtășanie, dar să avem grijă ca nu cumva să ne împărtășim cu nepăsare. Sfântul Ioan Gură de Aur în rugăciunile de pregătire pentru Sfânta Liturghie ne în­deamnă să spunem: Nu vin la Tine ca un nepăsător, Hristoase Dumnezeule, ci încrezându-mă în bunătatea Ta cea nespusă și ca nu cumva rămânând departe prea multă vreme de împărtășirea Ta, să fiu prins de lupul cel înțele­gător.

Capacitatea de a se cerceta pe sine însuși pen­tru a simți Bucuria îndepărtării de păcat pentru întâlnirea lui Hristos îl face pe credincios să fie vrednic. A ne vedea nevrednici de Sfânta Împărtășanie nu este motiv de îndepărtare de cele Sfinte, ci, dimpotrivă, semn al lucidității duhovnicești. Nimeni nu este curat în fața lui Dumnezeu, și nimeni nu este vrednic a se împărtăși cu Cel Preasfânt, dar totuși, El Se dăruiește celor bolnavi care au nevoie de vinde­care. E bine să știm și să înțelegem că nu noi ne învrednicim de acest mare dar al lui Dumnezeu, ci Dumnezeu este Cel care ne învrednicește, atunci când găsește în noi o inimă înfrântă și smerită pe care nu o va urgisi (Ps. 50). Dumnezeu Cel fără de păcat nu caută la păcat sau la felul cum omul păcătuiește, ci la ieșirea din păcat și la mântui­re. Cuviosul Teognost spune: Nu vom fi pedepsiți și osândiți în veacul viitor pentru că am păcătu­it, ci fiindcă, păcătuind, nu ne-am pocăit și nu ne-am întors din calea cea rea la Domnul.

Sfânta Împărtășanie nu este, așadar, un pre­miu pe care îl primește cineva pentru strădania lui, ci este un dar vindecător. Darul Împărtășaniei tre­buie să fie primit cu o conștiință curată despre care ne vorbește Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilia a XVIII-a către Evrei: unii creștini se împărtășeau de mai multe ori, alții de mai puține ori, însă nici obișnuințele, nici soroacele să te îndemne să te apro­pii (de Sfintele Taine), ci curăția și nevoința sufle­tului, cugetul curat. Timpul de împărtășanie pen­tru voi să fie conștiința curată.

Iată, așadar, că cele două Sfinte Taine, sunt împreună ajutor și arme pe care noi, credincioșii, tre­buie să le folosim pentru a crește întru asemănarea cu Cel Care ne-a chemat dintru neființă întru ființă.

Ca părinți duhovnicești, noi, ierarhii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, vă îndemnăm să duceți o viață duhov­nicească râvnitoare spre spovedanie și împărtășanie, cu discernământ și conștiință cu­rată, având în vedere că suntem angajați într-un război duhovnicesc continuu, știind că important este să câștigăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, războiul, ridicându-ne din înfrângeri de moment, rămânând astfel în ascultarea lui Dumnezeu spre împlinirea voii Lui.

În final, dorim să vă împărtășim hotărârea Congresului din acest an, ca o dată la patru ani să organizăm întâlnirea tuturor clericilor și a reprezentanților celor peste 600 de parohii, mănăstiri și schituri ale Mitropoliei noastre, într-un Mare Congres, primul fiind prevăzut pentru anul 2016, ca în acest fel să avem parte de bucuria comuniunii de a fi unii cu alții pentru a ne putea hrăni duhovnicește din Cel ce ne unește pe toți, Hristos, viața și mântuirea noastră.

Cu părintești binecuvântări la început de An Nou Bisericesc, ai voștri rugători către Dumnezeu,

† Mitropolitul IOSIF al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
† Episcopul SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
† Episcopul TIMOTEI al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei si Portugaliei
† MARC NEMÅ¢EANUL Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† IGNATIE MURESANUL Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei si Portugaliei

 

 


[1]Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică III, IBMO, București 1997, p. 11.

Scrisoare Pastorală

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni