Atunci când prietenii sunt împreună, orice moment obişnuit se transformă într-o clipă de sărbătoare, e sărbătoarea comuniunii şi a iubirii. Prietenia este, aş putea spune, expresia cea mai vie a comuniunii de viaţă din Biserică. Dumnezeu însuşi este comuniune, este Viaţă trăită în iubire şi în împreună-petrecere veşnică. Şi tocmai această Viaţă a dăruit-o Dumnezeu oamenilor, prin Hristos, în Biserică. Comuniunea este vocaţia tuturor. Un om singur nu poa­te fi fericit, individualismul nu-şi găseşte sensul în această perspectivă, iar oamenii simt ne­voia întâlnirii celuilalt... pentru că simt că doar prin celălalt se pot împlini pe ei înşişi, se pot descoperi pe sine şi-L pot descoperi şi cunoaşte chiar pe Dumnezeu. întâlnirea cu fiecare om îţi deschide un alt univers şi oferă cunoaşterii tale alte înţelesuri, tot mai noi şi tot mai frumoase. Prietenia adevărată nu e orice relaţie amicală între doi oameni, ea trebuie să-L aibă în centrul ei pe însuşi Hristos, fundamentul şi conţinutul oricărui lucru bun. Numai oame­nii care trăiesc în Hristos nu se pot înşela, sunt sinceri, caută sinceritate, iubire şi sfinţenie.

Spunea părintele Dumitru Stăniloae că păcatul îi separă pe oameni (însuşi cuvântul grecesc dia-valos,„diavol", înseamnă se­parator), însă sfinţenia îi uneş­te. E, de fapt, lucrarea Duhului Sfânt care îi uneşte pe oameni în acelaşi duh de credinţă şi de vieţuire autentică în perspecti­va veşniciei. Nimic nu poate dăinui dacă nu e făcut în Numele lui Hristos, nu ar avea cum... Asta e valabil şi-n cazul pri­eteniei.

Din această perspectivă, cele câteva zile petrecute împreună la Malvialle şi Clermont Ferrand nu fac decât să se înscrie în ceea ce trebuie să fie viaţa autentică a Bisericii. Prieteni din diferite locuri şi cu activităţi dintre cele mai diverse, însă adunaţi de Hristos, ne-am bucurat sufletele prin întâlnirea celorlalţi. Rugăciune, cuvânt de duh, plimbare în aer li­ber, urcare pe muntele înzăpezit şi iarăşi ru­găciune sunt elementele esenţiale care alcătu­iesc întregul prieteniei noastre. Suntem oameni în căutarea frumuseţii, a frumuseţii celei din­tâi, Dumnezeu, şi a unei vieţi simple, dar autentice. Nu iubim clişeele, însă iubim liberta­tea, o căutăm...

Vrem să mulţumim în mod special părin­telui Arsenie şi celor două maici care ne-au primit cu deosebită dragoste.

Alin Pohrib, Paris