Adaugat la: 10 Ianuarie 2014 Ora: 15:14

Cle două grăunțe

Într-o zi, un țăran ieși pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă.

– Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământu-lui și cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină și căldură. Eu, frățioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.

Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neașteptate din văzduh și a înghițit grăuntele rămas la vedere.

În schimb, fratele său de sub brazdă încolți peste puțin Cele două grăunţetimp și, din micul grăunte, ieși din pământ un spic frumos și trainic. De-abia acum lumina și căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spi-cul deveni copt și roada lui multă. 

Astfel, speranța și smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viață, în timp ce mândria l-a costat scump pe primul. Greutățile vieții nu tre-buie să ne sperie și să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferința și credința noastră și ne va răsplăti negreșit. Cu speranță și rugăciune, putem trece peste orice obstacol al vieții.

NU UITAȚI: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri,iar celor smeriți le dă har”.

sursa: www.crestinortodox.ro

JOCUL CIFRELOR

E nevoie de două echipe de copii, egale ca număr de membri (maximum 10), și un conducător de joc (arbitru). Acesta, pentru fiecare echipă, va pregăti câte o mapă de foi cu cifre scrise, care vor fi în ordine crescătoare (de exemplu, dacă avem trei copii, cifrele alocate vor fi 0, 1, 2) și aceleași pentru fiecare echipă. Conducătorul de joc trebuie să-și pregătească o listă secretă de nume-re formate din două, trei sau patru cifre distincte, în funcție de cât de mari sunt echipele. Vor fi două zone de joc, de-a dreapta și de-a stânga arbitru-lui, câte una pentru fiecare echipă.

Jocul începe – arbitrul va striga, pe rând, numerele de pe lista sa. La fiecare strigare, în fiecare echipă, co­piii care au o cifră ce face parte din numărul strigat trebuie să ridice foa­ia sus si să se aşeze în ordine, astfel încât conducătorul să poată citi nu­mărul cerut. Echipa care termină pri­ma primeşte un punct; cealaltă tre­buie să-şi schimbe cifrele între membrii ei.

În final, echipa câştigătoare va fi cea cu cele mai multe puncte acumu­late (sugestie: numărul de numere stri­gate trebuie să fie impar).

Rugăciune
de Mihai Eminescu

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te:
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică prea curată
Și pururea Fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila Sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică prea curată
Si pururea Fecioară,
Marie!

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni