După ziua de luni, în care ne-am repartizat în camere și am făcut prima incursiune în na­tură, marți am propus, spre încântarea celor mici, câteva ore la piscină la băile Termale Omobono, aflate la numai câțiva kilometri. După masă, am vizitat biserica din grota de la Ornabusa, loc unde Papa Ioan al XXIII-lea se ruga adesea, fiind din părțile locului. Miercuri a fost o zi dedi­cată unui program de pictură pe sticlă în aer liber, iar seara ne-am reunit în discuții pe tema pa­rabolei „Fiului risipitor”. Am punctat diversele învățăminte ale parabolei, iar copiii au folosit adesea, în zilele următoare, citate din parabolă adaptate anumitor situații prezente – lucru care le este specific vârstei și care a arătat în mod cert că discuția nu a trecut neînțeleasă. Joi, încă de dimineață, copiii au avut posibilitatea să călărească prin pădure (mulți au fost la prima lor experiență de acest gen), după care am luat masa pe malul râului de munte – obiect al distracției și bucuriei de vară; seara ne-am adunat cu toții (între timp s-au mai adăugat părinți care și-au permis o zi de vacanță) în jurul unui foc de tabără memorabil, de care s-au bucurat inclusiv lo­calnicii. Am fost îmbiați de gazda noastră cu biscuiți de casă și ceai de melisă specific zonei.

Åži cum lucrurile frumoase se încheie pentru a face loc altora, ziua de vineri am trăit-o din plin împachetând, făcând o ultimă plimbare pe poteca din pădure și vizitând muzeul din localitate
și fabrica de brânză din zonă unde copiii au pregătit prima lor bucățică de brânză, pe care au și dus-o acasă ca mărturie.

Duminică, 14 iulie, după Sfânta Liturghie, am propus o masă împreună cu părinții, iar sur­priza a fost derularea „amintirilor" pe un ecran mare, spre încântarea celor mici care s-au regă­sit în ipostaze neașteptate...

Cu siguranță, această primă experiență a copiilor noștri a adus o îmbunătățire a vieții de zi cu zi: prin deprinderea rugăciunii înainte și după masă, de dimineață și înainte de somn, dar și prin capacitatea de a-l descoperi pe cel de lângă noi în diversitatea lui, în situații noi, departe de protecția necondiționată a familiei proprii. Am conștientizat mai bine unitatea în Hristos și am trăit-o zi de zi, încercând să o simțim și să o vorbim românește, cu atât mai mult cu cât în grup era și o fetiță care nu cunoștea limba italiană (ceilalți copii au înțeles situația și s-au adap­tat imediat).

Cu speranța că această experiență se va repeta atât la noi, cât și în alte parohii din diasporă (și nu numai), vă îmbrățișam cu toții, cei de la Lodi, și vă dorim o vară frumoasă!

Preoteasa SIMONA C.