Un nou locaș de rugăciune a fost sfințit în comunitatea din Madrid duminică, 3 februarie 2013. Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, a oficiat slujba de sfințire și Sfânta Liturghie arhierească în noul spațiu de slujire al parohiei „Cuviosul Ioan de la Prislop” din Villarejo de Salvanes. Români îmbrăcați în straie populare românești și-au așteptat ierarhul la ora 9.00, cu pâine și sare, așa cum e tradiția noastră.
După slujba de sfințire, Preasfințitul Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de preoți și diaconi, explicând la final rânduiala târnosirii astfel încât fiecare creștin prezent să o poată înțelege. De asemenea, Preasfinția Sa le-a adresat credincioșilor câteva învățături desprinse din pericopa evanghelică a acelei duminici.
„Dumnezeu nu poate să intre în sufletul nostru dacă noi nu Îi deschidem ușa pe dinăuntru, așa cum a făcut-o Zaheu vameșul. De ce ne sfințim bisericile? Pentru ca Dumnezeu să locuiască în ele, să intrăm în casa Domnului, să ne întâlnim cu Hristos, să ne unim cu Hristos, pentru că doar atunci vom găsi mântuirea. Åži cum ne unim cu Hristos? Prin jertfa cea de sânge care se găsește pe Sfânta Masă pe care am sfințit-o astăzi”, a spus Episcopul Timotei.
La final, părintele paroh Sebastian Hârț i-a adresat mulțumiri Preasfințitului Timotei pentru bucuria de a veni în mijlocul comunității și de a sfinți spațiul lor de slujire, dăruindu-i în semn de recunoștință o icoană cu Sfântul Ioan de la Prislop.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team