Doamne, am căzut de atâtea ori și Tu m‑ai ridicat, am intrat în întuneric, dar Tu ai venit și ai luminat calea mea.

Am fugit de atâtea ori de Tine, dar Tu, privind trist după mine, ai așteptat întoarcerea mea cu brațele deschise și pline de dragoste.

De câte ori nu ai încercat să Te apropii de mine, dar mie plăcându‑mi păcatul, Îți întorceam spatele.

De câte ori, din egoismul meu, Te‑am gonit din casa inimii mele și, trântind ușa în urma Ta, tot pe tine Te învinuiam de căderea mea.

De câte ori, neplăcându‑mi porunca Ta ce îmi șoptea în ureche, o călcam în picioare și cu ură priveam spre Tine?

De câte ori nu Te‑am învinovățit de răul din jurul meu? Rău al cărui autor tot eu eram…

Of, Doamne! Cum ai putut răbda? Tu, Cel ce pe toate le‑ai zidit, Tu Cel la care toată făptura se închină?

Mă puteai strivi într‑o secundă, dar, din dragoste, Tu nu voiești moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu.

Åži de câte ori nu mi‑ai alinat sufletul și mi‑ai adus raiul păcii in inima mea!

De câte ori nu m‑ai ajutat când eu, fără scăpare, nu mai vedeam nicio ieșire!

De câte ori nu m‑ai mângâiat când îngrozită de durere voiam să abandonez lupta!

Åži of, Doamne... De câte ori nu ai trecut cu vederea nemulțumirea și cârtirea mea!

Doamne, în genunchi cad și cu lacrimi în ochi Îți cer iertate pentru toate, căci eu slugă netrebnică sunt și nu merit bunătatea Ta.

Dar mai știu, Doamne, că nu după merite dai răsplata, ci Tu ale Tale pe toate în dar le dai.

Dar știu eu oare, Doamne, să prețuiesc darul Tău? Sau plină de mândrie mă fălesc cu el de parcă ar fi al meu și nu al Tău?

Of, Doamne! Cu nimic nu mă pot îndreptăți înaintea Ta. Cu nimic nu pot veni în fața Ta și să spun că e al meu, ci toate ale Tale dintru ale Tale sunt.

Of, de‑ar înțelege sufletul meu asta, nu și‑ar mai găsi mândria loc în inima mea. Dar ea vine ca un șarpe veninos și otrăvește până și puțina lucrare pe care am făcut‑o.

Înțeleg și pricep, Doamne, că nimic nu pot face fără Tine și fără ajutorul Tău. Slabă sunt și sufletul meu cade repede în deznădejde.

Dar am învățat, Doamne, să alerg necontenit la Tine și să cer din vistieria bunătății Tale cele de trebuință mântuirii mele. Căci Tu ai zis „cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate i se deschide”.

Tu cunoști inima mea și știi de câte ori a căutat ea spre slava și bogăția acestei lumi. De câte ori  a căutat dragostea și aprecierea aproapelui. De ce privesc în jur, în loc să privesc în sus, spre Tine?

Căci Tu ești nădejdea, sprijinul și iubirea deplină.

De ce mă îngrijesc așa de mult de nevoile zilei de mâine și uit de nevoia sufletului meu? Tu ai spus, Hristoase: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă”. „Åži ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și‑ar pierde sufletul?”

Milă ai, Doamne, de mine, ține‑mi inima trează și îndreaptă pașii mei spre lucrarea poruncilor Tale. Amin!

Ana Tudurache, Limburg, Belgia