Într-un taxi. Văzându-mă iritat de aÅŸteptarea îndelungată la bariera ce se încăpăÅ£âna parcă să rămână orizontală înaintea ÅŸirului de maÅŸini, ÅŸoferul ÅŸi-a propus să-mi distragă atenÅ£ia oferindu-mi spre răsfoire un ziar. Printre rândurile ÅŸerpuitoare ale paginilor tipărite am găsit rezultatele unui sondaj care arăta că, deÅŸi 93,7% dintre români cred în Dumnezeu, mai mult de jumătate dintre ei se îndoiesc că după moartea trupului vor trăi o altfel de viaÅ£ă.

M-am oprit din lectura ziarului întrebându-mă cum ÅŸi-L închipuie pe Dumnezeu cei ce n-au o perspectivă veÅŸnică asupra existenÅ£ei lor!? Încercând să găsesc un răspuns la nedumerirea mea, l-am invitat pe domnul de la volanul taxiului să-ÅŸi dea cu părerea. Nu ÅŸi-a exprimat un punct de vedere; s-a mulÅ£umit să mă asigure că se numără printre cei care cred într-o viaÅ£ă dincolo de mormânt. SimÅ£indu-mă solidar convingerii lui, mă pregăteam să-i confirm poziÅ£ia însă mi-am cenzurat imediat elanul când interlocutorul mi-a pomenit de... reîncarnare.

Din păcate, colegul meu de discuÅ£ie nu e singurul creÅŸtin care acceptă ideea amintită. Tocmai de aceea se cuvine ÅŸtiut că, de cele mai multe ori, în spatele cortinei acestei concepÅ£ii stă camuflată deresponsabilizarea morală. Cu alte cuvinte, perspectiva reîncarnării încurajează la următoarea atitudine: fiecare om îÅŸi poate trăi zilele înnămolit în vicii pentru că oricum are la dispoziÅ£ie mai multe vieÅ£i care-i vor oferi ÅŸanse nesfârÅŸite să se ia în serios ÅŸi să se desăvârÅŸească.

ConcepÅ£ia la care ne referim e o minciună confortabilă prin care exigenÅ£ele duhovniceÅŸti sunt evitate sistematic. În definitiv, ideea reîncarnării ascunde antipatia faÅ£ă de moarte ÅŸi e justificarea puerilă a celor care preferă să trăiască superficial; deci nu implică nici pe departe desăvârÅŸirea pe care ar părea că o invocă; dimpotrivă – se eschivează din calea ei.

SfinÅ£ii PărinÅ£i ai Bisericii ne învaÅ£ă că pentru a deveni sfinÅ£i e suficientă o singură viaÅ£ă, ba chiar o singură zi! Nu avem nevoie aÅŸadar de mai multe vieÅ£i ÅŸi nici de reîncarnare.

Dar să revenim la sondajul amintit adineaori. Cum poate fi posibil ca jumătate dintre cei ce cred în Dumnezeu să nu-ÅŸi pună problema vieÅ£ii veÅŸnice? De ce ar părea nefirească existenÅ£a ÎmpărăÅ£iei Cerurilor în care omul, după ce a trecut pragul morÅ£ii trupeÅŸti, să se împlinească printr-o deplină comuniune cu Creatorul său? Åži apoi, de ce n-am începe să pregustăm ÎmpărăÅ£ia Cerurilor încă de acum, bătătorind cerul cu genunchii, limpezindu-ne fiinÅ£a prin taina Spovedaniei ÅŸi apoi cuminecându-ne cu Hristos, Cel Care ni se dăruieÅŸte în Sfânta Liturghie? Am înÅ£elege astfel că veÅŸnicia începe întru noi cu fiecare împărtăÅŸire euharistică.

Privite lucrurile din această perspectivă, e lesne de înÅ£eles că procentele paradoxale ale sondajului amintit reflectă indiferenÅ£a cu care tratăm capitolul religiozităÅ£ii noastre. Preferăm de multe ori să fim creÅŸtini la “fără frecvenÅ£ă”, absentând din viaÅ£a sacramentală a Bisericii, demisionând de la exigenÅ£ele vieÅ£ii duhovniceÅŸti ori îmbătându-ne cu declaraÅ£ii decorative privind existenÅ£a lui Dumnezeu.

MulÅ£i dintre cei care umplu jumătatea necredincioÅŸilor din sondajul amintit se vor hrăni poate cu minciuna că nimeni n-a venit de pe tărâmul veÅŸniciei să ne dovedească realitatea vieÅ£ii post mortem. Pesemne acestora le-ar prinde bine dacă s-ar gândi serios fie ÅŸi numai la pariul pe care filosoful Blaise Pascal l-a lăsat ca testament fiecărui necredincios al lumii: dacă veÅŸnicia există ÅŸi n-am crezut în ea, am pierdut totul. Dacă veÅŸnicia nu există ÅŸi totuÅŸi eu am crezut în ea, n-am pierdut nimic. Dacă veÅŸnicia există ÅŸi eu am crezut în ea, am câÅŸtigat totul.

Daniel Chira, Londra