Iubite cititorule,

Dumnezeu este solidar cu omul în suferința lui, iar pentru a-i urma Lui trebuie să ne facem asemenea Lui: Fiți milostivi precum Tatăl vostru cel din ceruri milostiv este (Luca 6, 36). Ortodoxia, care se poate traduce prin dreaptă credință, nu poate fi sărăcită de ortopraxie, care este de fapt aplicarea practică a dreptei credințe. A fi ortodox înseamnă a fi în comuniune cu Dumnezeu rămânând în comuniune cu semenii; cu alte cuvinte, a fi milostiv. Părintele Alexander Schmeman vedea credința ca întâlnire cu celălalt.

Sfinții Apostoli, urmând exemplul slujirii omului de către Hristos, la rându-le au unit Liturghia Euharistică cu Liturghia Fratelui. Drept dovadă, găsim în Faptele Apostolilor mai multe episoade în care, în numele lui Hristos Domnul, apostolii îi vindecau pe cei bolnavi, organizau colecte pentru a-i ajuta pe cei săraci, pe bătrâni, pe văduve, pe orfani sau chiar ridicau din morți.

Sfinții Părinți au înțeles și ei cât de importantă este slujirea aproapelui pentru mântuire. Nimeni nu poate să-L iubească pe Dumnezeu dacă nu-și iubește aproapele. Mântuirea noastră trece prin semenul nostru, de aceea ei au continuat practica apostolică a slujirii aproapelui inspirată din Evanghelie: Sfântul Vasile cel Mare a înființat complexul creștin Vasiliada din Cezareea pentru săraci, bolnavi și orfani, care este până azi model de împlinire a poruncii iubirii aproapelui, iar Sfântul Ioan Gură de Aur este cel care L-a arătat pe Hristos prezent nu numai în euharistie, ci și în semenul nostru aflat în neputință: „Vrei să cinstești Trupul Stăpânului? Nu-L disprețui când este gol. Nu-L cinsti doar în biserică, prin haine de mătase, în timp ce afară Îl lași gol, tremurând de frig. Cel ce a spus: «Acesta este trupul Meu» și a împlinit lucrul acesta prin cuvânt, tot Acela a spus: «M-ați văzut flămând și Mi-ați dat să mănânc… Întrucât n-ați făcut unuia dintre aceștia mai mici, nici Mie nu Mi-ați făcut!» Cinstește-L deci, împărțind averea ta cu cei săraci: căci lui Dumnezeu nu-I trebuie potire de aur, ci suflete de aur” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a 50-a).

Fiind templu al Duhului Sfânt (I Corinteni 6, 19), omul este dator să poarte grijă atât de trup, cât și de suflet, care este neprețuit, pentru că „ce va da omul în schimbul sufletului său?” (Marcu 8, 37), iar prin iconomia lui Dumnezeu Biserica are moștenire Sfintele Taine, care ne vindecă atât sufletește, cât și duhovnicește. Una dintre aceste taine este și Taina Sfântului Maslu.

Sfânta Taină a Maslului este slujba prin care preoții și credincioșii se roagă lui Dumnezeu, Care „tămăduiește zdrobirile sufletelor și ale trupurilor noastre”, să sfințească untdelemnul care să fie „celor care cred și se vor unge din el spre tămăduire și spre izbăvirea de toată patima și întinăciunea trupului și a sufletului și de toată răutatea”, după cuvântul Sfântului Apostol Iacov, care zice: „Este vreunul dintre voi în suferință? Să se roage… Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, întru numele Domnului. Åži rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica și de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacob 5, 13-15).

După tradiția Bisericii, Taina Sfântului Maslu trebuie săvârșită de 7 preoți sau de cel puțin 3 și numai în cazuri speciale aceasta poate fi săvârșită de unul singur. Aceasta este o dovadă de comuniune și de unitate în Biserica lui Hristos. Participarea la Taina Sfântului Maslu ne dă posibilitatea de a-l sluji pe aproapele, de a-i fi aproape și prin rugăciune: „Rugați-vă unul pentru altul, ca să vă vindecați, căci mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16).

Prin urmare, mântuirea este îmbinarea dintre dreapta credință și dreapta trăire, dintre rugăciunea personală și rugăciunea pentru aproapele, care sunt roadele milosteniei și ale iubirii.

Având în vedere importanța slujirii aproapelui în Biserică, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2012 „Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor”.