...s‑a desfăÅŸurat prima serie a Taberei de TradiÅ£ie ÅŸi Spiritualitate Ortodoxă organizată pentru al ÅŸaselea an consecutiv de Mitropolia noastră.  Ca în fiecare an, mai mult de jumătate din participanÅ£ii de anul trecut au revenit în tabără. Nu o singură dată noi, animatorii, ne‑am întrebat ce îi aduce pe copii din nou la NeamÅ£. De ce aÅŸteaptă atât de mult tabăra aceasta, de ce Å£in legătura unul cu altul de‑a lungul întregului an, de ce îndată ce se termină anul ÅŸcolar îÅŸi trimit mesaje ÅŸi numără zilele care au mai rămas până la tabără? De ce îÅŸi rup animatorii două săptămâni din vacanÅ£a sau concediul lor ca să aibă grijă de 80 de copii, unii veniÅ£i din România, dar majoritatea trăind cu familiile lor în comunităÅ£ile de români din Europa Occidentală? Dincolo de orice motivaÅ£ie interioară, există o alta, uÅŸor de identificat de oricine ar fi pus piciorul în tabără: bucuria de a fi împreună. Ea ne‑a adus ÅŸi anul acesta, pentru a treia oară (după 2009 ÅŸi 2010), la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de lângă Mănăstirea NeamÅ£, pentru 11 zile. Cu sprijinul Guvernului României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, anul acesta mai mulÅ£i copii din diaspora au beneficiat de burse care au acoperit parÅ£ial costurile de participare. Mai vechii echipe conduse de părintele Mircea Filip i s‑au alăturat noi, tineri ÅŸi energici animatori (maica Ioana, sora Mirela, Domnica, Marian, Mihai, Raluca). 

DimineaÅ£a zilei de sâmbătă, 16 iulie, a marcat începutul oficial al taberei, când s‑au făcut prezentările atelierelor – cele de dimineaÅ£ă: atelierul de teatru coordonat de Dana, atelierul de iconografie ÅŸi comunicare sub îndrumarea Geaninei ÅŸi a maicii Mirela de la Centrul de formare ÅŸi consiliere „SfinÅ£ii Arhangheli” din IaÅŸi, atelierul de design coordonat de Raluca, Alexandra ÅŸi Benedict ÅŸi, respectiv, cele de după‑masă: atelierul de muzică sub îndrumarea Laurei ÅŸi atelierul de dans coordonat de părintele Mircea. Din acel moment a început minunata experienÅ£ă din această vară...

După dimineÅ£ile încărcate, începute cu înviorarea ÅŸi rugăciunea de dimineaÅ£ă ÅŸi continuate cu atelierele, urma masa de prânz, ora de repaus, apoi ne adunam cu toÅ£ii în biserică pentru a învăÅ£a împreună cu Laura cântările Sfintei Liturghii. După o scurtă pauză urma ora de dans ÅŸi timpul liber de dinainte de cină, în care nimeni nu voia să stea pe tuÅŸă, mai ales fetele, căci jucau baschet ÅŸi, uneori, chiar fotbal. Apoi veneau cina ÅŸi rugăciunea, iar seara se încheia cu un film sau cu mult disputatele meciuri de fotbal în uralele fetelor ce făceau galerie de pe bancă.

Să nu credeÅ£i acum că tabăra a fost un adevărat cantonament. Nicidecum! DrumeÅ£iile au avut ÅŸi ele locul ÅŸi timpul lor. Mai întâi am ajuns la schitul Cărbuna. Părintele egumen Eftimie ne‑a întâmpinat cu multă căldură, relatându‑ne istoria micului aÅŸezământ. De aici am pornit spre cel de‑al doilea schit – Vovidenia – unde am poposit pentru a cânta împreună Paraclisul Maicii Domnului. Iar peste câteva zile am mers în pelerinaj în Bucovina. DeÅŸi ameninÅ£aÅ£i de nori de ploaie, am purces la drum dis‑de‑dimineaÅ£ă, făcând primul popas la mănăstirea RâÅŸca, după care am pornit către Suceava, la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, unde am avut bucuria de a ne închina la moaÅŸtele sfântului ocrotitor al aÅŸezământului, iar un călugăr binevoitor ne‑a relatat minunata viaÅ£ă a Sfântului Ioan. De aici am mers la străvechea cetate de scaun a Sucevei – zidită de bine‑credinciosul voievod Åžtefan cel Mare. După ce am servit prânzul la pachet am mers către Gura Humorului, unde ne‑am închinat la mănăstirea Humor, prilej cu care am primit câteva informaÅ£ii privitoare la fresca JudecăÅ£ii de Apoi reprezentată pe peretele exterior al pridvorului vechii biserici. Pelerinajul s‑a încheiat cu închinarea în „Capela Sixtină a României” – mănăstirea VoroneÅ£ –, celebră prin pictura interioară ÅŸi exterioară a bisericii ctitorite de Åžtefan cel Mare, dar mai ales prin „albastrul de VoroneÅ£”. Am putut să ne bucurăm de liniÅŸtea locului pentru câteva momente, căci o ploaie scurtă a alungat mulÅ£imea de turiÅŸti.

Åži de această dată jocul „Vânătoarea de comori” ne‑a asigurat buna dispoziÅ£ie pentru o întreagă după‑amiază. Cu câtă greutate ne‑am putut coordona miÅŸcările pentru a Å£ine împreună coada de mătură pe câte un deget, cu cât amuzament am căutat măslinele prin farfuria de făină sau cu câtă dibăcie am scos dopul de plută din sticlă doar cu o pungă – momente frumoase de care ne vom aminti tot anul. După toate aceste „chinuitoare  probe”, am descoperit împreună comoara, pentru ca mai apoi să ne bucurăm de fotografiile de grup.

O noutate anul acesta în tabăra de la NeamÅ£ a fost atelierul de comunicare. Pe măsură ce copiii cresc, încep să‑şi pună din ce în ce mai multe întrebări ÅŸi să se confrunte cu anumite dileme. Mai ales adolescenÅ£ii au nevoie să fie ascultaÅ£i, să fie priviÅ£i cu atenÅ£ie ÅŸi fără a fi judecaÅ£i, căci comportamentul lor – uneori prea timid, alteori rebel – poate ascunde frici, neliniÅŸti, complexe sau chiar adevărate drame. Unora nu le e uÅŸor să accepte disciplina vieÅ£ii în comun, nici să identifice ceea ce îi doare, nici să‑şi deschidă sufletul. De aceea ÅŸi vizionarea de filme a fost strâns legată, prin tematică, de aceste probleme. În două seri, dar ÅŸi în două după‑amiezi, am vizionat filme precum SteluÅ£e pe pământ, Trei idioÅ£i, Black sau Numele meu, râzând ÅŸi plângând împreună, dar dincolo de toate învăÅ£ând cum să primim încercările vieÅ£ii, cum să abordăm o situaÅ£ie de conflict, cum să‑i acceptăm sau să‑i ajutăm pe cei din jurul nostru. Astfel, „sfaturile înÅ£elepte ale măicuÅ£ei Mirela” (după cum le numea una din adolescentele din tabără), timpul acordat de Geanina fetelor mai mari, orele petrecute de cei trei preoÅ£i (Adrian, Cornel ÅŸi Mircea) ascultând spovedaniile copiilor, poveÅŸtile spuse de Benedict celor mici ÅŸi „pantomimate” de alÅ£i animatori cărora nu le era jenă să se „prostească” pentru a‑i face pe copii să râdă, toate acestea au reuÅŸit să creeze punÅ£i între toÅ£i cei din tabără.  

Acest context a fost încununat de timpul pe care maica Siluana Vlad l‑a petrecut cu copiii, venind ÅŸi în acest an pentru a sădi cuvinte de mângâiere, de încurajare, de binecuvântare pentru noi toÅ£i, copii ÅŸi animatori. Astfel, timp de câteva ore, în ultimele zile de tabără, am putut discuta cu maica noastră dragă despre problemele vieÅ£ii, despre cum să ne bucurăm, despre cum să facem voia lui Dumnezeu în viaÅ£a noastră, despre asumarea faptelor noastre. Maica Siluana a avut curajul să vorbească cu adolescenÅ£ii ÅŸi despre spinoasa problemă a sexualităÅ£ii, cu multă delicateÅ£e, dar ÅŸi cu îndrăzneală, ajutându‑i pe tineri să descopere ei înÅŸiÅŸi rolul înfrânării ÅŸi dorinÅ£a de prietenie curată1. Am fost îndemnaÅ£i să devenim apostoli ai bucuriei ÅŸi să avem înÅ£elegere faÅ£ă de prietenii noÅŸtri care au suferit traume de‑a lungul copilăriei, să învăÅ£ăm să comunicăm. Dar, poate cel mai important, participanÅ£ii la atelierul de comunicare au primit de la maică o reÅ£etă a fericirii.

Duminică, 24 iulie, am avut cu toÅ£ii bucuria de a participa în biserica Sfântul Ioan Iacob din curtea Seminarului la Sfânta Liturghie săvârÅŸită de ÎnaltpreasfinÅ£itul Părinte Mitropolit Iosif în fruntea unui sobor de preoÅ£i. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât toÅ£i copiii s‑au împărtăÅŸit după ce se spovediseră cu o seară înainte. Arhipăstorul nostru a Å£inut un cuvânt despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Pornind de la această minune, vlădica Iosif ne‑a prezentat valoarea vindecătoare a iertării ÅŸi confirmarea acesteia prin Sfânta ÎmpărtăÅŸanie.

În după‑amiaza zilei de luni, 25 iulie, ne‑am adunat cu toÅ£ii în sala de  festivităÅ£i a Seminarului pentru a vedea piesa pregătită de cei de la atelierul de teatru – câteva fragmente din Alice în Å¢ara Minunilor. Tot atunci a avut loc ÅŸi festivitatea de închidere a taberei. La ceas de seară, am mers pe o pajiÅŸte din apropiere pentru focul de tabără. Însă seara nu s‑a încheiat astfel, ci a continuat până târziu în noapte cu mai multe meciuri de fotbal.

Tabăra de la NeamÅ£, deÅŸi foarte iubită de copii, nu e perfectă, aÅŸa cum ÅŸi noi, cei care o organizăm, avem scăpările ÅŸi slăbiciunile noastre. Punem însă neputinÅ£a noastră în faÅ£a lui Dumnezeu, iar El, în dragostea Sa pentru noi, plineÅŸte ceea ce nouă ne lipseÅŸte. Åži astfel, cu fiecare an, tabăra devine din ce în ce mai frumoasă. Copiii ne mărturisesc că nicăieri, nici măcar în familie sau între prietenii lor de acasă, nu se simt atât de bine, nu reuÅŸesc să se deschidă aÅŸa cum o fac în tabără... ConÅŸtienÅ£i de responsabilitatea pe care o implică acest lucru, ne cutremurăm ÅŸi îi mulÅ£umim Domnului. Cu adevărat, zile de bucurie fost‑au...

Au consemnat Silviu Cluci ÅŸi Bogdan Grecu (animatori)

Nota: