Rânduiala actuală

Cu toţii ştim că în Vinerea Mare nu se mănâncă nimic (ajunare totală), deci nici nu se slujeşte Liturghie ca să ne împărtăşim (zi aliturgică). O notă din rânduiala ei, aflată atât în Triod, cât şi în Tipicon (parantezele indică diferenţele din Tipicon), explică: „s-a luat deprinderea [am luat din Tipicul din Palestina] ca în această Sfântă şi Mare zi de Vineri să nu se facă nici o liturghie [a Darurilor înaintesfinţite, nici o altă liturghie desăvârşită] şi nici masă să se pună, nici să se mănânce... Iar dacă va fi cineva foarte neputincios sau prea bătrân şi nu va putea să postească toată ziua, să i se dea numai pâine şi apă, după apusul soarelui. Aşa am luat din sfintele porunci ale Sfinţilor Apostoli, să nu mâncăm în Vinerea Mare, după cuvântul Domnului către farisei: dacă se va lua Mirele de la ei, atunci vor posti în zilele acelea”. Întrebare: este, aşadar, aceasta o poruncă apostolică sau o deprindere (obicei) din Palestina?

Rânduiala străveche

Ierusalim. Jurnalul de călătorie al Egeriei, o cuvioasă pelerină din sec.IV, ne relatează cu lux de amănunte că în Joia Mare se săvârşeau două liturghii: una a zilei, în biserică (14-16h), apoi o alta, la Cruce (adică la Golgota), unică în an; după privegherea de toată noaptea pe Muntele Măslinilor, în Vinerea Mare avea loc, tot la Cruce, închinarea la lemnul Crucii (8-12h) şi slujba Patimilor (12-15h), apoi în biserică: vecernia şi priveghere de toată noaptea (1).

Antiohia. Sf. Ioan Gură-de-Aur (+407) ne informează, în omiliile sale la Vinerea Mare (2), că în acea zi exista obiceiul de a ieşi afară din cetate, la cimitirul oraşului (Hristos „a pătimit afară de poartă” Evr 13,12), pentru a prăznui Crucea şi a se împărtăşi acolo cu Sfintele Taine înaintesfinţite: „masa are (deja) pe ea Mielul”, „Oaia jertfită şi săvârşită” (RO:85).

Constantinopol. Împărtăşirea cu Darurile înaintesfinţite avea loc inclusiv în Vinerea Mare. Obiceiul, la care face aluzie şi canonul 52 Trulan (691-692) (3), este atestat incontestabil în sec.X de către Tipiconul Marii Biserici (cel mai vechi şi complet): în seara Vinerii mari (între 15-18h; Ceasul IX nu exista în general), după citirea Evangheliei, „diaconul zice ectenia mare şi [se săvârşeşte] restul [rânduielii] Înaintesfinţitelor. Psalţii: Acum Puterile... Chinonic: Psalmul 33,9” (4). A dispărut în sec.XIII, iar în tradiţia slavă, în sec.XVI.

Roma. Tipicul Roman I (Ordo Romanus I) din sec.VIII prescrie: liturghia din Joia Mare să aibă loc dimineaţa (11h) şi să se păstreze Sfinte Taine pentru a doua zi, când „la ceasul IX... se închină la Sfânta Cruce şi se împărtăşesc toţi (adorant sanctam crucem et communicantur omnes)” (5).

Explicaţii

1. Zi „liturgică” se numeşte orice zi în care slujim liturghie „desăvârşită”, completă, cuprinzând toate cele patru elemente apostolice (FA 2,42), inclusiv prinosul (6) (aducerea şi sfinţirea Darurilor). Zi „aliturgică” este orice zi fără liturghie. Dintru început, toate duminicile şi sărbătorile (rânduite de fiecare Biserică locală) au fost zile obligatoriu liturgice, iar zile obligatoriu aliturgice nu au existat.
2. Mai târziu (sec.IV), s-au rânduit 40 de zile aliturgice (40 = lat. quadragesima > Păresimi), cu ajunare până seara. Aşa s-a născut Postul Mare: „în vechime mulţi se apropiau de Sfintele Taine fără nici o pregătire. Părinţii, dându-şi seama de vătămarea ce o are cineva când se apropie nepregătit (de ele), s-au adunat şi au rânduit patruzeci de zile de post (ajun), de rugăciuni, de ascultare (a cuvântului), de adunări, pentru ca în aceste zile toţi să ne curăţim cu toată grija prin rugăciuni, prin milostenie, prin post (ajun), prin privegheri de toată noaptea, prin lacrimi, prin mărturisire şi prin toate celelalte, şi astfel, după puterea noastră, să ne apropiem cu conştiinţa curată (de ele)” (7).
3. În timpul Păresimilor, credincioşii mai conştienţi şi pregătiţi doreau totuşi să se împărtăşească. Însă, pentru că nu se slujea liturghie, s-a găsit soluţia de a se păstra Sfinte Taine de la liturghia anterioară (duminica) şi de a se împărtăşi seara, după ajunare, în cadrul unei slujbe simple, fără fast. Rânduiala aceasta, numită „a Darurilor înaintesfinţite”, nu este o „liturghie” (lipseşte prinosul) şi ziua în care ne împărtăşim astfel rămâne „aliturgică”.
4. Vinerea Mare face parte din Păresimi, deci este aliturgică; în plus, se ajunează nu numai până seara, ci total. În acelaşi timp însă, este şi un mare praznic: „Domnul nostru este pe Cruce şi noi prăznuim aceasta, ca să afli că Crucea este sărbătoare şi praznic duhovnicesc... Crucea ne este cauza a mii şi mii de bunătăţi... Pentru aceasta prăznuim Crucea când săvârşim pomenirea ei. Aşa ne-a poruncit şi Pavel (1 Co 5,7-8)... unde e jertfă, acolo este curăţire de păcate, acolo-i împăcare cu Stăpânul, acolo-i praznic şi bucurie” (8). Din acest motiv, împărtăşirea era firească şi practica, generalizată (lipsea doar la Ierusalim, unde însă se dubla ca liturghie completă în Joia Mare!).
5. Împărtăşirea în Vinerea Mare este şi o soluţie pastorală, comunitară: nu toţi pot ajuna integral o zi întreagă şi atunci este preferabilă o măsura comună, echilibrată. Gheron Iosif, unul din marii nevoitori contemporani, scria: „eram în lume, mâncam la două zile o dată, în ceasul al nouălea... am rugat pe Domnul să mă ierte că mâncam la două zile şi I-am spus că atunci când voi fi la Sfântul Munte, voi mânca o dată la opt zile... După ce am venit, am căutat mult, dar n-am găsit decât rânduială cu mâncare o dată în zi” (9).

Concluzii

1. Zi aliturgică înseamnă zi în care nu slujim liturghie completă (cu prinos).
2. Există zile aliturgice de voie (toate în care nu slujim) şi obligatorii (Păresimile întregi).
3. Obligaţia stă în legătură cu porunca de a ajuna.
4. Ajunarea nu exclude împărtăşirea cu Daruri înaintesfinţite, seara, cu simplitate.
5. Vinerea Mare se ajunează total, dar, pentru bucuria Crucii, ne împărtăşim.
6. Aceasta a fost tradiţia generală a Bisericii până în sec.XIII-XVI.
7. Actuala tradiţie este unilaterală: se practica numai la Ierusalim.
8. Actuala tradiţie este arbitrară: ar trebui şi să slujim două liturghii în Joia Mare.
9. Actuala tradiţie se contrazice: rânduiala Ceasului IX face aluzie la împărtăşire (10).

Aşadar, a ajuna total în Vinerea Mare şi a nu sluji liturghie (11) rămâne o poruncă apostolică. Dar a nu ne împărtăşi cu Daruri înaintesfinţite (în Joia Mare) reprezintă o deprindere târzie, exagerată şi unilaterală, împotriva căreia stă atât tradiţia generală a Bisericii primare, cât şi rânduiala actuală a Ceasului IX.

Ieromonahul Arsenie de la Malvialle
Consilier liturgic al Arhiepiscopiei

Text:

„la ceasul 8 (14h), tot poporul se adună la (biserica) Martyrium..., se aduce Prinosul din ziua aceea (fit oblatio) şi slobozirea are loc aproximativ la ceasul 10 (16h)... Apoi, se merge la Cruce, se zice un singur imn, se face rugăciune şi episcopul aduce Prinosul şi toţi se împărtăşesc (fit oratio et offeret episcopus ibi oblationem et communicant omnes). Exceptând această unică zi, peste tot anul nu se aduce niciodată Prinosul la Cruce, decât numai în această zi”
EGERIA, Jurnal de călătorie 35

1. EGERIA, Jurnal de călătorie 35-37 (SC 21:226-239).
2. SF. IOAN GURĂ DE AUR, CPG 4337-9 Despre cimitir şi Cruce şi La Cruce şi la tâlhar I-II (RO: Predici la sărbători împărăteşti şi Cuvântări de laudă la sfinţi, ed. IBMBOR, Bucureşti 2002, p.79-115).
3. „În toate zilele postului sfintei Patruzecimi, afară de sâmbătă şi duminică şi de sfânta zi a Buneivestiri, să se facă sfânta Liturghie a celor Înaintesfinţite”.
4. MATEOS Juan, Le Typicon de la Grande Eglise, 2 vol., OCA 165-166, Roma 1962-1963, p.81-83.
5. DACL (Dictionnaire d’Archéologie chrétienne et de Liturgie) XI.1:771.
6. În greacă: „ana-forá” (>ana-phero =„a purta în sus, a ridica”; Ps. 50,21), în latină: „ob-latio” (>of-fero).
7. SF. IOAN GURĂ DE AUR, CPG 4327 Împotriva iudeilor III.4 (RO: Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, ed. IBMBOR, Bucureşti 2007, p.281).
8. SF. IOAN GURĂ DE AUR, CPG 4338, RO:87-88.
9. Scrisoarea 37 în: Gheron Iosif, Mărturii din viaţa monahală, ed. Bizantină, Bucureşti 1995, I:178.
10. Ceasul IX din Vinerea Mare se încheie cu Obedniţa, care reprezintă tocmai rânduiala ierusalimiteană de împărtăşire cu Darurile înaintesfinţite şi trimite evident la Împărtăşanie (rugăciunea „Slăbeşte, lasă...” care e de fapt a 8/10-a dinaintea Împărtăşaniei; „Tatăl nostru...”; „Unul Sfânt, Unul Domn...”; Psalmul 33). Oare, să se fi abandonat împărtăşirea din Vinerea Mare, prevăzută la Ceasul IX, pentru simplul fapt că la Constantinopol nu exista Ceasul IX şi împărtăşirea se lega exclusiv de vecernie (cum o avem astăzi)?
11. Nici la Bunavestire nu se săvârşeşte liturghie – când aceasta ar cădea în Vinerea Mare (nu este cazul în actuala situaţie calendaristică provizorie) –, cum indică Tipicoanele actuale.