În prima duminică din Postul Mare, a Ortodoxiei, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, a slujit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în biserica parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt”, din localitatea Clichy, aflată în regiunea pariziană. În cadrul slujbei, după cântarea Axionului, ierarhul l‑a hirotonit pe tânărul Bogdan Chira întru diacon pe seama parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt”.
La finalul slujbei, ierarhul a citit scrisoarea pastorală a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei. După aceea, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif le‑a vorbit credincioșilor despre anul 2021 în Patriarhia Română, an omagial al pastorației românilor din afara României, dar și an comemorativ al celor adormiți în Domnul, îndemnându‑i pe cei prezenţi să întărească legăturile cu rudeniile din România, întru străduinţa de a‑și cunoaşte mai bine rădăcinile, de a şti cât mai multe despre înaintașii lor şi de a‑i pomeni în rugăciuni. La final, ierarhul l‑a felicitat pe părintele paroh Aurel Grigoraș pentru activitatea din cadrul parohiei, urându‑i, lui, dar și întregii comunități, ca dorința de a avea propriul lăcaș de cult să devină realitate.
Diac. Alexandru Ojică

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team