Fără să conÅŸtientizez, ÅŸi aproape independent de mine, tabăra ortodoxă de la Tismana a devenit un element indispensabil din fiecare vară, pe care o aÅŸtept cu atâta bucurie ÅŸi nerăbdare. Timp de cinci ani am gustat din plăcerea de a convieÅ£ui, de a mă juca, de a împărÅ£i atâtea experienÅ£e ÅŸi amintiri împreună cu cei din tabăra de la Tismana, de a construi prietenii în fiecare an, de a plânge de fericire în clipa revederii ÅŸi parcă de la an la an emoÅ£ia regăsirii mă cuprinde din ce în ce mai mult ÅŸi îmi face inima să bată ÅŸi mai tare.

Åži iată că ÅŸi în această vară tabăra a unit vechi prietenii ÅŸi a creat legături noi, a dat naÅŸtere la multe zâmbete, a devenit ca în fiecare an o parte din vara fiecăruia dintre noi. Animatorii ne-au primit în braÅ£ele lor cu multă căldură ÅŸi înÅ£elegere, cu multe promisiuni către noi aventuri ÅŸi către distracÅ£ie ÅŸi joc, ÅŸi-au construit cu grijă drum către inimile noastre ÅŸi s-au cuibărit acolo, ajutându-ne să construim grămada mare de amintiri la care cu toÅ£ii am visat încă de când s-a terminat tabăra precedentă. Noi am împărtăÅŸit bucuria revederii, emoÅ£ia de a călca din nou pe aceeaÅŸi iarbă verde, clipele când inima bătea din ce in ce mai tare la gândul redescoperirii chipurilor vechi, dar ÅŸi pentru a accepta chipurile mai noi.

De-a lungul a zece zile am lucrat împreună, ne-am încurajat unii pe alÅ£ii, am construit o grămadă de vise, de speranÅ£e, de amintiri. Grămadă ce a crescut tot mai mult cu fiecare zâmbet, cu fiecare moment de exaltare atunci când ne vedeam evoluÅ£ia la ateliere, cu fiecare glumă bună, cu fiecare joc ce ne stârnea râsul, cu o drumeÅ£ie pe munte ÅŸi o ploaie de vară care ne-a speriat ÅŸi ne-a rătăcit, dar totodată a devenit una dintre cele mai deosebite ÅŸi mai preÅ£ioase momente din tabără. S-a înălÅ£at din ce în ce mai mult cu o plimbare cu vaporul pe Dunăre, cu respiraÅ£ii tăiate de grandoarea peisajelor, cu o vizită la mănăstire, cu fiecare rugăciune spusă, cu o bătaie cu apă după care avem să tânjim încă un an de acum încolo, cu emoÅ£ia competiÅ£iilor sportive. Însă momentul în care a atins norii a fost atunci când focul de tabără s-a înălÅ£at din ce în ce mai mult deasupra capetelor noastre, când inimile băteau în ritmul melodiilor cântate la chitară, când feÅ£ele ne erau încoronate de zâmbete melancolice, când eram din nou conÅŸtienÅ£i că aceasta avea să fie printre ultimele amintiri construite împreună în tabăra de la Tismana.

Căci cu toÅ£ii ÅŸtiam că această gramadă la care fiecare dintre noi a contribuit cu ceva, avea să se termine cu multe lacrimi, cu multe îmbrăÅ£isări, cu mulÅ£i „De ce s-a scurs timpul aÅŸa de repede printre degete? De ce nu mai putem sta încă o zi? De ce nu a durat tabăra mai mult?”, cu multe urări de rămas-bun, cu speranÅ£a revederii, cu încercări neputincioase de a face timpul să stea în loc ÅŸi de a mai căpăta încă o oră, încă o zi... Åži asta pentru că absolut toÅ£i conÅŸtientizam acum că, odată urcaÅ£i în maÅŸinile ce aveau să ne ducă înapoi acasă, odată ce aveam să părăsim aceleaÅŸi porÅ£i pe care am intrat încrezători ÅŸi zâmbitori, aveam să reintrăm în banal, în cotidian, aveam să pierdem magia acelui loc, a celor ce ne-au înconjurat ÅŸi ne-au fost alături...

Am părăsit acel loc cu diplome în mână, cu lacrimi în ochi, cu obraji arzând de speranÅ£a ca ÅŸi anul viitor tabăra de la Tismana va ocupa locul nelipsit din vara fiecăruia dintre noi, cu visul că bucuria revederii ne va cuprinde din nou pe toÅ£i în foiÅŸor, că animatorii atât de iubitori ÅŸi de grijulii ne vor aduce iar zâmbetul pe buze cu organizarea unei noi ediÅ£ii a taberei.

Åži iată că numărătoarea inversă a început din nou, ÅŸi vă rog... vă rog să o faceÅ£i să se oprească iar, ca în fiecare an, în braÅ£ele taberei la care toÅ£i visăm atât de mult.

Ioana Săvulete (participant, 14 ani), Craiova