În data de 29 aprilie 2018, în Duminica a patra dupa Paști, cu binecuvântarea și bunăvoința Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Iosif, a avut loc la Dublin un eveniment important: Sfințirea Bisericii Parohiei Dublin 3, din cadrul Protopopiatului Orthodox Român al Irlandei, cu hramurile „Bunavestire și Duminica Sfinților Români”.
Pe 28 aprilie a avut loc Vecernia, la care au fost invitați preoții ortodocși din Protopopiatul Irlandei și din România, precum și oficialități irlandeze implicate direct în zidirea bisericii noastre, și anume: Primarul Dublinului, Corpul Diplomatic al României reprezentat prin Doamna Ambasador, politicieni irlandezi, academicieni irlandezi, profesori de teologie asociați cu diferite Facultăți Irlandeze, precum și reprezentanți ai Bisericii Romano Catolice și ai Bisericii Anglicane.
Pe 29 aprilie a avut loc Sfințirea bisericii de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Iosif, Mitropolitul nostru, și de către Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor în prezența unui distins sobor de preoți, care au slujit Sfânta Liturghie împreună cu cei doi arhierei.
La sfârșitul Sfintei Liturghii s-au acordat distincții părintelui Ioan Irineu Crăciun, parohul bisericii, părintelui Petru Ioan Vlaic, al doilea preot slujitor al parohiei, precum și Administrației Parohiale.
Începând cu data de 30 aprilie a început perioada specială de slujire a celor 40 de Sfinte Liturghii consecutive, ca o încununare a târnosirii, timp special de pomenire a fericiților cititori și binefăcători.
A fost și este o împlinire de suflet a românilor ortodocsi care cu un efort susținut și munca voluntară, au zidit vatra românească în pământ străin, un simbol al unității românilor de o parte și de alta a Prutului, în Anul Centenar al Marii Uniri de la 1918.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team