Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Biserica Ortodoxă Română din Clermont (EORC) anunță că a obținut sprijin financiar din partea Guvernului României, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), pentru derularea proiectului „Renovare acoperiș biserică”.
Biserica românească din Clermont-Ferrand, proprietate EORC din 2012, este istoric a doua biserică achiziționată de români în Franța (prima fiind catedrala de la Paris) și geografic locașul de cult românesc din Franța situat cel mai central (în chiar centrul metropolei auvergnate).
Aceasta a devenit pentru românii din Centrul Franței reper religios și impuls de socializare: de aici au luat naștere atât parohiile din regiune (Limoges, Le Puy-en-Velay, Vichy, Brive), cât și întâlnirile culturale („Sărbătoarea românească”, grupul „Români în Auvergne și Limousin”).
Dacă lucrările din 2012-2013 au permis amenajarea interioară a bisericii înaintea inaugurării oficiale și a sfințirii, iar cele din 2015-2016 în colaborare cu Primăria Clermont au vizat amenajarea spațiului exterior, acum a sosit vremea renovării acoperișului!
Proiectul de față vizează așadar refacerea acoperișului din ardezie (garantată 100 de ani) și finisările implicite, adică ultima etapă din efortul de peste 10 ani al comunității locale de a reînnoi această biserică, spre folosul românilor din Centrul Franței vreme de încă un secol.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni va finanța integral restaurarea aripilor L1+L4 reprezentând 55% din totalul acoperișului. Lucrările se desfășoară în perioada octombrie-noiembrie 2023 și sunt realizate de firma locală NAILLER, expert în acoperișurile bisericilor.
Inaugurarea acestei frumoase lucrări va avea loc în primăvara anului 2024, după terminarea aripilor L2+L3, asumate de către EORC, finanțate din fondurile proprii și cu ajutorul unei campanii de colectare.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină activitatea românilor de pretutindeni și acordă finanțări nerambursabile proiectelor dezvoltate de mediul asociativ care urmăresc păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității etnice, culturale, religioase și lingvistice a românilor din vecinătate și din diaspora, precum și întărirea legăturilor dintre România și comunitățile românești din afara țării.
Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team