Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 26 Aprilie 2018 Ora: 15:14

„Ghiozdănelul bucuriei” – Campanie umanitară în Parohia Tarragona

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, Parohia Tarragona s‑a alăturat proiectului filantropic „Ghiozdănelul bucuriei”, organizat de Episcopia noastră în colaborare cu Episcopia Hușilor.

Astfel, cu ajutorul Bunului Dumnezeu am colectat și noi pentru copiii nevoiași din județul Vaslui un număr de 48 de ghiozdane. Fiecare ghiozdan este nou, are valoarea de aproximativ 100 euro, este destinat copiilor (fetițe și băieți) între 6‑14 ani și conține: rechizite școlare, echipament sportiv, produse de igienă personală, dulciuri și jucării, toate noi.

Vineri, 23 martie, seara, după ce am terminat Denia Acatistului Maicii Domnului, cele 48 de ghiozdănele așezate în 14 cutii mari au plecat spre România.

Mulțumim firmei de transport „Nelu Bârsan” și reprezentantului firmei la Tarragona, domnul George Vârvorea, fiul duhovnicesc al Parohiei noastre care de nenumărate ori ne‑a ajutat.

Mulţumim tuturor credincioșilor pentru jertfa lor ce aduce un strop de bucurie care să îndulcească sufletele unor copii sărmani în pragul marii Sărbători a Învierii Domnului!

Bunul Dumnezeu să primească darurile noastre!

Pr. Vasile Băltarețu, Protoiereu de Catalonia

 

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni