Unele dintre vetrele monahale athonite au păstrat tradiția de nevoință neîntreruptă timp de mai bine de 1000 de ani. Acest lucru determină pe majoritatea teologilor ortodocși să se raporteze la acest loc ca la un pisc al vieții duhovnicești autentice. Totodată, Athosul păstrează (în unele mănăstiri) neschimbat tipicul bisericesc, cât și aspectele legate de arta bizantină (fie că este vorba de muzică, de pictură, sau de arhitectură). 

Primul popas al pelerinajului a fost Schitul Românesc al Înaintemergătorului – Prodromu –, unde pelerinii au fost binecuvântați să se închine celor mai importante odoare ale Schitului, printre care sfintele moaște ale Sfântului Grigorie Teologul, Sfântului Modest, Sfintei Varvara și Sfinților 40 de Mucenici, dar și icoanei Maicii Domnului nefăcute de mână omenească, Prodromița. Totodată, au participat, unii dintre ei pentru prima dată, la o priveghere monahală, și au vizitat împrejurimile Schitului – peștera Sfântul Atanasie, observatorul: un fel de belvedere al așezământului.

Următoarele două destinații – Mănăstirea Marea Lavră și Mănăstirea Iviron – au descoperit pelerinilor alte aspecte ale diversității viețuirii monahale de pe acele meleaguri. Marea Lavră, prima mănăstire din rândul celor douăzeci, păstrează cea mai riguroasă formă de viețuire și este mai puțin deschisă pelerinilor, pe când mănăstirea Iviron impresionează prin arhitectură și, având o obște mai numeroasă, prin dinamica slujbelor și cântarea bisericească.

Pelerinii au mers apoi spre Careia, capitala Sfântului Munte, unde au vizitat Mănăstirea Cutlumuș, Chilia Sfântului Paisie Aghioritul – Panaguda și Biserica Sfintei Chinotite – Protatonul, unde se află, potrivit tradiției, cea mai veche icoană păstrată pe întreg Sfântul Munte.

Ultimul popas al itinerarului a fost mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon. Tipicul slav, folosit de mănăstirile rusești, este ușor diferit de cel bizantin, dar cântarea (polifonică), fiind mult diferită de cea bizantină, creează un ethos distinct în cadrul slujbelor bisericești. Luminile și chipurile monahilor sunt însă la fel de strălucitoare. Aici, pelerinii au avut bucuria să se închine moaștelor Sfântului Pantelimon, ocrotitorul mănăstirii, dar și ale Sfântului Siluan Athonitul, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai secolului XX.

Impresia cea mai accentuată cu care orice pelerin rămâne după vizita în Sfântul Munte este că acest loc este umbrit de harul lui Dumnezeu. Contactul cu comunități de oameni care și‑au dedicat întru totul viața Domnului este, de asemenea, copleșitor, întrucât ne face să realizăm contrastul dintre chemarea pe care ne‑o adresează Hristos și cât din această chemare am împlinit fiecare dintre noi în propria viață...