Adaugat la: 22 Decembrie 2017 Ora: 15:14

Conferinţă de toamnă cu preoţii din nord-estul Italiei

Biserica Parohiei „Sfântul Mucenic Bonifatie” din San Bonifacio a găzduit marţi, 14 noiembrie, întâlnirea semestrială a preoţilor din zona de nord-est a Italiei. La evenimentul organizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan al Episco­piei Ortodoxe Române a Italiei, au participat clericii din protopopiatele Triveneto I, Triveneto II, Reggio Emilia I şi Reggio Emilia II.

Programul zilei a debutat cu Sfânta Liturghie, după care istoricul Adrian Nicolae Petcu a susţinut o conferinţă care a abordat următoarele teme: „Mărturii de spiritualitate în temniţele comuniste – din arhivele persecutorului”, „Arsenie Boca – un duhovnic mai puţin cunoscut” şi „Misiunea preoţească în vremea persecuţiei comuniste”.

„Am vorbit despre cum regimul comunist a restrâns rolul Bisericii în societate. Să ne amintim faptul că preoţilor li se interzicea să slujească în spaţiul public sau că erau persecutaţi pentru activitatea lor. De multe ori cei care s-au opus acestor reglementări au făcut ani grei de puşcărie. Apoi un alt subiect pe care l-am expus a fost despre viaţa şi ac­tivitatea părintelui Arsenie Boca. Am încercat să conturez o viziune din perspectiva do­cumentelor pe care am avut ocazia să le studiez. Aşadar am avut bucuria să constat că părinţii care slujesc aici, în nordul Italiei, sunt interesaţi de trecutul recent al Bisericii noastre şi am nădejdea că problemele pe care le-am prezentat vor constitui modele şi în­demnuri pentru slujirea pe care ei o întreprind în această parte a Europei”, a spus istori­cul Adrian Nicolae Petcu.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni