Era sfârșit de an școlar și tocmai îmi susținusem bacalaureatul, tot orașul era înverzit, plin de flori, elevi cu zâmbete pe față, căci reușiseră să treacă ultimele examene, într-un cuvânt era o atmosferă de bucurie și fericire, aș putea spune, pentru noi, cei tineri la acea vreme.

Pe atunci, ca acum și dintotdeauna, lumea era cam săracă de pe unde mă trag eu, dar parcă așa ca în acel an și ca în anii dinain­te care mi-i aminteam nu fusese de mult. Toți erau stresați de faptul că nu aveau bani, dar cu toate acestea păstrau zâmbe­tul pe față, aveau un fel aparte de a trece peste greutăți, parcă nu le băgau în seamă, și cu nădejde la Domnul mergeau înain­te. Lumea nu avea mare lucru, dar Îl avea pe Dumnezeu. Când ai multe lucruri, ai și multe probleme și porți grija la toate aceste lucruri și averi, o groază de timp pierdut; când nu ai nimic și ești sărac, ai o singură problemă – că nu ai nimic –, dar ai și o mare binecuvântare, căci singurul lucru pe care cu adevărat îl ai e cel mai im­portant: Domnul!

Trebuie să vă mărturisesc că și eu, cam de un an de zile, mergeam regulat la bise­rică, țineam posturile și încercam să fiu într-o bună rânduială creștinească, ca de altfel mulți alți tineri care au descoperit biserica după criza comunistă, când toate au căzut, eram liberi, dar ce să faci cu acea libertate? Am spus curajos „La revedere, Uniunea Sovietică”, însă era cam departe până la „Bun venit, Uniunea Europeană” Pe meleagurile de unde vin, suntem obișnuiți cu tot felul de Uniuni,care au fost mai mult imperii cotropitoare decât frați salvatori, dar am știut tot timpul să ne păs­trăm zâmbetul pe față și, cu mila și ajuto­rul Domnului, am mers înainte.

Să revenim însă la ale noastre... Așa a rânduit Domnul că am fost selecționat pen­tru o bursă de studii în Franța; nu a fost meritul meu, a fost o lucrare a Domnului, pe care însă am înțeles-o doar după mulți ani, dar toate își au rostul lor și în toate sunt ascunse lucruri mari care arată Slava lui Dumnezeu. Cu vestea aceasta neașteptată de a fi obținut bursa, am intrat și eu în stre­sul pregătirilor și al marii călătorii spre Franța, pentru studii – era totuși ceva de­osebit, trebuie să recunoașteți. Bani nu prea aveam, ca toată lumea, dar aveam un bunic mai umblat prin lume: era medic, și încă unul foarte bun, care mereu era invitat pe la tot felul de simpozioane și conferințe. Într-un cuvânt, acolo era toată nădejdea!

Când a aflat bunicul de bursă, care, după cum aveam să aflu și eu ulterior, nu era prea mare, iar la acea vreme abia aco­perea cazarea și masa, m-a invitat la el la cină, să stăm de vorbă, să punem țara la cale, să mai rânduim lucrurile spre bine. Eram în culmea fericirii, mă gândeam că nu mă lasă bunicul așa, cu una, cu două, ci mă ajută măcar cu drumul și cheltuie­lile de început, care nu erau chiar așa de mici, după cum s-a adeverit ulterior.

Ziua în care urma să merg la bunicul a sosit, m-am prezentat punctual și emo­ționat la cină și am lăsat să meargă lucru­rile de la sine, mă gândeam eu în sinea mea: ajută Domnul și rânduiește ce îmi este spre folos și mântuire.Chiar dacă, pe mo­ment, nu mi s-a părut deloc că lucrurile au mers așa cum ar fi trebuit să meargă, astăzi, când sunt monah, înțeleg cu ade­vărat că toate au fost de la Domnul. Seara a decurs minunat, totul a fost perfect, masa, convorbirea, oaspeții, rudele apro­piate, totul... Iar spre sfârșit, bunicul m-a invitat în camera sa, unde avea și biroul personal, și mi-a zis:

– Dragul bunicului, acum ești băiat mare, ești băiat deștept, în față te așteaptă un viitor, urmează să pornești cu propri­ile forțe în viață. Să știi că vor fi și momen­te grele, viața nu înseamnă doar succese și laude, doar realizări și împliniri, doar bucurii și petreceri, viața e mult mai mult decât atât...

Atunci m-am gândit în sine, „Ce bine că și bunicul a înțeles că e greu în viață, că nici mie nu îmi este deloc ușor, poate totuși găsește ceva din fondurile de zile negreși mă ajută și pe mine cu drumul până în Franța” Deja căutam emoționat cum să aleg cuvintele de mulțumire ca să sune cât mai bine, când bunicul a continuat:

– ...Åži în clipele grele din viață, ce să faci, dragul bunicului, că nu prea ai ce face! O să fie momente dificile, să știi, nu o să ai bani de mâncare, dar trebuie să mergi înainte, eu am trecut prin așa ceva, și uite-mă că sunt aici. Tu, când vor veni acele momente, să iei un pahar cu apă și, mulțumind Domnului pentru toate, să bei paharul și să mergi cu­rajos înainte, iar dacă tot simți foamea și durerea, mai bea unul; o sa vezi că trece și foamea, și tristețea, și nu te lasă Domnul. Toate trec, tu însă nu uita de paharul cu apă! Ä‚sta e secretul în viață!