Dacă cercetăm Sfintele Scripturi, putem observa că, aproape de fiecare dată când găsim îndemnul „Bucură‑te!”, acesta este strâns legat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos și de venirea Lui în mijlocul nostru: „Bucură‑te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine” (Lc. 1, 28); „Bucură‑te, fiica Sionului, saltă de veselie, Israele; veseleşte‑te şi te bucură din toată inima, fiică a Ierusalimului! (…) Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău;” (Sofonie 3, 14‑15); „Bucură‑te foarte, fiica Sionului, veseleşte‑te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor.” (Zaharia 9, 9).

Dacă prezența lui Hristos în lume a adus bucurie, cu atât mai mult a adus bucurie prezența lui Hristos în iad, acolo unde Adam aștepta cu multă tristețe, dar cu la fel de multă nădejde, cercetarea lui Dumnezeu, omorârea iadului și eliberarea omenirii din robia păcatului. „Bucuria cea veche a lui Adam s‑a înnoit o dată cu reîntâlnirea lui cu Hristos și bucuria lui s‑a făcut bucurie de obște la tot neamul omenesc”, după cum frumos a spus părintele Ilie Cleopa. Această lucrare a lui Dumnezeu, greu se poate explica în cuvinte omenești. Noi, oamenii, în fața acestei taine, nu putem face altceva decât să contemplăm cele cerești și să ne minunăm, bucurându‑ne că nu am fost uitați de Domnul, ci a venit să ni se dăruiască mâncare duhovnicească, așa cum frumos spune textul Heruvicului din sfânta și mare zi de sâmbătă, din săptămâna patimilor: „Să tacă tot trupul omenesc și nimic pământesc întru sine să nu cugete, căci împăratul împăraților și Domnul Domnilor vine să se junghie și să se ofere mâncare credincioșilor spre viața veșnică.”.

Este foarte important să intrăm în comuniune cu Hristos și să ne străduim să rămânem în această comuniune. La fiecare Sfântă Liturghie trăim aducerea aminte de tot ce a făcut Domnul pentru mântuirea noastră. Însă de multe ori, deși suntem îndemnați să rememorăm toată lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu pentru întregul neam omenesc, conștienți sau inconștienți, nu transpunem în practica de zi cu zi porunca mântuitoare a lui Hristos. Intenționat, în prima parte a pastoralei, după ce am enumerat tot ce a făcut Domnul pentru noi, nu am pomenit și de acest îndemn‑poruncă a Mântuitorului, ci am trecut direct la cruce, la mormânt, la înviere, la înălțare și la șederea Sa cea de‑a dreapta Tatălui.

Oare care este acea poruncă ce mântu-iește? Este porunca dată nouă de Mântuitorul înainte de patima Sa: „Domnul Iisus”, spune Sfântul Apostol Pavel, „în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și, mulțumind, a frânt și a zis: «Luați, mâncați; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceți ori de câte ori veți bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni.»” (I Corinteni 11, 24‑26). Accentuăm porunca: „Aceasta să o faceți spre pomenirea mea.”. Aceste cuvinte suntem datori să le primim în inimile noastre și să le plinim în faptă, pentru că „cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu. (…) Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, în Sfânta Liturghie pe care o slujim cel mai des în decursul anului, ne îndeamnă pe toți cei ce participăm la liturghie să ne aducem aminte de această poruncă mântuitoare, pentru a primi Duhul Cel ceresc și lumina cea adevărată, care izvorăște din mormântul lui Hristos și care strălucește în inimile noastre, lumina cea preacurată a cunoașterii Dumnezeirii Lui, care pentru om este o înviere.

Mâncând trupul Mântuitorului și bând sângele Lui, Hristos Domnul coboară în mormântul trupului nostru și acolo se unește cu sufletul nostru, pentru a ne mântui. Prin împărtășire nu ne unim doar cu Hristos, ci cu toți aceia care mărturisesc aceeași credință cu noi. Hristos este cel care ne unește pe unul cu altul. El este liantul nostru. În Liturghia Sfântului Vasile cel Mare găsim următoarele cuvinte: „Iar pe noi, pe toți, care ne împărtășim dintr‑o pâine și dintr‑un potir, să ne unești unul cu altul prin împărtășirea Aceluiași Sfânt Duh.”. Deci, doar comuniunea cu Hristos ne ține uniți în cuget și simțire și face ca în piepturile noastre să bată o singură inimă, o inimă însetată după sfințenie și după har.

Să nu uităm, dreptslăvitori creștini, că Împărăția lui Dumnezeu este dragoste, har, bucurie și comuniune cu toți sfinții și cu Hristos Domnul nostru, a Cărui Înviere din morți o prăznuim astăzi!

Vă doresc tuturor ca Paștile Domnului
să vă unească pe unii cu alții, să vă umple de har și de bucurie veșnică! Hristos a înviat!

Al vostru către Hristos‑Domnul rugător,

† Episcopul Timotei