Merg și eu la închisoare. Merg și de Nașterea Domnului, pentru a ne bucura alături de cei întemnițați, merg și de Înviere, pentru a cânta împreună: Hristos a Înviat! Și o, lucru minunat! Noi mergem acolo și ne rugăm ca Domnul să-i slobozească pe cei întemnițați. Dar Domnul ne slobozește și pe noi! De ale noastre neputințe, de ale noastre dureri, de ale noastre căderi. Mare minune! Intrăm cumva cu strângere de inimă... Dar după o zi de spovedanii și slujbe, ieșim de acolo cu sufletul curat, ușurat, zburând parcă spre cer.

Fiecare vizită în închisoare aduce o binecuvântare cerească, dar și câte o surpriză ce ne pune pe gânduri și ne descoperă tainele Lui Dumnezeu. Mare lucru și minunat, cu adevărat ceva de nedescris!

Sufletele celor întemnițați sunt foarte diferite. Unele strălucesc de lumină. Altele abia își croiesc cale afară din întuneric, agățându-se șide cea mai mică rază de lumină pe care o aducem în acea atmosferă greoaie.

Multe încercăm să facem pentru cei aflați după gratii. Unii dintre ei sunt nevinovați, și își trăiesc cea mai profundă pocăință, reușind să ajungă la lumină. Alții sunt vinovați, dar cred că nu au greșit cu nimic. Cu greu îi înfășurăm cu acel har care lucrează în ei, dar nu deznădăjduim.

Lucrarea lui Hristos e vizibilă mai mult decât oriunde în închisoare. Și cei ce merg acolo știu despre ce vorbesc. Cei închiși mărturisesccă, într-o lume întreagă nu l-au cunoscut pe Hristos. Dar în acea celulă umedă și întunecoasă, de 2x3 metri, cu gratii, l-au găsit pe Împăratul împăraților: Calea, Adevărul și Viața.

Multe ar fi de povestit despre închisoare. Fiecare vizită e cu adevărat o trăire duhovnicească! Atât pentru cei întemnițați cât și pentru noi! Una singură vreau însă să vă povestesc acum. Una din care m-am folosit și eu și alții, și nădăjduiesc căvăveți folosiți și voi.

Era una din multele Învieri pe care le-am slujit la închisoare. În acest caz însă nu într-o închisoare simplă, ci una de înaltă securitate, una unde sunt întemnițatepersoane cu probleme ...săle spunem „mai grave”. Dar oare nu sunt și ei chip și asemănare a lui Hristos?

Slujba a fost cu har. Cei care s-au spovedit au putut să se împărtășească, fapt care m-a îmbucurat nespus. Toți cei prezenți, chiar dacă înconjurați de gardieni din toate părțile, strigau cu bucurie: Hristos a Înviat! la fiecare cântare a Utreniei Învierii. Pentru cineva cu auz muzical, ar fi fost ceva de neauzit. Acea adunătură de întemnițați care strigau cum și ce puteau, dar din inimă, pentru mine a fost o bucurie. Eu nu căutam armonie. Căutam har! Și har am primit!

După slujbă, toți, însoțiți de gardieni, s-au aliniat și au trecut să ia binecuvântare, să primească paști, un ou roșu și o iconiță cu Învierea Domnului, ca binecuvântare.

La sfârșit, după ce mai mulți din cei întemnițați au cerut să facă o poză cu preotul care le-a slujit (înînchisoare este un fotograf autorizat, care, contra preț, la anumite ocazii deosebite poate face poze), s-a apropiat unul din cei care avea o cruce grea de dus, pentru mulți ani, și m-a rugat să facă o poză cu mine.

Am acceptat cu drag. Dar privindu-l mai atent, mi-am dat seama că îl cunosc. De fiecare dată, de Înviere cereasăfacăo poză după slujbă. Am făcut poza, ca de obicei, iar apoi am rămas să schimbăm câteva vorbe mai în taină, mai de suflet. După câteva destăinuiri, care vor rămâne tainice în veci, l-am întrebat cu gând bun: de ce oare de fiecare dată la Înviere ceri să facem poză împreună?

Așa am simțit să îi pun această întrebare, cred că a fost de la Domnul. El m-a privit în ochi, profund. Apoi, după o clipă sau două a lăcrimat ... lacrima îi curgea agale și în același timp vioi pe obraji. Mi-a mărturisit: „Eu fiecare poză o lipesc pe perete în celula mea, și în fiecare dimineață le număr, câte poze am. Așa știu de câte ori trebuie să mai cânt Hristos a Înviat până voi ieși din închisoare. Fiecare an e un Hristos a Înviat pentru mine. Dar dacă nu ai veni tu părinte aici, nu aș putea cânta Hristos a Înviat! Nu aș putea număra pozele. Nu aș putea număra anii!”.

Atunci o lacrimă și-a găsit o cărăruie șipe al meu obraz... Am înțeles că nu eu vin în închisoare de Înviere. Îl aduc pe Hristos acolo, și El face minuni! Și nu doar cu ceiîntemnițați! El face minuni și cu noi cei liberi. Domnul face poza, o lipește pe peretele inimii noastre și o numără. Domnul numără alături de noi anii temniței noastre sufletești. Anii cât am rătăcit prin lumea aceasta până L-am găsit.

De atunci și eu număr anii. Număr anii, cu gândul că într-o zi îl voi întâlni dincolo pe Cel ce este Calea, Adevărul și Viața! Și asta îmi aduce bucurie! Așa cum fratelui meu din temniță, vestea că Hristos a înviat i-a adus bucurie!

† Atanasie de Bogdania, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei