Când este liturghie arhierească, Intrarea Mică corespunde ÅŸi intrării episcopului în altar. De la începutul liturghiei ÅŸi până la al treilea antifon, episcopul se roagă dimpre­ună cu poporul dreptcredincios, stând în mijlocul bisericii (sub Hristos Pantocrator) iar la Vohodul Mic, diaconii ÅŸi preoÅ£ii, ieÅŸind cu Evanghelia în procesiune spre mijlo­cul bisericii, vin în jurul episcopului. Acesta rosteÅŸte în taină Rugăciunea Intrării ÅŸi binecuvintează Intrarea, după care sărută Sfânta Evanghelie (pe care o poartă primul în­tre diaconi) ÅŸi intră în altar, după ce diaconul zice din faÅ£a uÅŸilor împărăteÅŸti: „ÎnÅ£elepciune,drepÅ£i!”. În acest moment strana sau so­borul preoÅ£ilor începe a cânta troparul „VeniÅ£i să ne închinăm...” (numit isodicon³) ÅŸi MântuieÅŸte-nepre noi...

Despre înÅ£elesul duhovnicesc al aces­tui rit ne lămuresc unele texte din comen­tariile liturgice bizantine:

• Sfântul Patriarh Gherman al Constantinopolui († 733) spune că „intrarea Evan­gheliei [eisodos tou euangeliu] arată veni­rea [parousian] ÅŸi intrarea Fiutui tui Dumnezeu în tumea aceasta, precum spu­ne Apostolul: „Atunci când El – adică Dum­nezeu Tatăl – Îl aduce pe Întâi-Născutul Său în lume zice: «Åži să i se închine toÅ£i îngerii Lui»” [Evr 1, 6], prin veÅŸmântul său arhi­ereul arătând veÅŸmântul roÅŸu ÅŸi sângeriu al lui Hristos, pe care Dumnezeu Cel imateri­al l-a purtat ca pe o purpură vopsită din prea­curatul sânge al Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi Fecioarei. După care Păstorul cel bun, Care a luat oaia rătăcită pe umerii Lui [ cf Lc 15, 5], este înfăÅŸat în scutece ÅŸi pus nu în ieslea necuvântătoarelor [cf. Lc 2,13], ci pe masa cuvântătoare a unor oameni cuvântători, oÅŸtirile îngereÅŸti Îl cântă zicând: „Slavă în cele mai înalte lui Dumnezeu ÅŸi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” [Lc 2,14] ÅŸi: „Totpământul să I se închine” [Ps 65,4]. Iar noi toÅ£i, supunându-ne lui, spunem: „VeniÅ£i să ne închinăm ÅŸi să cădem” [cf. Ps 94, 6]! MântuieÅŸte-ne, Fiul lui Dumnezeu! ÅŸi proclamăm venirea/prezenÅ£a [parousia] care ni s-a arătat în harul lui Iisus Hristos”⁴.
• Episcopul Nicolae al Andidei (sec. XI) este de părere că „intrarea arhiereutui su­gerează arătarea ÅŸi descoperirea tui Hristos ÅŸi Dumnezeut nostru ta Iordan, plecând, pe cât mi se pare, ÅŸi de la faptul că se numesc „râuri” [potamoi] marmorele strânse ÅŸi ne­gre aÅŸezate în pardoseala Marii Biserici [a Sfintei Sofii] în ordine ÅŸi despărÅ£ite unele de altele de intervale măsurate. Căci până la Intrare, chiar dacă [Acesta] era arhiereu, încă nu era arătat ÅŸi cunoscut astfel tuturor, mă­car că stătea în mijloc ÅŸi săvârÅŸea cele mai presus de fire ÅŸi extraordinare. Dar, văzându-l pe arhiereu intrând, iereul care a luat „vremea”(preotul care a luat binecuvântare pentru a începe liturghia) ÅŸi înainte de Intrarea arhiereului stătea în mijlocul jertfelnicului, aÅŸa cum lucra Înainte-Mergătorul botezul pocăinÅ£ei, se mută din acel loc, zicând în tă­cere numai acel cuvânt pe care l-a spus ÅŸi Ioan: „Acesta trebuie să crească, iar eu să mă micÅŸorez” [ In 3, 30]; de aceea cedează ar­hiereului celebrarea celor mai mari.
  Iar ceea ce se cântă acum de psalÅ£i: „VeniÅ£i să ne veselim de Domnul” [Ps 94, 1], arată cuvintele apostolilor pe care aceÅŸtia le-au grăit despre Hristos după bo­tezul Său. Înainte de a fi fost chemaÅ£i, unii dintre ei ziceau: „VeniÅ£i! L-am găsit pe Cel dorit”, alÅ£ii: „Vino ÅŸi vezi” [In 1, 38], iar alÅ£ii „au venit ÅŸi au văzut unde stă ÅŸi au rămas la El în ziua aceea” [In 1, 39]; acestea ÅŸi altele câte le vorbeau între ei ucenicii pe vremea botezului [lui Iisus] înainte de che­marea lor generală. Iar acel „Să în­tâmpinăm faÅ£a Lui întru mărturi­sire” [Ps 94, 2] arată aceasta: Pentru că Acesta Care S-a arătat acum e Dumnezeu mai înainte de veci ÅŸi Creator al cerului, al pămân­tului ÅŸi al mării, dar acum S-a făcut ÅŸi om ca noi, având toate cele pro­prii firii omeneÅŸti afară de păcat [cf. Evr 4, 15], dar va veni iarăÅŸi în vre- mile din urmă cu aceeaÅŸi faÅ£ă ÅŸi aceeaÅŸi ipostază să judece viii ÅŸi morÅ£ii, nu tot cu un asemenea trup, dar nici netrupesc, ci cu un trup mai deiform prin raÅ£iunile pe care El ÎnsuÅŸi le ÅŸtie (Grigorie Teologul, Cuvântarea a 40-a la Sfântul Botez), de aceea „veniÅ£i să I ne închinăm”, crezând ca unui Dumnezeu, „ÅŸi să cădem înaintea Lui” [Ps 94, 6] pen­tru cele ce am păcătuit...⁵.