Paştile şi Săptămâna Mare

„Paşte”[1] înseamnă[2]:

1. Trecere, căci Dumnezeu, voind să elibereze din robie pe poporul ales, a trecut („pasah”Iş 12, 23) prin Egipt, omorând pe tot întâiul-născut, dar cruţând pe israeliţi, care şi-au stropit pragul uşii cu sânge de la

2. Mielul junghiat atunci (în ziua de 14 Nisan[3] către seară) de către fiecare familie şi numit paştele(„pesah”Iş 12, 11) Domnului (formă şi sens apropiate de „pătimire”[4]).

Paştele nostru este Hristos,

Mielul(In1,29)junghiat pentru noi (1Co5, 7), care a pătimit pentru noi (1Ptr 2, 21) (Răstignirea a avut loc tocmai într-o zi de 14 Nisan, vinerea[5]!), trecând (In1, 36)prin lumea aceasta, prin moarte şi iad (Egiptul mental), ca săridice păcatul lumii, cu moartea pe moarte călcând şi celor adăpaţicu Sângele Lui[6] (prin credinţă, Botez şi Împărtăşanie) viaţă dăruindu-le. Trecerea Domnului devine astfel şi trecerea Omului, strămutarea de la robie/moarte la libertate/viaţă (ca odinioară prin Marea Roşie Iş 14-15).

La început,

creştinii – majoritari iudei – prăznuiau Paştele o singură zi: 14 Nisan, îmbinând întristarea pentru Patima Mielului cu bucuria pentru Trecerea lui, prin post (ajunare ziua) şi priveghere (către seară), urmate de împărtăşire şi agapa pascală (către dimineaţă)[7].

Curând însă,

– încreştinându-se toate neamurile şi fiind nevoiţi, din nefericire, să se deosebească de iudeii necredincioşi, care-i persecutau – creştinii au început să prăznuiască Paştele aşa cum s-a petrecut: vineri (Mielul-Patima), sâmbătă (Trecerea la iad) şi duminică (Trecerea la viaţă); dezavantajul: dislocarea a accentuat unilateral (ca la Apostoli), fie tristeţea (în Apus), fie bucuria (în Răsărit).

Toate aceste trei zile

(lat. triduum) alcătuiesc de atunci Paştele creştin (început joia către seară, odată cu trădarea, şi încheiat în noaptea Învierii) şi la ele se referă pluralul „Paşti”. Indicaţia din calendarele actuale, cum că Lunea şi Marţea luminată ar fi „Paşti”, este o reminiscenţă de pe vremea când se indicau zilele nelucrătoare şi motivul lor („zi liberă după Paşti”), şi este greşită (nici o altă Biserică nu o foloseşte)! Săptămâna luminată nu mai este paşti, ci numai înviere şiînnoire[8].

Că Sfintele Paşti ţin de Joi seara până Sâmbătă/Duminică noaptea ne-o dovedesc:

• Modul de calculare a Paştilor, stabilit la Sinodul I Ecumenic (Niceea 325): 1. duminica Învierii este prima după cea dintâi lună plină  următoare echinocţiului de primăvară[9]; 2. dacă paştele iudaic se nimereşte în zilele Paştilor (joi-duminică), atunci se amână o duminică. A fost cazul în 2009: echinocţiu la 21 mar, lună plină la 9 apr, deci Învierea la 12 apr; însă paştele iudaic era în Joia Mare (9apr), încât Învierea s-a amânat pentru 19 apr. Occidentalii însă nu mai respectă a doua hotărâre; ei au prăznuit la 12apr; şi totdeauna când există distanţă de o săptămână între Paştile ortodoxe şi occidentale, vina rămâne a aceloraşi[10]!
• Numirea – subînţeleasă – a duminicii Învierii drept „întâia după Paşti”, duminica Tomii fiind deja „a doua după Paşti”!

Revenind...

cu şase zile înainte de Paşte – ne spune Ap. Ioan (In12, 1-19) – Iisus se afla în Betania, la Lazăr, pe care-l înviase din morţi; iar a doua zi a intrat triumfal în Ierusalim şi s-a lăsat pentru singura dată aclamat Împărat, ceea ce i-a atras ura necredincioşilor şi răstignirea. Astfel, sâmbăta şi duminica dinaintea Paştilor[11] pomenim totdeauna Învierea lui Lazăr[12] şi Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile). Sunt zile de praznic (Liturghia Sf. Ioan), în care se săvârşeau mari procesiuni la Ierusalim (Betania şi Mt. Măslinilor), iar sâmbăta[13] se botezau mulţi (ca să petreacă Săptămâna Mare ca şi creştini); duminică se dezleagă la peşte[14].

Între aceste praznice şi Paşti,

• Lunea-Miercurea Mare(zile stricte de post şi aliturgice[15]) s-au adăugat ulterior, fiind închinate smochinului uscat şi patriarhului Iosif[16] (Luni), celor 10 fecioare din Evanghelie[17] (Marţi) şi femeii păcătoase care a uns pe Domnul cu mir[18] (Miercuri);
• Joia Marepână către seară (când încep Paştile) comemorează Cina cea de Taină: după-amiază (14h) se săvârşeşte Liturghia Cinei şi Spălarea picioarelor, urmată de agapă (cu dezlegare la vin şi untdelemn); la denie se citeşte emoţionanta Cuvântare de despărţire şi Rugăciunea din Grădina Ghetsimani (=prima şi lunga Evanghelie Ioan 13-17).

Toate aceste zile au denie[19] în seara precedentă, întocmai cum vor avea şi cele trei zile de Paşti: 12 Evanghelii(joi seara pentru vineri), Prohodul (vineri pentru sâmbătă)şi Învierea  (sâmbătă pentru duminică). Despre Vinerea şi Sâmbăta Mare sunt mai multe de spus (unele s-au scris deja[20]); să reţinem acum doar că sunt zile de ajun(are)[21] – total (post negru) pentru cine poate.

Iată, deci, cum s-a format treptat Săptămâna Mare: 2 zile de praznic + 3 zile de post + Joia Cinei + 3 zile de Paşti (vezi tabelul alăturat).

Aşadar, cei ce aşteptăm Sfintele Paşti, să (ne) pregătim (pentru) Mielul cel adevărat, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, fără de care Paştele creştin este un non-sens! Este trist astăzi că tocmai la Liturghia de Paşti, din noaptea Învierii, creştinii nu vor să mai rămână şi nu se mai împărtăşesc. Feluritele motive invocate dovedesc fie dezinteresul lor (pentru care fiecare îşi poartă vina), fie lipsa de educaţie (pentru care responabili sunt preoţii şi dascălii Bisericii). Este ca şi când iudeii nu ar fi vrut, odinioară, să junghie mielul, preferând moartea cu egiptenii în locul eliberării. Paştele nu este un joc complicat (ori asculţi, ori te învârtoşezi), dar este o joacă cu veşnicia!  

Ierom. Arsenie de la Malvialle