Ca de fiecare dată, copiii s-au sârguit cu jocul si alte ocupaţii, animaţi de o echipă talentată si entuziastă. Au făcut miscare, s-au întrecut în campionate, au pictat icoane si cruci pe sticlă, au aflat povestea lutului în satul de olari de la Horezu, s-au întâlnit cu Brâncovenii si ctitoria lor la mănăstirea Hurezi, au luat lecţii de pantomimă, le-au re­dat viaţă lui Habarnam si altor personaje în spectacolul lor de teatru, au fabricat flu­turi si alte minunăţii... au căutat cu înfrigurare comoara taberei, si îmbrăcaţi cu ea, s-au încălzit, cu cântece, la focul rosu...

Iar noi am stat la umbra gândurilor lor, învăţând atâtea feluri de a fi vii; am încer­cat cu ei fiecare emoţie; i-am văzut căzând şi iarăşi ridicându-se, de pe asfalt sau din necaz; l-am văzut pe fiecare făcându-se în­ger şi prinzând aripi pentru celălalt. Până când vremea s-a dus, scuturându-şi zilele calde. Ceva din noi însă rămâne la tabără. Alungiţi umbrele voastre peste drumul ne­frământat al copilăriei şi veţi vedea, el tre­ce şi pe-aici. Să zăbovim puţin la marginea lui, şi peste noi se va face, iar, Tismana.

Andreea Ionescu

Am participat anul acesta la tabăra de la Tismana, de astă dată în calitate de ani­mator. Dacă în anii trecuţi (3), nu am pu­tut simţi decât „efectul” acelor minunate zile în sufletul copiilor mei, anul acesta am jucat în hora taberei şi am înţeles mai bine. Copiii îmi spun că la Tismana le plac foarte mult colegii, animatorii şi prietenia care se leagă cu toţi. Condiţiile nu sunt cine ştie ce, îmi spun ei, dar ce contează?! Aşa am simţit şi eu. În această vară am or­ganizat la Tismana, împreună cu Pr. Răzvan Gâscă, un atelier de icoane pe sti­clă. Pentru mine a fost cel mai frumos de până acum. Icoanele s-au pictat împreu­nă: copii mici, copii mari, animatori, în­drumători. Atelierul era întins pe toată ziua, de la 10 dimineaţa la 8-9 seara. Fără ore impuse. Cu toţii se perindau pe la me­sele de pictură, când prindeau un moment potrivit. Pot să ajut cu ceva? era întreba­rea pe care am auzit-o de multe, multe ori. Ce întrebare plăcută! Da, pune tu contu­rul pe sticlă, cu peniţa, micuţul care l-a fă­cut nu va reuşi. Da, dă tu încă un strat de culoare peste tot, colegul tău nu mai are răbdare. Da, hai, te rog, pictează tu rama, cum ţi se pare mai bine. Din 80 de mâini şi 40 de suflete s-au născut în câteva zile aproape 30 de icoane care au ajuns deja în casele copiilor. De acolo le vor povesti ani de-a rândul despre Tismana 2016.

Adriana Scripcariu

După întoarcerea din vacanţă şi înce­perea şcolilor, încă mă tot gândesc la bu­curia pe care mi-a făcut-o Theodora spunându-mi că a fost EXCELENT în tabăra de la Tismana şi că şi-ar dori din tot sufle­tul să mai meargă şi la anul.

Ca să înţelegeţi mai bine bucuria mea, trebuie să precizez că a fost pentru prima oară când ea pleca într-o tabără organiza­tă de Miropolia noastră. I-am spus Theodorei că nu va avea internet, televi­zor şi reţea de telefon. Când a auzit asta, i-a cam dispărut din entuziasm. La întoar­cere însă, mi-a spus: am cunoscut copii si persoane deosebite, cred că rar voi mai re­găsi oameni ca cei de acolo; după două zile împreună ne simţeam ca şi când ne cunoşteam de foarte mult timp. Nici în­tre prietenele ei de la colegiu nu a regăsit aceleaşi sentimente şi aceeaşi bu­curie şi sinceritate.