Cu prilejul Sinodului Mitropolitan din ianuarie 2016, și la propunerea unui sino- dan, Înaltpreasfințitul Iosif a hotărât că Mi­tropolia noastră va face un pelerinaj la Sfânta Cămașă, sub forma unei slujbe de vecernie bizantină, slujită dinaintea prețioasei relicve, dar în întregime în franceză. Con­tactul care s-a stabilit cu noul paroh al Bazi­licii, părintele Guy-Emmanuel Cariot, a fost foarte bun, el bucurându-se de această prezență ortodoxă, ceea ce va fi confirmat mai apoi de episcopul de Pontoise, întâlnit în prima zi a ostensiunii.

Un tipicspecific a fost elaborat pentru această împrejurare, împrumutând mult din slujba Sfintelor Patimi (Utrenia din Vinerea Mare), pentru că Sfânta Cămașă este măr­turia acestora. Ne-am putut sprijini de ase­menea pe un cor inter-ortodox deja format, „corala sfântul Martin”, dirijată de Stephane Sollogoub, la care s-au adăugat câțiva cântăreți ai noștri. Acest cor a repetat mult cântările, dintre care unele erau complicate⁴, vreme de o lună.

Organizarea pelerinajului a fost îngreu­nată de măsurile draconice de securitate im­puse de recentele atentate⁵: o singură ușă disponibilă pentru intrarea în biserică, con­trol sistematic al genților și desfacerea hai­nelor. În fiecare zi, de la orele 10 la 22, era ocoadă de cel puțin 100 de m pentru a in­tra în bazilică (organizatorii așteptau 150 000 de pelerini). Nu a fost ușor să se reunească în biserică toți cântăreții și credincioșii ortodocși. Dar serviciul de ordine a făcut dovadă de înțelegere.

Bazilica a fost renovată în întregime în interior, curățată și înfrumusețată de către harnicul Paroh, iar Sfânta Cămașă era pre­zentată ca o comoară într-un scrin. Ea a fost reconstituită din nou, pentru împrejurare, pe o țesătură „neutră”, care este aproape de aceeași culoare ca și Cămașa însăși, adică vi­olet. Aceasta are inconvenientul de a face părțile autentice mai puțin vizibile, dar are avantajul de a semăna cu un adevărat veșmânt⁶. Cămașa era prezentată pe un ma­nechin, care se găsea într-un foarte mare relicvar de sticlă (datând din anul 1894), pla­sat dinaintea vechiului altar, și sub un fald roșu care cobora din înaltul boltei absidei. Atmosfera era cu adevărat împărătească și evoca „tronul lui Dumnezeu”. Frații noștri romano-catolici au fost foarte binevoitori: altarul actual, dinaintea căruia trebuia să slu­jim, fusese îmbrăcat și așezat ca un altar or­todox, și orientat către Răsărit (contrar obi­ceiului lor actual de a sluji cu fața la popor), și totul ne-a fost ușurat pentru slujire.

Am fost foarte numeroși: bazilica, în care pot încăpea aproximativ 1 200 de credincioși, era plină, probabil jumătate ortodocși, din Mitropolia noastră și din numeroase alte jurisdicții (mai ales ruși și bulgari), venind din regiunea pariziană și din toată Franța, ca și din străinătate, și un cler numeros (în jur de douăzeci de preoți și diaconi).

Înaltpreasfințitul Iosif, care era singur la altar (cu doi diaconi), îmbrăcat cu mantia⁷ violetă, a slujit maiestuos. Vecernia s-a desfășurat minunat, într-o profundă recule­gere: cu toții eram uniți în jurul lui Hristos pătimind, prezent prin Sfânta Sa Cămașă. Momentul cel mai emoționant a fost tămâ­ierea Sfintei Cămăși însăși în timpul cântă­rii Lumină lină,de către Mitropolitul nos­tru, privilegiu unic, căci nimeni nu se poate apropia de relicvar: toată lumea își ținea ră­suflarea și încerca să-și stăpânească lacrimi­le. Apoi Înaltpreasfințitul a tămâiat poporul până la capătul bisericii, ceea ce a emoționat profund pe credincioși. La sfârșit, cum nu se putea rămâne într-o tonalitate dureroa­să, din moment ce frații noștri sărbătorise­ră Paștele în ajun, am cântat „Hristos a învi­at” în franceză, în română, în slavonă și în greacă: a fost o explozie de bucurie! Apoi Înaltpreasfințitul Iosif s-a adresat Parohului pentru a-i mulțumi, și tuturor, alegând cu­vinte potrivite pentru această împrejurare extraordinară.

Toate ecourile pe care le-am avut, atât de la ortodocși cât și de la alți creștini, au fost pozitive: am trăit împreună un mare moment al Bisericii, un moment profetic. Sfânta Cămașă fără cusături a lui Hristos a fost mereu considerată de Tradiție ca un simbol al unității Bisericii. Ruptura sa co­respunde cu starea actuală a Bisericii. În acest moment privilegiat, am avut o înainte gus­tare, prin Duhul Sfânt, a întoarcerii Biseri­cii la unitatea ei cea dintâi.

Cel care a purtat această Sfântă și scum­pă Cămașă în timpul Patimilor Sale, din iu­bire pentru noi, să ne unească și să ne mân­tuiască.