Franța are deosebita cinste de a poseda de 1200 de ani, la Argenteuil1, Sfânta Cămașă a lui Hristos, dar al împărătesei Irina a Con- stantinopolului către împăratul „galilor" Charlemagne2. Această cămașă „fără cusături” (In 19, 23) era veșmântul de dedesubt al Domnului, pe care soldații i l-au dat înapoi după biciuire, pentru a-Åži purta Crucea, și care, prin aceasta, a fost îmbibată cu Sângele Său. Cinstită timp de 1000 de ani de către „regii foarte creștini” ai Franței și de întreg poporul lor, a fost salvată de la distrugere în timpul Terorii revoluționare (în 1793) de către un preot curajos, dar care a trebuit să o taie în bucăți pentru a o ascunde. Reconstituită în 1894, este cinstită în bazilica cea mare de la Argenteuil, construită în secolul al XIX-lea pentru a înlocui vechea biserică3. Ostensiunile (închinări publice) nu au loc în mod normal decât din 50 în 50 de ani. Ultima a avut loc în 1984: următoarea ar fi trebuit să aibă loc în 2034. Însă Episcopul de Pontoise a hotărât să facă o alta în 2016 cu prilejul „anului Milostivirii” proclamat de papa al Romei Francisc, lucru care este pentru noi o mare șansă: ostensiunea a durat 17 zile (de vineri 25 martie [Vinerea mare în calendarul gregorian] până duminică 10 aprilie).
Cu prilejul Sinodului Mitropolitan din ianuarie 2016, și la propunerea unui sino- dan, Înaltpreasfințitul Iosif a hotărât că Mitropolia noastră va face un pelerinaj la Sfânta Cămașă, sub forma unei slujbe de vecernie bizantină, slujită dinaintea prețioasei relicve, dar în întregime în franceză. Contactul care s-a stabilit cu noul paroh al Bazilicii, părintele Guy-Emmanuel Cariot, a fost foarte bun, el bucurându-se de această prezență ortodoxă, ceea ce va fi confirmat mai apoi de episcopul de Pontoise, întâlnit în prima zi a ostensiunii.
Un tipicspecific a fost elaborat pentru această împrejurare, împrumutând mult din slujba Sfintelor Patimi (Utrenia din Vinerea Mare), pentru că Sfânta Cămașă este mărturia acestora. Ne-am putut sprijini de asemenea pe un cor inter-ortodox deja format, „corala sfântul Martin”, dirijată de Stephane Sollogoub, la care s-au adăugat câțiva cântăreți ai noștri. Acest cor a repetat mult cântările, dintre care unele erau complicate4, vreme de o lună.
Organizarea pelerinajului a fost îngreunată de măsurile draconice de securitate impuse de recentele atentate5: o singură ușă disponibilă pentru intrarea în biserică, control sistematic al genților și desfacerea hainelor. În fiecare zi, de la orele 10 la 22, era ocoadă de cel puțin 100 de m pentru a intra în bazilică (organizatorii așteptau 150 000 de pelerini). Nu a fost ușor să se reunească în biserică toți cântăreții și credincioșii ortodocși. Dar serviciul de ordine a făcut dovadă de înțelegere.
Bazilica a fost renovată în întregime în interior, curățată și înfrumusețată de către harnicul Paroh, iar Sfânta Cămașă era prezentată ca o comoară într-un scrin. Ea a fost reconstituită din nou, pentru împrejurare, pe o țesătură „neutră”, care este aproape de aceeași culoare ca și Cămașa însăși, adică violet. Aceasta are inconvenientul de a face părțile autentice mai puțin vizibile, dar are avantajul de a semăna cu un adevărat veșmânt6. Cămașa era prezentată pe un manechin, care se găsea într-un foarte mare relicvar de sticlă (datând din anul 1894), plasat dinaintea vechiului altar, și sub un fald roșu care cobora din înaltul boltei absidei. Atmosfera era cu adevărat împărătească și evoca „tronul lui Dumnezeu”. Frații noștri romano-catolici au fost foarte binevoitori: altarul actual, dinaintea căruia trebuia să slujim, fusese îmbrăcat și așezat ca un altar ortodox, și orientat către Răsărit (contrar obiceiului lor actual de a sluji cu fața la popor), și totul ne-a fost ușurat pentru slujire.
Am fost foarte numeroși: bazilica, în care pot încăpea aproximativ 1 200 de credincioși, era plină, probabil jumătate ortodocși, din Mitropolia noastră și din numeroase alte jurisdicții (mai ales ruși și bulgari), venind din regiunea pariziană și din toată Franța, ca și din străinătate, și un cler numeros (în jur de douăzeci de preoți și diaconi).
Înaltpreasfințitul Iosif, care era singur la altar (cu doi diaconi), îmbrăcat cu mantia7 violetă, a slujit maiestuos. Vecernia s-a desfășurat minunat, într-o profundă reculegere: cu toții eram uniți în jurul lui Hristos pătimind, prezent prin Sfânta Sa Cămașă. Momentul cel mai emoționant a fost tămâierea Sfintei Cămăși însăși în timpul cântării Lumină lină,de către Mitropolitul nostru, privilegiu unic, căci nimeni nu se poate apropia de relicvar: toată lumea își ținea răsuflarea și încerca să-și stăpânească lacrimile. Apoi Înaltpreasfințitul a tămâiat poporul până la capătul bisericii, ceea ce a emoționat profund pe credincioși. La sfârșit, cum nu se putea rămâne într-o tonalitate dureroasă, din moment ce frații noștri sărbătoriseră Paștele în ajun, am cântat „Hristos a înviat” în franceză, în română, în slavonă și în greacă: a fost o explozie de bucurie! Apoi Înaltpreasfințitul Iosif s-a adresat Parohului pentru a-i mulțumi, și tuturor, alegând cuvinte potrivite pentru această împrejurare extraordinară.
Toate ecourile pe care le-am avut, atât de la ortodocși cât și de la alți creștini, au fost pozitive: am trăit împreună un mare moment al Bisericii, un moment profetic. Sfânta Cămașă fără cusături a lui Hristos a fost mereu considerată de Tradiție ca un simbol al unității Bisericii. Ruptura sa corespunde cu starea actuală a Bisericii. În acest moment privilegiat, am avut o înainte gustare, prin Duhul Sfânt, a întoarcerii Bisericii la unitatea ei cea dintâi.
Cel care a purtat această Sfântă și scumpă Cămașă în timpul Patimilor Sale, din iubire pentru noi, să ne unească și să ne mântuiască.
Note:

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team