Hristos este „Lumina lumii”, dar și pe Apostoli i-a chemat să fie „lumină lumii și sare pământului” (Mt. 5, 13-14), iar noi toți suntem chemați să devenim „fii ai lu­minii”, ca prin faptele noastre să luminăm în lume, pentru a fi preaslăvit numele Tatălui nostru Cel din Ceruri (Mt. 5, 17). De aici, vedem că nu este suficientă lumi­na materială pe care o poartă creștinii, grăbindu-se spre casele lor, în noaptea de Paște, ci fiecare trebuie să dea mărturie despre Lumină, prin faptă, prin asumarea crucii, printr-o participare atentă la sfin­tele slujbe, prin post, prin pocăință (măr­turisire și părere de rău) și prin înmulțirea oricărei fapte bune.

Cei care iau în serios aceste lucruri, se pot bucura cu adevărat de lumina Învie­rii și pot cânta cu sinceritate – „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, as­tăzi mă ridic împreună cu Tine, înviind Tu. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuți împreună mă preaslăvește, Mântui­torule, întru Împărăția Ta” (Canonul Învi­erii, cântarea a III-a). Vedem astfel, că doar „cei care și-au răstignit trupurile, dimpreu­nă cu patimile și cu poftele” (Gal. 5, 24) sunt „preaslăviți de Dumnezeu".

Legătura strânsă dintre Răstignire și Înviere se arată în multe imne care se cân­tă la slujbele din duminici. Spre exemplu, la slujba utreniei se cântă: „ Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, si Sfântă Învierea Ta o lăudăm si o slăvim; că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm, numele Tău numim. Veniți,toți credincioșii, să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos; că, iată, a venit prin cruce bu­curie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, Lăudăm Învierea Lui; că, răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat".

De asemenea, imnele care se cântă la sărbătorile închinate Sfintei Cruci dar și la Slujba Înălțării Domnului transmit ideea că marea bucurie a celor care vor merge în Împărăția Cerurilor va fi contemplarea neîncetată a lui Hristos Cel răstignit și Înviat¹. Semnele cuielor vor rămâne în veșnicie pe trupul îndumnezeit al Mântuitorului, ca mărturie a dragostei Sale infinite față de noi.

Amintirea necontenită a Pătimirilor Domnului face să se nască în om o stare de pocăință permanentă și o „neuitare a Crucii”, chiar și în noaptea Învierii. Cu privire la această sta­re de pocăință continuă este demnă de amintit atitudinea Avvei Pimen, care, fiind sur­prins în extaz de către Avva Isaac, a fost întrebat unde îi era gândul, iar el a răspuns: „Unde era Sfânta Maria și plângea la crucea Mântuitorului. Åži aș dori să plâng și eu pururea”².