Adaugat la: 2 Mai 2016 Ora: 15:14

VeniÅ£i de luaÅ£i lumină!

La începutul Slujbei Învierii, preotul aprinde o lumânare de la singura cande­lă aprinsă pe Sfânta Masă ÅŸi, mergând în faÅ£a uÅŸilor împărăteÅŸti, o înalÅ£ă ÅŸi rosteÅŸte cu glas înalt cuvintele „VeniÅ£i de luaÅ£i lu­mină!”, iar credincioÅŸii se apropie ÅŸi îÅŸi aprind lumânările, iar mai apoi dau lumi­nă tuturor celor prezenÅ£i. Pe cât este de simplu acest gest, pe atât de adânc este în semnificaÅ£ie. Singura candelă rămasă aprinsă pe Sfânta Masă reprezintă sufle­tul Mântuitorului Hristos, care, unit fiind cu Dumnezeirea, a înviat ÅŸi a adus lumi­nă tuturor celor care L-au urmat sau vor să-L urmeze, devenind ei înÅŸiÅŸi lumină pentru aproapele lor.

Hristos este „Lumina lumii”, dar ÅŸi pe Apostoli i-a chemat să fie „lumină lumii ÅŸi sare pământului” (Mt. 5, 13-14), iar noi toÅ£i suntem chemaÅ£i să devenim „fii ai lu­minii”, ca prin faptele noastre să luminăm în lume, pentru a fi preaslăvit numele Tatălui nostru Cel din Ceruri (Mt. 5, 17). De aici, vedem că nu este suficientă lumi­na materială pe care o poartă creÅŸtinii, grăbindu-se spre casele lor, în noaptea de PaÅŸte, ci fiecare trebuie să dea mărturie despre Lumină, prin faptă, prin asumarea crucii, printr-o participare atentă la sfin­tele slujbe, prin post, prin pocăinÅ£ă (măr­turisire ÅŸi părere de rău) ÅŸi prin înmulÅ£irea oricărei fapte bune.

Cei care iau în serios aceste lucruri, se pot bucura cu adevărat de lumina Învie­rii ÅŸi pot cânta cu sinceritate – „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, as­tăzi mă ridic împreună cu Tine, înviind Tu. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, ÎnsuÅ£i împreună mă preaslăveÅŸte, Mântui­torule, întru ÎmpărăÅ£ia Ta” (Canonul Învi­erii, cântarea a III-a). Vedem astfel, că doar „cei care ÅŸi-au răstignit trupurile, dimpreu­nă cu patimile ÅŸi cu poftele” (Gal. 5, 24) sunt „preaslăviÅ£i de Dumnezeu".

Legătura strânsă dintre Răstignire ÅŸi Înviere se arată în multe imne care se cân­tă la slujbele din duminici. Spre exemplu, la slujba utreniei se cântă: „ Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, si Sfântă Învierea Ta o lăudăm si o slăvim; că Tu eÅŸti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ÅŸtim, numele Tău numim. VeniÅ£i,toÅ£i credincioÅŸii, să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos; că, iată, a venit prin cruce bu­curie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, Lăudăm Învierea Lui; că, răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat".

De asemenea, imnele care se cântă la sărbătorile închinate Sfintei Cruci dar ÅŸi la Slujba ÎnălÅ£ării Domnului transmit ideea că marea bucurie a celor care vor merge în ÎmpărăÅ£ia Cerurilor va fi contemplarea neîncetată a lui Hristos Cel răstignit ÅŸi Înviat1. Semnele cuielor vor rămâne în veÅŸnicie pe trupul îndumnezeit al Mântuitorului, ca mărturie a dragostei Sale infinite faÅ£ă de noi.

Amintirea necontenită a Pătimirilor Domnului face să se nască în om o stare de pocăinÅ£ă permanentă ÅŸi o „neuitare a Crucii”, chiar ÅŸi în noaptea Învierii. Cu privire la această sta­re de pocăinÅ£ă continuă este demnă de amintit atitudinea Avvei Pimen, care, fiind sur­prins în extaz de către Avva Isaac, a fost întrebat unde îi era gândul, iar el a răspuns: „Unde era Sfânta Maria ÅŸi plângea la crucea Mântuitorului. Åži aÅŸ dori să plâng ÅŸi eu pururea”2.

Uitând prea uÅŸor preÅ£ul răscumpărării lui, creÅŸtinul (cu numele) se apropie de Taina Învierii pe nepregătite, aprinzând în grabă câteva lumânări, luând lumină ÅŸi plecând în fugă spre casă, pentru „a-ÅŸi cinsti” pântecele cu bucate alese (că doar e PaÅŸtele...). Acest mod de „a trăi” Învierea trebuie risipit prin creÅŸterea conÅŸtiinÅ£ei că „lumina lui Hristos luminează tuturor”, însă asupra nimănui în mod invaziv (pentru că nu au ni­mic în comun lumina ÅŸi întunericul, ÅŸi pentru că Hristos stă discret ÅŸi aÅŸteaptă ca omul să-i deschidă uÅŸa sufletului, pentru a-Åži face sălaÅŸ în el; Apoc. 3, 20), ÅŸi prin amintirea faptului că e posibil ca nici noi să nu ne bucurăm de Învierea Domnului în veÅŸnicie dacă nu ne luăm viaÅ£a duhovnicească în serios, aÅŸa cum nu toÅ£i cei ce erau în iad au fost eliberaÅ£i de către Mântuitorul Hristos prin Învierea Sa, ci doar cei care s-au pre­gătit pentru venirea Sa pe pământ ÅŸi L-au aÅŸteptat3.

De aceea, comuniunea noastră cu Hristos nu se rezumă doar la o perioadă din an, în care dorim să ne luminăm, ci include fiecare zi, în care ne putem pocăi4, ÅŸi fiecare liturghie, în care putem muri ÅŸi învia cu Domnul. Faptul că în unele mănăstiri salutul monahilor este întotdeauna „Hristos a înviat!”ne arată încă o dată că Învierea trebuie trăită ÅŸi mărturisită zilnic.

Din acelaÅŸi motiv, celor care s-au pregătit, după putere, pentru Praznicul Învierii, Biserica le recomandă să păstreze starea de atenÅ£ie duhovnicească ÅŸi să nu piardă roa­dele postului prin neînfrânare ÅŸi risipire. În acest sens, este minunat exemplul Avvei Sisoe Tebeul, despre care „se spunea că nu mânca pâine, iar la praznicul PaÅŸtilor i-au făcut metanie fraÅ£ii ca să mănânce cu ei, ÅŸi răspunzând le-a zis: una am să fac: sau pâi­ne am să mănânc, sau câte bucate aÅ£i făcut. Iar ei i-au zis: numai pâine să mănânci. Iar el a făcut aÅŸa”5.

Numai trăind cu discernământ, atât în post, cât ÅŸi în afara postului, rămânem în aÅŸteptarea Mirelui ÅŸi nădăjduim că ne „vom împărtăÅŸi cu El mai adevărat în Ziua cea neînserată a ÎmpărăÅ£iei Sale”.

Note:

 

  1. A se vedea stihira a II-a de la Stihoavna Vecerniei Mari de la Praznicul înălÅ£ării Domnului.
  2. Patericul Egiptean, Trad. Dan Ungureanu, Editura Învierea, TimiÅŸoara, 2009, Despre Avva Pimen (144), p. 232.
  3. Idee susÅ£inută de Sfântul Simeon Metafrastul ÅŸi de unele cântări.
  4. „Întrebat-au unii pe avva Sisoe, zicând: de va cădea vreun frate, n-are trebuinÅ£ă să se pocăiască un an? Iar el a răspuns: aspru este cuvântul. IarăÅŸi au întrebat: dar ÅŸase luni? Åži iarăÅŸi a zis: mult este. lar ei au zis: dar până la patruzeci de zile? Åži a răspuns: mult este. I-au zis atunci: deci de va cădea fratele ÅŸi va afla îndată că se face pomană, intra-va ÅŸi el acolo? Le-a zis lor bătrânul: nu, ci are trebuinÅ£ă să se po­căiască câteva zile. Căci cred lui Dumnezeu, că din tot sufletul dacă se va pocăi unul ca acesta ÅŸi în trei zile îl primeÅŸte pe dânsul Dumnezeu” (Patericul Egiptean, Despre Avva Sisoe (20), p. 265.
  5. Patericul Egiptean, Despre Avva Sisoe (52), p. 272.

 

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni