Numele de Triod vine din termenul gre­cesc triodion (τριÏŽδιον), compus din cuvin­tele tria (τρια), „trei”, și odi (ÏŽδή), „cânta­re”, și însemnând „cântare în trei ode sau strofe”, ceea ce înseamnă trei cântări poe­tice ale „canonului” de la Utrenie, în loc de nouă cât se cântă peste an în timpul Octoihului. Dar, dacă strofele cântărilor sunt mai puține, aceasta nu înseamnă că slujbele sunt mai scurte, dimpotrivă, une­ori sunt mult mai lungi. Poeții Triodului sunt teologi care vorbesc despre misterul Învierii, meditând zilnic și având ca sursă de inspirație textele biblice, de aceea în fi­ecare zi este citită câte o compoziție poeti­că ce are o anume pedagogie spirituală și o direcție teologică.

Triodul începe cu Duminica Vameșului și a Fariseului și se termină cu Vecernia din Sfânta și Marea Sâmbătă. Din punct de ve­dere istoric, se cunoaște o evoluție a acestei perioade liturgice, care începe cu secolul al IV-lea, continuă cu secolul al Vl-lea, timp în care se lecturau psalmi și se cântau tropare în zi de duminică¹, iar după această perioa­dă Sfântul Roman Melodul și ucenicii săi au adăugat imnurile numite condace. Începând cu secolul al VlI-lea, Sfântul Andrei Criteanul (†740) își aduce o contribuție importantă în compoziția canonului poetic, care cunoaște un mare avânt în timpul Sfântului Ioan Damaschinul (†753) și se va definitiva în secolul al XIV-lea². Fiecare generație și-a pus astfel amprenta la compunerea și dezvolta­rea acestei cărți liturgice.

Cel ce a alcătuit cele mai multe canoa­ne din această perioadă liturgică este Sfântul Teodor Studitul (759-826), un strălucit imnograf și teolog ortodox, starețul mănăsti­rii „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Studion (Constantinopol).

Cele trei săptămâni dinaintea Postului Mare reprezintă săptămânile pregătitoare pentru Postul cel Mare. Fiecare dintre aces­te săptămâni are o temă proprie, care se re­flectă în lecturile Evangheliilor, așa cum au fost ele rânduite de Biserică. Timpul Triodului are patru duminici prepascale, care sunt: Duminica Vameșului și Fariseului, care, fiind prima duminică a Triodului, marchează o săptămână de dezlegare la toate, când miercurea și vinerea nu se postește. După aceasta urmează Duminica Fiului Risipitor, apoi Duminica Înfricoșatei Judecăți, numită și Duminica Lăsatului sec de carne, și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită și Duminica iertării sau Duminica Lăsatului sec de brânză.

Patriarhul Calist, în sinaxarul său, afir­mă că Triodul începe cu Duminica Vameșului și a Fariseului pentru că smere­niaeste cea dintâi dintre virtuți, este reme­diul celei dintâi patimi, mândria³, prin care a căzut Lucifer din slava sa, iar Adam a căl­cat porunca lui Dumnezeu (Fac. 3, 17).

Cântările Triodului au fost compuse după dispariția catehumenatului, perioada de pregătire catehetică și pedagogică a ce­lor ce voiau să primească Taina Botezului, și pune accentul asupra pocăinței. Triodul este considerat o pedagogie a mântuirii, fi­indcă vorbim de o gradualitate de înțelegere și de trăire a Postului Mare. De asemenea, o temă centrală a Triodului este pocăința (metanoia),și în nici o carte liturgică nu găsim atât de mult accentuată tema pocă­inței așa cum o găsim aici. De ce? Pentru că pocăința este considerată indispensabi­lă mântuirii, ea naște toate celelalte virtuți. Dacă porțile Raiului ne-au fost închise de Adam prin neascultare, pocăința este vir­tutea care ne deschide „ușile milostivirii că­tre mântuire”⁴. Sfântul Simeon, vorbind despre pocăință, spune: „Este posibil tutu­ror, nu numai monahilor, ci și laicilor: fe­meilor, copiilor, servitorilor, să implore mila lui Dumnezeu și să plângă pentru pă­cate ca să dobândească harul Duhului Sfânt și să devină prietenii lui Dumnezeu”⁵.

Este o perioadă specială de pregătire sufletească și trupească, cu cântări specia­le și rugăciuni de o mare frumusețe, care se axează mai ales asupra Botezului și Pocăinței. Cântările din această perioadă ne ajută să înțelegem adevăratul sens al Postului Mare. Datorită neînțelegerii sensului s-a ajuns la un formalism și o obligație a postului. Temele din prima duminică a Triodului, mândria și lauda de sine a fariseului și sme­renia vameșului, sunt preluate permanent în cântările acestei perioade.

Sfântul Apostol Pavel ne spune că este un singur botez, iar perioada Triodului era timpul în care catehumenii se pregăteau să moară omului celui vechi, prin Taina Sfântului Botez, pentru a se naște în Hristos. Botezul în masă al adulților a încetat, totuși Biserica ne arată anual în acest timp al Triodului că trebuie să ne pregătim pentru înțelegerea mai profundă a Botezului, acesta fiind o experi­ență continuă de transfigurare și asemănare cu Hristos Cel înviat, în vederea restaurării chipului lui Dumnezeu în om.

După trecerea perioadei de catehumenat, botezurile adulților au devenit din ce în ce mai rare, de aceea era necesară rememorarea faptului că adevăratul creștin este cel ce realizează în mod conștient înnoirea Botezului. Actuala Liturghie din noaptea Sfintelor Paști păstrează multe elemente specifice Tainei Sfântului Botez, cum ar fi: anumite lecturi biblice, iar în locul Trisaghionului (Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte) se cântă „Câți în Hristos v-ați bo­tezat în Hristos v-ați și îmbrăcat” (Gal. 3, 27). Așa cum ne spune Sfântul Grigorie de Nisa, din cauza invidiei și a geloziei, diavolul ne întinde curse⁶ (diabolus nobis vehementius insidiatur)și începe o adevărată luptă a omului împotriva uneltirilor vrăjmașului. Am amin­tit că odată cu trecerea timpului catehumenatul a dispărut, însă această perioadă a lăsat locul unor aspecte liturgice și teologice foarte dense, care prin pocăință îi introduc pe credincioși în atmosfera duhovnicească a morții și Învierii Mântuitorului Hristos.

Viața creștinului poate fi definită ca un exercițiu, un spațiu de lucru, un „Paște continuu”⁷, o trecere permanentă de la moarte la viață, în care credinciosul se străduiește să lucreze cu Dumnezeu în folosul propriei mântuiri. Cele patruzeci de zile de post înseamnă o pe­rioadă de luptă duhovnicească împotriva ispitelor, împotriva patimilor, pentru a ne în­tări duhovnicește.

Slujbele Triodului pot fi numite o cateheză liturgică,fiindcă cei care urmăresc textele liturgice pot observa o adevărată comoară de învățături prin care suntem pregătiți pen­tru cele ale lui Dumnezeu, o asceză personală, o curățire interioarăprin care creștinii ce respectă regulile postului, regimul alimentar, dar și cel al cuvântului, chiar dacă trăiesc în viață de familie, pot să experimenteze viața în Hristos. Triodul este o mărturie istorică de mare valoare, o expresie a tradiției liturgice, un tezaur imnografic, dar și expresia spi­ritualității liturgice ortodoxe.

Note: