Crăciunul este sărbătoarea vieții, a bucuriei și a frumuseții; este cea mai frumoasă celebrare a iubirii lui Dumnezeu pentru noi oamenii. De aceea, bisericile și casele noastre sunt împodobite cu brazi, cu globuri și lumini. Crăciunul ne arată dragostea lui Dumnezeu în viața noastră, așa cum este ea.
În ziua praznicului s-a săvârșit Sfânta Liturghie, la care mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Copiii au primit în dar dulciuri și iconițe, pregătite prin grija membrilor Consiliului și Comitetului parohial. Ziua a continuat cu o agapă la care au participat o parte din credincioșii comunității. Agapa s-a prelungit cu o libro-loterie, în care toți cei prezenți au primit în dar o carte din partea familiei preotului.
În cuvântul de învățătură părintele paroh a menționat: Crăciunul nu înseamnă doar Moș, brad împodobit, îngerași atârnați în perdele, felicitări cu reni sau oameni de zăpadă. Nici efecte luminoase pe stâlpi, pe garduri, în copaci. La iesle n-a fost nimic în afară de Prunc care să iasă-n evidență. Fără El, nimic nu are valoare.
Ornamentele pot fi surogate de Crăciun, dar nu țin loc de Dumnezeu! Crăciunul nu înseamnă căruțuri încărcate, împinse transpirat printre rafturile magazinelor ticsite, promoții cu lucruri pe care nu le-ai cumpăra niciodată. Acesta-i mercantilism al cărui dumnezeu e pântecele. Crăciunul nu înseamnă ghiftuială oarbă cu caltaboși, tobă și șorici, asezonate cu portocale și muzică proastă. Face burta plină și inima goală... Inima goală înseamnă răutate! Crăciunul nu e tradiție. Nici trecut. Nici virtual. Crăciunul e realitate! Crăciunul nu e nici mers la biserică după un repaus îndelung. Cu Dumnezeu nu poți avea credință tip cangur. Crăciunul nu înseamnă nici împărtășanie cu euharistia sfântă doar că așa o cere tradiția. La Paști și la Crăciun.
Crăciunul e altceva. E lumina care biruie întunericul, binele care distruge răul, viața care învinge moartea. E ziua când totul s-a schimbat. Istoria s-a rupt în două. Timpul s-a oprit, apoi a luat-o de la capăt. Fiul lui Dumnezeu a coborât printre noi. Crăciunul e sărbătorirea lui Hristos! Îi mulțumim pentru toată purtarea de grijă! Åži cerem iertare pentru tot ce am uitat să fim. E ziua când ne oferim Lui. Åži așa să rămânem. Permanent în Crăciun.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team