„Hramul parohiei îmi pare acea curgere de timp aparte, în care trăim mai intens, pe durata unei zile întregi, o întreagă atmosferă de binecuvântare. Cuvioasa Parascheva atra­ge în fiecare an închinători, dăruitori, slujitori... cu toţii, fără excepţie, suntem chemaţi să fim fericiţii primitori ai harului venit prin binecuvântarea ei. Poate că în poveşti nunţile durează trei zile. La noi durează o zi, care începe dis-de-dimineaţă, la 06.45, cu Sfânta Liturghie arhierească şi sobor de preoţi veniţi, din evlavia lor pentru sfânta, atât din regiunea pariziană, cât şi mai de departe (pă­rintele Jean Marie a fost găzduit liturgic de parohia noastră câteva zile, culminând cu participarea la hram), din Mitropolia noas­tră sau din altele. O primă agapă a zilei, mi­cul dejun construit cu participarea fiecăru­ia imediat după săvârşirea Sfintei Liturghii, a fost întruparea concretă a bucuriei frater­nităţii. Seara, acatistul sfintei de la 18.45 a adăugat faţă de dimineaţă şi alţi slujitori, şi alţi închinători. Atmosfera de rugăciune la lumina lumânărilor şi a candelelor, speci­fică parohiei noastre, dă contur în lăuntrurile noastre a ceva din taina întâlnirii cu Dumnezeu. Ne-am regăsit apoi la progra­mul cultural al serii. Teatrul de marionete este prilejul prin care copiii oferă părinţi­lor interpretare, bogăţie de sens, valori de viaţă, toate într-o formă ludică ce te preia şi te poartă, lăsându-te în cele din urmă îm­bogăţit şi bucuros.

A urmat, în Cripta Puţului (îşi are nu­mele de la prezenţa unui puţ vechi de sute de ani, cu apă în el şi acum), într-o atmo­sferă de catacombă (situată cam la nive­lul unde se afla Parisul ca înălţime în Evul Mediu, mai jos cu un metru şi ceva decât nivelul actual al oraşului), loc în care pe­reţii de piatră mărturisesc frumuseţe şi curgere a timpului, un recital pe care îl pu­tem numi fără îndoială extraordinar, atât prin calitatea interpretării, cât şi prin uni­citatea punerii în scenă a unor partituri muzicale a căror interpretare mărturiseşte ceva din adâncul sufletului românesc. Sunt momente de simţire românească nu numai pentru noi, românii aflaţi în Occident, dar şi pentru francezii care se bucură împreună cu noi de trăirea Ortodoxiei. Ei primesc mărturia noastră culturală ca pe oportunitatea de a ne în­ţelege mai bine ca popor purtător de Ortodoxie. Simona Eftimoiu, într-o inter­pretare a cărei complexitate o poate des­coperi fiecare fie şi prin mulţimea de in­strumente de suflat folosite, ne-a împărtăşit câteva gânduri în exclusivita­te: «Am mai cântat aici, în Occident, din muzica tradiţională românească, de data asta însă a fost diferit, pentru că sunt cei care au ascultat românii noştri aflaţi într-un loc departe de casă. Nu m-am gândit să ofer un anu­me repertoriu, ci am luat la rân­dul meu energie de la ei, ne-am hrănit reciproc. Muzica aceasta e limbajul nostru comun, face un ecou cu amintirile noastre de când eram acasă». Transpunerea la flaut a baladei de Ciprian Porumbescu a produs momen­te de virtuozitate. Iar «simpla» interpretare a Ciocârliei,puncta­tă de aplauzele celor prezenţi, electrizaţi de simţirea care se degaja din împreuna participare între flautista de excepţie care este Simona Eftimoiu şi pianistul nostru, Ionel Streba, a cărui interpretare cu sim­ţire ne încântă de fiecare dată, au contri­buit la bucuria şi conştiinţa că se întâm­plă ceva minunat în cripta noastră.”