Adaugat la: 1 Noiembrie 2015 Ora: 15:14

Despre simplitate

Trei dintre caracteristicile prin­cipale ale lui Dumnezeu sunt iubirea, smerenia şi simplitatea. Doar un Dumnezeu Care este iubire, Care se manifestă smerit şi cu simplita­te putea să rânduiască aşa încât Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, să Se în­trupeze şi să Se nască dintr-o fecioară care, prin simplitate şi felul ei discret de a fi, a primit binecuvântare cerească. Bi­necuvântarea lui Dumnezeu se revarsă asupra omului atunci când acesta trăieş­te simplu, în normalitate. Normalitatea omului este vieţuirea în comuniune cu Dumnezeu, adică starea de sfinţenie. Un părinte din Pateric a spus: „Simplitatea naturală devine sfinţenie în mod natu­ral”. Din păcate, datorită faptului că nu ne încredinţăm voii lui Dumnezeu şi nu mergem pe căile arătate nouă de Dom­nul, considerându-le ca fiind „încurca­te”, cei mai mulţi dintre noi complicăm lucrurile şi, odată cu ele, ne complicăm şi viaţa.

Sociologul Ernest Bernea, fost deţi­nut politic în perioada comunistă, dă ca exemplu de simplitate copiii. Iată ce spu­ne el: „Copilul este o făptură biblică originară. Copilul este o făptură a vieţii ne­întinate, este o floare deschisă luminii, este un îndemn la simplitate şi frumu­seţe. În el vorbeşte frântura de cer dată omului odată cu începutul”1. Copiii sunt frumoşi tocmai datorită simplităţii lor şi uşurinţei de a privi şi gândi lucrurile fără a le complica. Poate acesta este şi motivul pentru care Mântuitorul nos­tru Iisus Hristos ne atrage atenţia asu­pra faptului că, dacă nu vom fi precum pruncii, nu vom intra în Împărăţia Cerurilor.

Lev Nicolaevici Tolstoi spunea că „simplitatea este condiţia principală a frumuseţii morale”, iar „sfântul închiso­rilor”, Valeriu Gafencu, închis fiind la Aiud, îndemna: „Trăiţi viaţa simplă şi nu uitaţi: esenţialul în viaţă este curăţenia sufle­tească şi trupească”2. Frumu­seţea morală, curăţia sufle­tească şi chiar cea trupească îşi au izvorul în simplitate, iar aceasta are ca sursă smerenia lui Hristos, pentru care s-a rugat necontenit Sfântul Siluan Athonitul. Omul este o fiinţă duhovnicească şi se îm­plineşte doar atunci când ca­ută şi găseşte cele duhovni­ceşti. Dacă scopul omului nu este dobândirea Duhului Sfânt şi cunoaşterea lui Dum­nezeu, acesta nu-şi poate găsi liniştea şi nimic nu-l va odih­ni. Neîmplinirea duhovni­cească îl face pe om irascibil, nerăbdător, ducându-l până la deznădejde.

Închei aceste gânduri cu îndemnul Sfântului Paisie Aghioritul: „Simplificaţi-vă viaţa ca să se îndepărte­ze stresul.”

† Episcopul Timotei al Spaniei si Portugaliei

Note:

  1. Ernest Bernea, Îndemn la simplitate,Editura Anastasia, 1995, pp. 108-109.
  2. Valeriu Gafencu, Calea spre fericire,Editura Agaton, Făgăraş, 2006, p. 17.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni