Adaugat la: 12 Septembrie 2015 Ora: 15:14

Zi de sărbătoare la Nantes

O mare bucurie a stăpânit suflete­le credincioșilor parohiei orto­doxe române „Sfinții Petru și Pavel” din Nantes, care sâmbătă, 4 iulie 2015, a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru a-i putea cinsti pe ocrotitorii săi, Sfinții Apos­toli Petru și Pavel. În mijlocul a peste 100 de credincioși și într-o atmosferă de căldu­ră sufletească, Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridi­onale, a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, unii din­tre ei venind de la mare depărtare.

Evenimentul a fost deschis în ajun prin concertul de muzică clasică ajuns la a doua ediție, la care au participat: Constantin Åžerban – violonist; Dorel Fodoreanu – vi­oloncelist și Ionel Streba,  pianist. Acest concert se organizează anual, în scopuri caritabile, pentru susținerea misiunii pa­rohiei, dar în mod deosebit pentru pro­movarea valorilor comunității românești din Nantes.

Prăznuirea a avut loc la câteva zile după data de 29 septembrie, dar cu această oca­zie, părintelui paroh Adrian Iuga i s-au putut alătura pentru a sluji și alți preoți: părintele Mircea Filip de la parohia „Sfinții Trei Ie­rarhi” din Romainville, Paris; părintele Gheorghe Todor, parohia „Sfântul Apostol An­drei” din Saint-Germain de Pringay (Chantonnay); părintele ieromonah Antoine Gelinneau; părintele Constantin Manolache de la parohia „Sfântul Paisie de la Neamț” din Le Havre; părintele diacon Iosif de la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Ar­hangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris.

În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Iosif a adus înaintea ochi­lor celor prezenți asemănarea dintre apos­tolatul pe care l-au făcut Sfinții Petru și Pavel și cel pe care îl fac preoții noștri din diaspora. Ei au misiunea de a predica Evanghelia la mare depărtare de melea­gurile natale, de a parcurge sute de kilo­metri pentru a putea ajunge la toți enori­așii, de a predica și în alte limbi decât cea maternă, dar sunt confruntați și cu o cul­tură occidentală care influențează negativ adevărata credință creștină prin ames­tecarea cu diferite curente ideologice, încât nu mai știm cine este credincios și cine nu mai este. Se poate observa, de asemenea, și un grad ridicat de abandon al bisericii și al credinței, o uitare și o mare amestecare de con­cepte, inclusiv de către cei care în copilăria lor au făcut un pic de cateheză în școală sau la biserică.

Dar, înainte de preot, primii apos­toli pe care îi întâlnim sunt mama și ta­tăl, adică fiecare dintre noi este un apostol care trebuie să transmită credința copiilor săi, și putem face asta încă de când copilul nici nu vorbește, prin aducerea lui la Biserică și împărtășirea cu Sfintele Taine. De aceea, este foarte important pentru noi să ducem mai departe credința pe care au avut-o bunicii, străbunicii și cei mai înaintați stră­moși ai noștri secole de-a rândul, să cre­dem în Biserica cea apostolică, ce nu este aici doar de 20, 30 sau 50 de ani, ci de la în­ceput, de pe vremea Sfinților Apostoli.

Să nu ne fie teamă de sistemele politi­ce care ne împiedică să ne mărturisim cre­dința, sau rușine de vecinul nostru care nu crede, și care cu atât mai mult nu va crede dacă noi ne ascundem credința și nu avem puterea de a mărturisi. Să avem exemplu pe Sfânta Parascheva, care era o tânără de numai 25 de ani, pe Sfânta Filofteia, o copilă de 13-14 ani care, împotriva dorinței tatălui ei, a continuat să creadă în Hristos, și pe alți sfinți și mărturisitori asemenea acestora. Dacă noi vom tăcea și nu vom vorbi despre Evanghelia lui Hris­tos, pietrele vor vorbi în locul nostru, așa cum o fac și aici, în Franța, unde găsești mulțime de biserici goale, dar la tot pasul întâlnim străzi cu nume de sfinți, aceasta fiind mărturie a creștinismului, chiar dacă lumea nu mai are voie aici să vorbească despre credință.

Să facem copiii să înțeleagă de ce este important să vină la biserică, și nu să vină doar pentru că sunt obligați sau pentru că le spunem că așa este bine. Pentru asta, trebuie ca noi mai întâi să ne instruim și să știm răspunsul, și de aceea apostolatul preoților în ziua de astăzi este atât de im­portant. Dar, din cauza lipsei de timp cu care ne confruntăm astăzi cei mai mulți dintre noi, preotul nu ne va putea învăța tot ce este necesar, de aceea este impor­tant ca și noi să ne implicăm și să cerem preotului cărți de citit.

Un moment deosebit a fost și atunci când Înaltpreasfințitul Iosif ne-a dat tuturor celor prezenți un îndemn, și anume acela de a mai aduce anul acesta la biseri­că încă două sau trei persoane din antu­rajul nostru. De ce oare acest îndemn? Pentru că ne-am învățat să trăim egoist și să ne mulțumim doar cu ceea ce facem noi bun, ne gândim doar la mântuirea pro­prie, nu și la cea a fratelui nostru. Iar apoi, când ieșim din biserică, vorbim cu mulți­me de lume despre orice, numai despre Dumnezeu nu, cu toate că Sfântul Apostol Pavel ne învață să vorbim între noi în cân­tări și psalmi.

O mare surpriză am avut când, în în­cheiere, Înaltpreasfințitul Iosif a săvârșit slujba de sfințire a celor patru icoane și a iconostaselor, încununând astfel munca și strădania credincioșilor care s-au îngrijit de realizarea acelora prin donațiile făcute în timp. Atmosfera de căldură și zidire su­fletească a continuat și la agapa care a ur­mat slujbei, în cadrul căreia a avut loc și un moment artistic cu dansuri populare exe­cutate de un grup româno-francez.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni