În fiecare an, la 29 iunie, facem pome­nirea a doi dintre ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Sfinţii Apostoli Petru si Pavel. Aceşti doi ucenici ai Domnului, înţelegând lucrarea la care i-a chemat Mântuitorul, primul după Înviere, iar al doi­lea după ce L-a văzut pe Hristos Cel înviat pe drumul Damascului, au început propo- văduirea Cuvântului lui Dumnezeu cel Viu la toate neamurile, punându-se în slujba oi­lor celor cuvântătoare spre a le păstori si a le duce în Împărăţia lui Dumnezeu. Luând exemplul Mântuitorului, nu au mai căutat voia lor, ci au intrat în voia lui Dumnezeu, reuşind acest lucru pentru că L-au lăsat pe Hristos Domnul să le fie slujitor.

Vedem reacţia de împotrivire a lui Petru la Cina cea de Taină, când Mântuitorul Se încinge cu un ştergar, asemenea unei slugi, şi începe să spele picioarele ucenicilor. „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”³; „Niciodată nu-mi vei spăla mie picioarele!”⁴. Când Mântuitorul îi atrage, însă, atenţia că dacă nu se va lăsa spălat nu va avea parte de El, Petru cere să-i spele nu doar picioa­rele, ci si mâinile si capul⁵. Petru L-a lăsat pe Domnul să slujească si să transpună în faptă cuvântul, dându-ne pildă de slujire: „Dacă Eu, Domnul si Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, si voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca si voi să faceţi cum am făcut Eu"⁶.

Slujindu-ne Hristos, iar noi slujind aproapelui nostru, asa, din slujire în sluji­re, transpunem în faptă credinţa noastră. Slujirea înseamnă jertfă, iar jertfa iubire. Mântuitorul S-a făcut Om si S-a jertfit pe Sine din iubire pentru om, iar cei ce-L iu­besc pe Dumnezeu îşi slujesc aproapele în­trupând cuvântul care devine faptă. Slujind aproapelui credinţa noastră rămâne vie si lucrătoare în noi. Sfântul Apostol Iacov ne avertizează în epistola sa sobornicească: „Credinţa dacă nu are fapte moartă este în ea însăsi”⁷.

Mântuitorul, desi S-a înălţat la ceruri, continuă să ne slujească si să Se jertfească pururea. Când omul nu-si asumă jertfa, Hristos, fiind Arhiereul Vesnic, Se jertfes- te în locul omului. Grăitoare este o întâm­plare din viaţa Sfântului Apostol Petru (pre­zentată într-o evanghelie aprocrifă), care fugea din cetatea Romei în timpul perse­cuţiei împăratului Nero spre a scăpa de mar­tiriu. Ajungând pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut pe Mântuitorul Hristos pe Care l-ar fi întrebat: „Quo vadis, Domine?”(Încotro te-ndrepţi, Doamne?), iar Iisus i-ar fi răs­puns: „Vado Romam venio iterum crucifigi” (Mă duc la Roma, spre a fi răstignit din nou). Rusinat de răspunsul Mântuitorului, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind mar­tiriul, în felul acesta botezându-se cu bote­zul cu care S-a botezat Mântuitorul si bând din potirul din care a băut Răscumpărătorul, înţelegând încă o dată slujirea.

Sfinţii Apostoli Petru si Pavel să ne fie nouă pilde de slujire jertfelnică dătătoare de viaţă vesnică.

† Episcopul Timotei al Spaniei si Portugaliei

Note: