„Pâinea Care Se coboară din cer este ace­ea din Care, dacă mănâncă cineva, nu moa­re. Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer – spune Hristos – cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe Care Eu o voi da pentru viaţa lumii este tru­pul Meu.(...) Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci, trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, ade­vărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el”.Ce învăţătură profundă despre Întruparea Domnului şi despre prezenţa

Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Sfânta Euharistie, despre importanţa împărtăşirii noastre cu trupul şi sângele Lui, învăţătură descoperită nouă de Însuşi Hristos, pen­tru ca noi să nu ne îndoim, ci să ne întărim în credinţa cea dreaptă şi să ajungem să-L cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu.

Astăzi, mai bine ca oricând, cunoaştem atât de multe despre Hristos: despre Învierea Lui din morţi; despre dubla Sa na­tură – omenească şi dumnezeiască; faptul că mai întâi coborârea Lui la noi şi pe urmă înălţarea Lui la cer ne dau posibilitatea de a ne înălţa şi noi împreună cu El; că a pe­trecut „în mormânt cu trupul, în iad cu su­fletul şi ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul; că a şezut pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt şi că pe toate le-a umput Cel ce este necuprins"; că a dezlegat „durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea”; că „(...) n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut pu­treziciune”şi multe altele la fel de impor­tante, învăţături care ne hrănesc credinţa în Cel al Cărui „nume este mai presus de orice nume” şi „pe Care dacă Îl va chema omul se va mântui”.

Pe vremea când Hristos era cu ucenicii Săi, deşi Îl ascultau zi de zi pe Mântuitorul, aceştia erau neştiutori şi nu înţelegeau aproa­pe nimic. Chiar Mântuitorul li Se adresea­ză unora dintre ei cu aceste cuvinte: „O, ne­pricepuţilor şi zăbavnicilor cu inima” şi pentru a-i învăţa, „le-a tâlcuit lor din toate Scripturile cele despre El”.Aşadar şi ei aveau nevoie să fie învăţaţi.

Chiar şi atunci când lucrurile au deve­nit mai clare, nuanţe de înţelegere şi in­terpretare privind natura prezenţei reale a lui Hristos în Sfânta Euharistie şi a lu­crării Lui mântuitoare pentru om, s-au ri­dicat frecvent, stârnind mereu nepotriviri şi uneori chiar adevărate probleme.

Au trecut veacurile de încercare şi iată că astăzi afirmăm cu credinţă puternică, neşovăitoare, că Hristos este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, că „şade de-a dreapta Tatălui”şi că este prezent în mod real şi deplin în Sfânta Euharistie. El este prezent întreg, cu Trupul şi Sângele Său, în Sfânta Împărtăşanie, sub forma pâinii şi a vinului, care în timpul Sfintei Liturghii, prin binecuvântarea şi invoca­rea Duhului Sfânt peste ele, se transformă în trupul şi sângele real ale lui Hristos, pentru ca, mai apoi, împărtăşindu-ne cu ele să ne unim în mod tainic cu El, cu Însuşi Hristos, Domnul nostru Cel mort şi înviat, gustând astfel din viaţa veşnică.

Înainte de înălţarea Sa la cer, Hristos Domnul le spune ucenicilor Săi: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacu­lui”. Este cu noi, adică prezenţa Lui în mijlo­cul nostru nu s-a schimbat prin înălţarea Lui la cer, prin faptul că nu Îl mai vedem cu ochii trupeşti. El continuă să fie prezent în chip tainic, dar real, în Sfânta Împărtăşanie.

Să ne aducem aminte de cei doi ucenici Luca şi Cleopa. Aceştia călătoreau spre Emaus. Mântuitorul, după Învierea Sa, li se alătură pe cale în chipul unui drumeţ străinşi începe să le vorbească despre scopul pentru care a trebuit Hristos să moară, pentru ca prin El să se împlinească toate proorocirile Scripturilor. După ce le-a tâlcuit Scripturile, li s-a descoperit ucenicilor la frângerea pâi­nii. Ucenicii recunosc atunci semnul euharistic de la Cina cea de Taină, moment în care Hristos Se face nevăzut, pentru că toc­mai Îşi împlinise lucrarea, continuând să ră­mână văzut în euharistie. Luca şi Cleopa au înţeles atunci totul, fără alte explicaţii: „Si s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut şi El S-a făcut nevăzut de ei”. Şi exclamă unul către al­tul: „Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?”. Hristos Se face nevăzut, dar continuă să fie prezent, în taină, sub forma pâinii binecu­vântate şi deopotrivă în inimile lor.

Noi, creştinii de astăzi, ne întâlnim cu Hristos în rugăciunea curată şi sinceră, Îi ve­dem chipul în icoană şi Îi simţim lucrarea în cuvântul sfânt, dar mai ales Îl recunoaştem prezent în Sfânta Cumi­necătură şi atunci măr­turisim, mai presus de orice îndoială, prezenţa Lui reală, gustând din lumina, dragostea şi sfinţenia Lui. Până nu ajungem să ne împărtă­şim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, parcă ne este mereu foame de El. Îl dorim mereu, Îl căutăm cu disperare şi, ca nişte copii care-şi caută mama şi care nu se liniştesc până ce nu o află, tot aşa şi noi, până ce nu ajun­gem să ne hrănim cu El în mod deplin, nu pu­tem afla mângâiere şi li­nişte. Doar Hristos ne satură.

Gustul vieţii celei noi şi fără de sfârşit ni-L dă nouă Hristos, Cel Ce a murit şi a În­viat, pe Care Îl primim la Sfânta Liturghie, „ca merinde pentru viaţa veşnică şi spre răspuns bineprimit la înfrico­şătorul scaun de judecată, făcându-ne păr­taşi, dimpreună cu toţi aleşii Lui, bunătăţi­lor nestricăcioase, pe care le-a gătit, celor ce-L iubesc pe El, întru care este preaslăvit în ve­cii vecilor

Vă urez să petreceţi sărbători cu mult har şi bucurie, iar prezenţa lui Hristos cel Înviat să vă mângâie sufletele mereu, acum şi pururea şi în vecii vecilor!

Hristos a înviat!