Măicuța Vasilisa s-a purtat cu atâta discreție că abia o zăream împlinind una din sarci­nile cele mai dificile: aprovizionarea cu cele necesare și curățenia în camere. A vegheat cu multă dragoste și calm asupra noastră, așa încât de multe ori am simțit brațele lui Dumnezeu ocrotindu-ne. Măicuța Ioana, foarte prezentă în inima și activitățile copiilor, și prin vocea ei ștrengărească, dar și pentru îndemânarea la gătitul bucatelor, s-a ocupat de oaspeții mari și mici cu atâta dragoste încât cu toții ne-am simțit „ca la mama acasă! Măicuța Ecaterina ne-a umplut sufletul de bucurie învățându-ne meșteșugul pictării icoanelor pe lemn și mult ne-am minunat de frumusețea roadelor unor mânuțe mici: icoana Maicii Domnului și a Sfântului Gheorghe. Iar copilașii s-au bucurat de drumețiile zilnice de câte 3-4 ore pe parcursuri necunoscute, care duceau la locuri de o adevărată măreție, precum La Pierre Branlante ori La Croix du Pâtre, și care ne- au dat ocazia să ne cunoaștem mai bine, să legăm sau să adâncim prietenii, să facem lec­ții de zoologie și biologie. Am învățat cu to­ții să fluierăm în căpăcelul ghindelor, să con­struim arcuri și am compus și imnul taberei. Micii constructori au pus pe picioare și două cabane. Proiectele pe hârtie, apoi crearea de machete din carton au creat mare eferves­cență printre copii. La fel și pregătirea „se­rii talentelor”, unde au prezentat cântece, texte din Evanghelie memorate cu Helene Sejournet, diverse roluri, teatru de umbre și teatru de marionete.

Momentele de rugăciune au fost deose­bite și dimineața, și seara, și când treceam pe la Croix du Pâtre, pe la statuia Maicii Domnului, și în minunata Biserică de lângă mănăstire, cu o acustică deosebită, unde am învățat troparele „Să se veselească cele ce­rești...” și „Născătoare de Dumnezeu...”! Apoi, curajoșii copilași au cântat într-un glas și „Cuvine-se cu adevărat...”, ieșind din came­rele lor, în seara când a sărit disjunctorul și s-a făcut brusc întuneric. La rugăciunea de seară am făcut metanii de mulțumire pen­tru ceea ce am trăit, pentru părinții pe care i-am lăsat acasă și de care ne era uneori dor până la lacrimi, pentru măicuțele care ne-au primit, pentru cei bolnavi, pentru prieteni și pentru cei cu care nu ne înțelegem. La dumnezeiasca Liturghie băieții mergeau în Sfântul Altar și citeau pomelnicele, iar feti­țele cântau cu măicuțele la strană și citeau rugăciunile pentru împărtășanie. Copiii au apreciat momentele de liniștire din fiecare seară cu preoteasa Monica, cu care au învă­țat să-și identifice și să-și exprime în cuvin­te trăirile din timpul zilei (bucurie, surpri­ză, dezamăgire, entuziasm, tristețe, oboseală, furie...), iar apoi să i le dea Dom­nului și chiar să mulțumească pentru ele.

Monica T. si preoteasa Monica