Odată un bărbat a mers la frizerie pentru a se tunde și a se bărbieri. De îndată ce frizerul a început să lucreze, a început și discuția dintre cei doi. Au discutat despre foarte multe lucruri, după care au atins și subiectul religiei și al lui Dumnezeu. Frizerul îndată a spus:
Clientul s-a gândit puțin, însă nu a răspuns nimic, pentru că nu a vrut să strice discuția. În cele din urmă frizerul și-a terminat treaba, iar clientul a plecat. Dar, de îndată ce a ieșit din frizerie, a văzut un bărbat cu părul lung și ondulat și o barbă mare, însă dezordonate și slinoase. Era foarte murdar și neîngrijit. În acea clipă clientul s-a întors din drum și a intrat din nou în frizerie, spunându-i frizerului:
Vedeți, dragi copii, mulți dintre noi putem gândi așa. Dar trebuie știut că Dumnezeu ne-a creat și ne-a învățat ce trebuie să facem ca să fim fericiți. Dar noi, nerespectând învățătura sfântă... Ia gândiți-vă, dacă ai cumpăra un aparat nou, cu manual de folosire, dar nu ai respecta indicațiile de acolo, la urmă te-ai mira de ce nu funcționează bine, nu?
SĂ NE JUCĂM IMPREUNĂ
Jocul propus pentru numărul acesta este: ÎNCURCÄ‚TURA PAPUCILOR.
E nevoie de cel puțin cinci copii, fiecare cu papuci cu șireturi. Toți jucătorii se descalță, iar papucii lor se împart în două grămezi (la cel puțin 3 m distanță între ele) și se amestecă foarte bine (conducătorul de joc poate, pentru a îngreuna jocul, să lege și câteva șireturi, de exemplu). Se stabilește o linie de start, la vreo 10-15 m distanță de grămezi, unde vor fi adunați copiii. La semnalul conducătorului de joc, toți fug spre grămezi și încearcă să-și recupereze papucii, să se încalțe și să ajungă înapoi la linia de plecare. Nu e permisă aruncarea papucilor străini în altă parte, pentru a se evita accidentele. Primul sosit la linia de start e câștigătorul, care poate să-i dea o pedeapsă ultimului sosit: de exemplu, să-i pună o întrebare la care trebuie răspuns doar cu adevărul.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team