Adaugat la: 19 Iunie 2014 Ora: 15:14

Åžedința Protopopiatului de Barcelona

Åžedința Protopopiatului de Barcelona

Preasfințitul Părinte Timotei a prezi­dat, la începutul acestei săptămâni, ședința Protopopiatului Barcelona, găzduită de această dată de Parohia „Sfântul Serafim de Sarov” din Vilanova i la Geltru.

Luni seara, de la ora 19.00, în biserica acestei parohii s-a slujit Taina Sfântului Maslu, la care Părintele Episcop a fost înconjurat de un sobor de preoți, iar la final credincioșii prezenți au primit îndemnuri mult folositoa­re din partea ierarhului.

Marți, 20 mai, s-au desfășurat lucrările ședinței preoțești, care au avut ca temă Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine. Pr. Dr. Aurel Nae, paroh al Parohiei „Adormirea Mai­cii Domnului” din Zaragoza și Vicar-administrativ al Episcopiei noastre, a prezentat o recen­zie excepțională a cărții cu același titlu, Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine, în tra­ducerea Pr. Ioan I. Ică jr., după care s-au purtat discuții pe această temă, iar preoții au adaptat învățăturile desprinse din volum la situația din diaspora, raportându-se la diferite aspecte ale pastorației în parohiile de aici. În cadrul ședinței, la care au luat parte toți preoții din Protopopiatul Barcelona, Preasfințitul

Timotei i-a încurajat pe clerici să-și călăuzească enoriașii spre spovedania cât mai deasă, pen­tru a se împărtăși cu Trupul și Sângele Mân­tuitorului și să caute cele mai potrivite metode de a-i apropia pe oameni de Sfintele Taine, făcându-i conștienți de importanța acesteia.

De asemenea, menținerea aproape de Sfânta Împărtășanie trebuie să se facă mai întâi în familia preotului, precum și în rân­dul copiilor; este foarte importantă împărtă­șirea copiilor mici, de până la 7 ani, dar nu trebuie să uităm nici de păstrarea legăturii cu Hristos și după această vârstă, de aceea tinerii trebuie încurajați la spovedania dea­să, pentru a nu se îndepărta de starea de pu­ritate care ne apropie tot mai mult de Împărăția lui Dumnezeu.

După discuțiile purtate pe marginea te­mei, aleasă în contextul Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii)în Patriarhia Română, au fost abordate și câteva probleme de natură pasto­rală și de administrație parohială care apar în misiunea preoților noștri aici, în diaspora.

Pr. Vasile Băltărețu, Tarragona

Åžedința Protopopiatului de Barcelona

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni