Adaugat la: 17 Martie 2014 Ora: 15:14

30 ianuarie - Hramul Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi" de la Romainville”

O sărbătoare așteptată, pregătită și trăită cu bucurie, emoție și recunoștință

Cronica hramului parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” de la Romainville-Paris începe din săptămâna premer­gătoare sărbătorii, atunci când – cu mic, cu mare – credincioși ai parohiei ne-am strâns în biserică pentru a primeni, așa cum se cuvine, sfântul lăcaș. Femei și bărbați, tineri și tinere, ne-am dat mâna pentru primele pregătiri in­dispensabile unui mare praznic.

Apoi, pe parcursul întregii săptămâni, după fiecare zi de muncă istovitoare, credin­cioșii parohiei au găsit timpul și energia pen­tru a face, rând pe rând, toate cele necesare hramului. Gândul că avem bucuria de a primi oaspeți, că Înaltpreasfințitul nostru părinte Mitropolit va fi în mijlocul nostru ne-a dat pu­tere și spor în muncă. O atmosferă de bucu­rie și de emoție crescândă se făcea resimțită în fiecare lucru început și dus la bun sfârșit, în fiecare dar adus la sfânta biserică.

Joi dimineața, pe 30 ianuarie 2014, înce­pând de la ora 6, părintele paroh Mircea Filip a săvârșit Sfânta Liturghie de praznicul Sfinților Trei Ierarhi. La sfârșitul slujbei, părintele ne-a vorbit despre importanța de a le da copiilor noștri nume de sfinți. Celor care poartă nu­mele sfinților Vasile, Grigorie și Ioan (prezen­ța lor fiind numeroasă la Sfânta Liturghie) le-am urat cu toții la mulți ani cu sănătate.

Sâmbătă seara, pe 1 februarie 2014, cre­dincioșii parohiei au venit din nou în număr mare la biserică pentru a se spovedi, așa cum s-au obișnuit de-a lungul anilor să facă în aju­nul fiecărui hram. În acest timp, ultimele de­talii se finalizează, biserica se umple de flori, chiar și copiii participă cu mare bucurie la în­frumusețarea sfântului lăcaș.

Duminică dimineața, în ziua Întâmpinării Domnului, după o noapte scurtă pentru mulți dintre noi, gospodinele au început să sosească cu bucatele pregătite pentru agapa ce urma să aibă loc după Sfânta Liturghie. De la ora 7.30 părintele paroh a săvârșit taina Sfântului Botez pentru doi copilași: Matei și Maria. La orele 9 biserica era deja plină de oameni, în așteptarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, a preoților slujitori care ne-au onorat cu prezen­ța și cărora le mulțumim încă o dată: părintele protopop Marc-Antoine Costa de Beauregard, pr. Constantin Târziu de la Catedrala Mitropolitană, pr. Isidor Berbecar, venit din România, de la Botiza, pr. Emilian Marinescu de la Reims și părinții ierodiaconi Iosif de la Catedrala Mitropolitană și Grigorie de la se­diul Mitropoliei de la Limours.

Copii îmbrăcați în costume tradiționale l-au întâmpinat pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosifcu flori, cu pâine și sare. Sfânta Liturghie arhierească a fost înălțătoare. Rugăciunile părinților slujitori, cântările Sfintei Liturghii, cuvintele de învățătură ale Părintelui Mitropolit, împărtășirea credincioșilor și din nou predica Înaltpreasfințitului ne-au purtat cu sufletul mai aproape de Dumnezeu. Părintele nostru Mitropolit a vorbit despre viața și activitatea exemplară a Sfinților Trei Ierarhi, despre cât de important este să fim atenți cu cei din jurul nostru, să fim milostivi cu cei săraci, ajutători celor în nevoi, cu sufle­tul deschis către ceilalți, lucrători ai faptelor bune și păstrători ai dreptei credințe, așa cum au fost întreaga lor viață sfinții Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur. Le-a mai reamintit Părintele nos­tru Mitropolit tinerilor cât de important este să-și păstreze curăția trupească și să se fereas­că de minciuna în care trăiește societatea zi­lelor noastre. Apoi, părintele paroh Mircea Filip a luat cuvântul pentru a-i mulțumi Înaltpreasfințitului Iosif pentru binecuvânta­rea de a fi venit în mijlocul nostru. De aseme­nea, pentru a exprima recunoștința față de dragostea pe care Părintele Mitropolit ne-o arată neîncetat, părintele Mircea Filip i-a ofe­rit Înaltpreasfințitului un dar din partea paro­hiei de la Romainville.

După ce toți credincioșii prezenți au par­ticipat la agapa cu bucate tradiționale, pregă­tite cu multă dragoste de doamnele din paro­hie, un număr de aproximativ cincizeci de credincioși am avut cinstea de a ne așeza la masă în jurul Înaltpreasfințitului, pentru a ne hrăni din sfaturile sale. S-au angajat discuții interesante și pline de folos duhovnicesc, în special legate de educația copiilor și a tineri­lor, de primejdiile ascunse sau fățișe ale lumii în care trăim, aflată departe de Dumnezeu. S-au pus întrebări dificile și chiar „provoca­toare", spre exemplu: „Dacă Sfinții Apostoli ar fi avut acces la internet acum 2000 ani, cre­deți că l-ar fi folosit?". Iar răspunsul a venit pe loc: „Da. Nu trebuie să ne ferim de mijloace­le de comunicare pe care oamenii le-au inven­tat, ci trebuie să le folosim cu înțelepciune, pentru a-i aduce la cunoștința lui Hristos și pe cei care nu Îl cunosc"

După o zi atât de încărcată de trăire du­hovnicească, ne-am întors la casele noastre preamărindu-L pe Dumnezeu și pe Sfinții Trei Ierarhi care ne-au binecuvântat cu o zi de hram așa de înălțătoare și ne-au întărit în credința noastră strămoșească.

„Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua și nu­mele Domnului voi chema” (Psalmul 115).

 

SFINÅ¢II TREI IERARHI: VASILE, GRIGORIE ÅžI IOAN

Pe 30 ianuarie, la răsărit de soare,
Venim împreună la 'nchinare
„Slavă” să cântăm,
Până jos să ne 'nchinăm.

Åži astăzi să-i slăvim
Pe cei ce îi cinstim
Åži-n genunchi să-i lăudăm
Åži cântările să le 'nălțăm.

Pe Hristos să-L întâmpinăm
Åži în brațe să-L purtăm,
Căci în Templu a intrat
Åži în inimă ne-a purtat.

A VENIT MITROPOLITUL IOSIF

În zi de sărbătoare
A venit cu noi la închinare
Păstorul cel bun
Åži nu pot să vă spun
Bucuria de acum

Că astăzi ne-am rugat
Lui Dumnezeu Împărat.
Împreună să-i mulțumim
Păstorului celui ce îl iubim.

Noi toți vă mulțumim
Åži din suflet vă iubim
Åži împreună vă pomenim,
Că Hristos a vrut să ne întâlnim
.

Damian FILIP (7ani)
Poezie din partea lui Damian către Înaltpreafințitul Părinte Iosif, Romainville, Întâmpinarea Domnului 2014

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni