Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Parohia ortodoxă română „Sfinţii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea” din localitatea Valdemoro, Protopopiatul Comunităţii de Madrid, în colaborare cu Centrul pentru Vârstnici din cadrul Primăriei Municipiului Valdemoro, a organizat în premieră absolută o expoziţie de icoane bizantine pe lemn. Pe simezele sălii de expoziţie a Centrului pentru Vârstnici au fost expuse peste 30 de lucrări originale ale Grupului de pictori „Revelaţie”, format în majoritate din licenţiaţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, Secţia Artă Sacră. Expoziţia a avut intrarea liberă şi a putut fi vizionată de toţi cei doritori în perioada 18-30 octombrie 2013.
Manifestarea a fost inclusă în cadrul activităţilor cultural-spirituale prilejuite de hramul acestei parohii şi s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei. La vernisaj a asistat şi o delegaţie de monahi de la Mănăstirea Sihăstria Putnei din Bucovina, condusă de părintele stareţ, Arhimandritul Nectarie Clinci, care, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a participat la zilele hramului parohiei din Valdemoro.
În cadrul vernisajului au rostit alocuţiuni D-na Josefina Nieto, Consilier local pentru Vârstnici, preotul catolic Jorge Manuel Cazorla, parohul bisericii Nuestra Senora del Pilar, Preacuviosul Părinte Protosinghel Nicodim Moldovan, parohul ortodox român din Salamanca, Spania, care a făcut un frumos expozeu asupra simbolisticii icoanei bizantine, şi, la final, curatorul expoziţiei, Pr. Dorin Cătălin Sas, care a mulţumit organizatorilor pentru colaborare şi participanţilor pentru interesul manifestat. Autorităţile locale au fost reprezentate de Excelenţa Sa dl. Jose Carlos Boza Lechuga, primarul municipiului Valdemoro.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team