Pelerinajul în Grecia^[1] a fost, printre altele, şi o ocazie de a realiza ce înseamnă să mergi într-o ţară ortodoxă care împărtăşeşte aceeaşi credinţă ca şi tine. M-am simţit pur şi simplu ca acasă, în Româ­nia. Simţi că respiri liber, mişcările îţi sunt nestin­gherite, poţi să te exprimi fără să simţi că jenezi pe cineva prin atitudinea sau gesturile tale de creştin. Nu mică mi-a fost mirarea să văd o icoană a Cinei celei de Taină chiar în incinta unui restaurant sau faptul că puteam să ne ridicăm în picioare cu toţii şi să zicem „Tatăl nostru” fără ca oamenii din jur să se simtă jenaţi sau lezaţi de comportamentul nos­tru; ba din contră, ni s-a întâmplat ca într-o seară, la un restaurant, în timp ce ne făceam rugăciunea dinainte de masă, proprietarul restaurantului să dea muzica încet, din respect faţă de această rugăciu­ne obştească.

De asemenea, m-am bucurat de întâlnirea cu credincioşi ai parohiei Sfinţii Arhangheli din Atena, împreună cu parohul lor, părintele Christodoulos. Bucuria venea din recunoaşterea reciprocă a Aceluiaşi Hristos prezent în fiecare dintre noi. Este ceea ce ne-a ajutat să ne înţelegem şi să ne bucu­răm unii de alţii dincolo de aşa-zisele „bariere” le­gate de limbaj. Şi atunci mi-am zis că de fapt „aca­să” este Hristos, iar a te simţi „ca acasă” este posibil numai acolo unde şi ceilalţi oameni din jur împăr­tăşesc aceeaşi credinţă cu tine.

Un „acasă” la fel de autentic l-am simţit şi în peregrinarea noastră la moaştele sfinţilor, oameni care, la fel ca şi noi, împărtăşesc aceeaşi credinţă în Iisus Hristos. Nu poţi vorbi de sfinţi la timpul trecut, pentru că ei sunt vii, trăind într-un prezent continuu care este veşnicia. Dintre cei pe care i-am vizitat^[2] au fost şi sfinţi despre care nu auzisem ni­mic până atunci: Sfântul Nicolae Planas, Cuviosul Patapie, Cuviosul Luca. Apropierea de fiecare din­tre ei ne-a fost înlesnită de faptul că organizatorul nostru, Bogdan Grecu, ne-a adus la cunoştinţă via­ţa şi faptele lor înainte să ajungem la biserica sau mănăstirea în care se aflau. Şi acest lucru s-a dove­dit a fi esenţial, căci a fost ca o introducere a per­soanei sfântului. Toţi sunt sfinţi, însă nu toţi sunt la fel: fiecare a avut viaţa, personalitatea şi modul lui propriu de a se raporta la Dumnezeu. Cu cât cunoşti mai multe despre viaţa unui sfânt, cu atât te poţi apropia mai mult de el prin rugăciune. Poate că necazurile şi încercările pe care şi el, ca om, le-a trăit în timpul vieţii sale sunt asemănătoare celor din viaţa noastră. Şi atunci inima ţi se deschide, rugăciunea este mult mai intensă, întrucât eşti con­vins că sfântul te înţelege tocmai pentru că şi el a trăit ceea ce poate tu trăieşti acum. Astfel se cre­ează o legătură personală cu acel sfânt, îl simţi ca pe un prieten şi-ţi aduci aminte de el cu bucurie. Iar bucuria oricărui sfânt pentru noi este aceea de a înţelege că nu trebuie să ne limităm la darul fă­cut nouă de către el, ci, dincolo de acest dar, să-L vedem pe Dăruitorul tuturor bunătăţilor, şi al ce­lor cereşti, şi al celor pământeşti, Care este Dumnezeu.

Sfinţii ne dăruiesc din ceea ce ei au primit la rândul lor de la Dumnezeu. Ei nu au căutat daruri, ci L-au căutat pe Dumnezeu. Darurile vin de la sine, ca roade ale iubirii, aşa cum noi obişnuim să facem daruri celor dragi pentru a ne arăta dragos­tea noastră faţă de ei. Sfinţii nu sunt asemenea unor maşini automate la racla cărora pui bani, laşi un po­melnic, spui o dorinţă şi nădăjduieşti că dorinţa ţi se va împlini. Aş zice că diferenţa între rugăciune şi dorinţă constă tocmai în felul în care ne rapor­tăm la sfânt: fie autentic, ca la o persoană unică şi irepetabilă care şi-a sfinţit viaţa în Iisus Hristos, fie superstiţios (din păcate!), ca la cineva care ne poa­te aduce noroc.

„Iubiţi pe Dumnezeu”, cântă Biserica la praz­nicul unui sfânt, ca îndemn din partea acestuia adre­sat oamenilor, „şi veţi afla har veşnic şi fără de sfâr­şit. Să nu cinstiţi nimic mai mult decât dragostea Lui şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”^[3].

Note:
[1] Pelerinajul a fost organizat de Centrul de Pelerinaje al Mitropoliei, între 12 şi 19 octombrie 2013, în par­tea de sud a Greciei: Atena, Egina, Mănăstirea Sf. Ioan Makrinou, Loutraki, Biserica Sf. Teodora din Vastas, Mănăstirea Megalo Spileo, Patras, Mănăstirea Cuviosul Luca (monument UNESCO), Sagmata, Evia, Milesi, Nea Makri. Au participat 44 de credin­cioşi din Belgia, Franţa, Marea Britanie, precum şi câţiva prieteni ai lor din România.
[2] Sfânta Filoteea a Atenei, Sfântul Nectarie, Sfântul Ioan Botezătorul, Cuviosul Patapie, Sfânta Teodora din Vastas, Sfântul Apostol Andrei, Cuviosul Luca, Sfântul Luca al Crimeii, Sfântul Ioan Rusul, Cuviosul David, Părintele Porfirie, Sfântul Efrem cel Nou.
[3] Cântare bisericească la slujba unui sfânt cuvios.