Era iarnă, afară era frig, examenele erau pe sfârșite și toți studenții plecau acasă să se regăsească cu cei dragi, cu părinții, cu cei pe care îi iubesc. Îmi puneam și eu între­barea oare unde să merg, căci acel „acasă” pe care îl lăsasem în spate era la mai bine de 2300 de km și apoi la acea vreme nu aveam cum să plătesc un drum așa de lung, într-un cuvânt eram fericit, nu aveam nimic, decât puținele haine și cărțile care stăteau liniștite pe rafturi­le din camera de cămin. Soluția a venit de la sine, am plecat timp de două săptămâni la mă­năstire. Era pentru prima dată în viață când mergeam la mănăstire, era pentru prima dată în viață când urma să văd un călugăr adevărat. Emoțiile erau așa de mari, încât gândul îmi sta la prima întâlnire cu călugării, oare cum o să-i salut, oare ce voi spune?

Părinții pe care i-am întâlnit la mănăstire aveau niște chipuri blânde, smerite, vorbeau puțin, iar când totuși spuneau ceva, tot timpul aduceau și o mică pildă din Pateric. Așa am aflat și eu că Patericul era cartea de căpătâi pe care fiecare părinte o avea în chilie. Patericul e cartea care ne vorbește din pildele părinților care s-au nevoit în pustia Egiptului mai ales în secolele IV-VI, iar de fiecare dată când mergeai să ceri un cuvânt de folos de la un părinte, îți spu­nea: Mai știi, frate, ce zicea marele Avva Antonie; sau Oare nu știi ce ne spune Avva Pimen.

Așa a fost că prima carte pe care am cum­părat-o despre viețile și trăirile sfinților a fost Patericul, Pateric pe care și în ziua de astăzi îl păstrez și-l citesc cu drag de fiecare dată când liniștea serii se așază peste mănăstire, iar raze­le lunii care își fac loc prin mica ferestruică de la chilie nu fac decât să lumineze paginile deja gălbui ale cărții.

Patericul multor monahi le-a dat putere să meargă înainte, pe mulți cuvintele sfinților tră­itori ai pustiei i-au încurajat și întărit și de atâ­tea ori le-au fost o adevărată mângâiere. Așa se face că toți cei care au citit Patericul au îndră­git povestioara cu Avva Macarie și strugurii; struguri pe care i-a primit Avva de la cineva, însă vrând să facă o bucurie unui frate cuprins de neputință i-a trimis ciorchinele de struguri, iar acel frate s-a bucurat așa de tare încât a ho­tărât să facă aceeași bucurie unui alt frate, așa că a trimis strugurii mai departe. Tot așa, stru­gurii au trecut pe la toți frații din mănăstire, iar când au ajuns la ultimul frate, acesta din toată inima i-a adus la Avva Macarie care s-a minu­nat de virtutea fraților care au pus dragostea de aproapele mai presus de toate.

Bucuria fraților am trăit-o și eu, ani după ce am citit mica povestioară din Pateric, în ziua în care am primit din partea frăției cea mai fru­moasă sutană pe care am avut-o, iar când îmi căutam vechea sutană la chilie mi-am dat sea­ma că sutana era pe mine, era sutana pe care dragostea frățească a făcut-o cea mai frumoasă sutană din lume și asta după ce sutana se perin­dase prin mănăstire, până când s-a întors la mine înapoi. Atunci am înțeles că strugurii care s-au întors la Avva Macarie nu erau aceiași struguri, erau mult mai mult de atât, erau struguri în care fiecare frate și-a pus dragostea, fiecare frate și-a pus rugăciunea, fiecare frate a dat ceea ce avea mai bun. De asta nici vechea sutană nu mai era la fel, căci era sutana la care fiecare frate a pus ce avea mai bun – dragostea frățească, dragos­tea care nu cade niciodată, ci pe toate le face să ia viață. Așa face și Domnul în fiecare zi, pu­nând dragostea mai presus de toate, căci ori de câte ori faci o faptă bună unui frate, acea faptă se întoarce înapoi, așa cum s-au întors strugu­rii la Avva Macarie, dar răsplata și bucuria sunt mult mai mari.

Åži sutana aceasta pe care o port și astăzi multe lucruri m-a învățat în mănăstire și mai presus de toate să iubești, fără să aștepți să fii iubit; să slujești fără să aștepți vreo răsplată, ci mai degrabă știind că toate le faci pentru Domnul; să dăruiești dând tot ce ai mai bun, fără să aștepți vreo mulțumire; să ierți, chiar dacă te doare; să ceri iertare chiar dacă nu ai greșit; să-i susții pe cei din jur pentru dragos­tea frățească; să crezi, chiar dacă nu vezi; să asculți, chiar dacă nu înțelegi; să fii liniștit, deși ești nedreptățit, căci dreptatea este doar a Domnului; să crezi în cuvântul celui mai mare, deși nu ești pe deplin lămurit; să taci, ca nu cumva să rănești pe aproapele tău; pen­tru toți să te rogi și pe nimeni să nu judeci; să plângi cu cel căzut și să te bucuri cu cel feri­cit; toate să fie ale tale, dar să știi de toate să te lipsești pentru dragostea frățească.

Arhimandritul Atanasie, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma