Pe când îÅŸi termina stagiul militar, având în suflet hotă­rârea nestrămutată de a se face monah, Semion Ivanovici Antonov, viitorul sfânt Siluan Athonitul, i-a făcut o scurtă vizită Sfântului Ioan de Kronstadt, cu dorinÅ£a de a-i cere să se roage pentru el. Negăsindu-l acasă, i-a scris câ­teva rânduri în care îi cerea ru­găciunile pentru ca lumea să nu îl împiedice să devină mo­nah. Atât de puternic a fost răspunsul vestitului batiuÅŸka, încât - din chiar ziua urmă­toare - Semion a simÅ£it flăcă­rile iadului vuind în jurul său^[1].

Tot prin mijlocirea scrisului am încercat un sentiment ase­mănător, lecturând fericita ÅŸi inspirata apariÅ£ie editorială din acest an, editată la Paris cu bla- goslovenia ÎnaltpreasfinÅ£itului Părinte Mitropolit Iosif, inti­tulată Sfântul Ioan de Kronstadt – „Îndrumări practice către păs­tori, dobândite din experienÅ£ă”, în traducerea părintelui dia­con Vladimir Bîrcă.

Cartea cuprinde extrase din jurnalele duhovniceÅŸti ale Sfântului Ioan, din anii 1860-1865 ÅŸi, aÅŸa cum ne lămureÅŸte însem­narea de la început, ea conÅ£ine cugetările lui cu privire la înălÅ£i­mea cinului preoÅ£esc, sfaturi con­crete către păstori în ceea ce pri­veÅŸte comportamentul lor exterior ÅŸi interior ÅŸi relaÅ£iile cu enoriaÅŸii, precum ÅŸi poveÅ£e către preoÅ£i legate de practica liturgi­că. De un mare folos duhovnicesc pentru toÅ£i creÅŸtinii ortodocÅŸi, în opinia mea această carte ar tre­bui să constituie o lectură obliga­torie pentru studiile de teologie ortodoxă, pentru cei care se pre­gătesc să-ÅŸi împlinească vocaÅ£ia către preoÅ£ie.

Structurate în trei părÅ£i, I. FiÅ£i SfinÅ£i, precum Eu sunt sfânt; II. Paște oile Mele ÅŸi III. „Robul Meu, Iov, să se roage...",extrasele acestea se pot constitui într-o ade­vărată socoteală dată de Sfântul Ioan „pentru ceea ce am făcut în viaÅ£a bisericească si socială pe par­cursul activităÅ£ii mele ca preot. (...) Nu să mă laud vreau de pe acest loc sfânt, cum se obisnuieste în lume a lăuda si numai a lăuda pe lucrăto­rii din diferite tărâmuri de slujire socială, nu să mă măgulesc pe mine sau pe altcineva, ci să spun purul adevăr - să vorbesc despre nepu­tinÅ£ele mele si luptele mele” (p. 146). Odată ajuns preot, Sfântul Ioan este conÅŸtient că a devenit un pregătitor al venirii lui Hristos, un înger trimis de AtotÅ£iitorul Dumnezeu spre a striga: „PregătiÅ£i calea Domnului, drepte faceÅ£i cără­rile Lui!” (p. 16). Acest strigăt-în- demn, Sfântul Ioan de Kronstadt îl adresează ÅŸi dascălilor de reli­gie: „«Duhul să nu-l stingeÅ£i» (1 Tes 5,19). ReÅ£ineÅ£i aceasta voi, toÅ£i crestinii, dar mai ales tu, preotule, si tu, dascăle al copiilor! Mai ales voi aveÅ£i nevoie să ardeÅ£i cu duhul, fiind în această înaltă slujire a Domnului ÅŸi omenirii: cât de mult veÅ£i face pentru Dumnezeu, pentru oameni ÅŸi pentru sine atunci când cu credinÅ£ă, dragoste, râvnă ÅŸi ener­gie vă veÅ£i ocupa de lucrul vostru, ÅŸi cât de mic, uscat ÅŸi neroditor va fi lucrul vostru când îl veÅ£i face cu moleÅŸeală, lene, răceală, fără nici o străduinÅ£ă ÅŸi lipsit de energie! Voi veÅ£i da răspuns înaintea Domnului atât pentru voi, cât ÅŸi pentru cei în­credinÅ£aÅ£i vouă” (p. 18).

Pentru a păstori cu râvnă oile Domnului, este nevoie de o dra­goste tare către Domnul ÅŸi către oameni. „Cine nu iubeÅŸte oile Lui, ci lâna lor, acela nu poate să le păs­torească pe ele...” Omul trebuie preÅ£uit, considerat spre folosul lui, nu pentru ce are ÅŸi spre folo­sul tău. FineÅ£ea, simpatia, blân­deÅ£ea, inima bună, delicateÅ£ea ne ajută să dobândim o dragoste apostolească pentru păstoriÅ£ii care vor reflecta inevitabil lumina din păstor. „Dacă lumina din păstor s-a întunecat, atunci neapărat se va întuneca ÅŸi în turma lui. (... ) Te în­tăreÅŸti tu duhovniceÅŸte? Se întăresc ÅŸi ei. Te moleÅŸeÅŸti tu? Se moleÅŸesc ÅŸi ei. Doamne miluieÅŸte-mă!”,excla­mă el cuprins de o sfântă spaimă (p. 39), făcându-ne ÅŸi pe noi să ne cutremurăm: cu adevărat Sfântul Ioan de Kronstadt a avut darul cuvântului!

„Mărturisirea? Chinurile naÅŸ­terii...”întocmai cum ajută bătrâ­nele la naÅŸteri, aÅŸa ÅŸi preoÅ£ii tre­buie să le ajute celor aflaÅ£i în chinurile naÅŸterii duhovniceÅŸti. Păcatele, aceÅŸti prunci ai „fiicei Babilonului”,sunt roade inferna­le care „trebuie strivite de piatra Hristos”(p. 62).

La săvârÅŸirea slujbelor, a Sfintelor Taine, ÅŸi în special a DumnezeieÅŸtii Liturghii, Sfântul Ioan de Kronstadt ne îndeamnă să fim foarte atenÅ£i, ca nu cumva să fie brăzdată inima noastră de spi­nii patimilor. Mâncarea din seara precedentă trebuie să fie modera­tă, „ceai cu o chiflă ÅŸi nimic mai mult, iar terci nicidecum. În caz contrar, vrăjmaÅŸul poate să ne încurce puter­nic inima cu vreo patimă, de exem­plu cu invidia, zgârcenia, răutatea ÅŸi altele asemenea lor. AÅŸa mi s-a în­tâmplat ÅŸi mie în a doua săptămâ­nă din Postul Mare, sâmbătă, înain­te de Liturghie, în timpul ei ÅŸi după ea. Abia am scăpat din gura «leului ÅŸi a ÅŸarpelui» (Ps 90,13)”.

Graba este păcat greu în tim­pul slujbei. „Spune-mi, la ce goneÅŸti slujba? (...) Fii liniÅŸtit, răbdător, fără graba care este provocată de dorin­Å£a de a face pe placul oamenilor sau de lene ÅŸi neglijenÅ£ă” (p. 96). Nu sunt iertate rugăciunile fără chef, făcute cu moliciune, cu neglijen­Å£ă, în grabă, cu omiteri, cu dorin­Å£a de a termina mai repede lucrul sfânt, pentru a alerga mai degrabă la forfoteala cotidiană (pp. 70-71).

„Precum este respiraÅ£ia pentru trup, aÅŸa este rugăciunea credinÅ£ei (Iac. 5, 15) pentru suflet” (p. 71). „Rugându-te lui Dumnezeu, Maicii Domnului sau sfinÅ£ilor, mereu să ÅŸtii că Domnul dă după inimă. Cum e inima, aÅŸa e ÅŸi darul” (p. 109).

MulÅ£umind traducătorului ÅŸi ostenitorilor acestui volum, îl re­comandăm călduros spre lectură celor care voiesc a birui în acest veac al forfotei ÅŸi al nestatornici­ei, al lipsei de dragoste faÅ£ă de aproapele ÅŸi al răzvrătirii faÅ£ă de Dumnezeu. Citindu-l, îÅ£i vine să exclami, asemenea Sfântului Siluan Athonitul: „O, marele nos­tru Părinte Ioan, rugătorul nostru! MulÅ£umesc lui Dumnezeu că te-am văzut, mulÅ£umesc ÅŸi Å£ie, păstor bun ÅŸi sfânt, căci pentru rugăciunile tale m-am despărÅ£it de lume ÅŸi am ajuns la Sfântul Munte Athos, unde am văzut marea milostivire a lui Dumnezeu. (...) O, mare ÅŸi bun păs­tor, măcar că ai ÅŸi murit cu trupul, însă în duh cu noi eÅŸti, ÅŸi înain- te-stând lui Dumnezeu, din ceruri ne vezi în Duhul Sfânt.

Iar noi smerit te cinstim.”^[2]