După-amiază, m-am întâlnit cu un bărbat încă tânăr, care suferă de câÅ£iva ani de can­cer. A trecut prin multe: chimioterapie, radioterapie, numeroase operaÅ£ii complicate.

Rezistă. TrăieÅŸte singur, într-o garsonieră. ÎÅŸi petrece viaÅ£a socială în pragul uÅŸii unei cafenele ÅŸi prin intermediul telefonului mobil. I se întâmplă, într-un acces de oboseală ÅŸi de slăbiciune de nestăpânit, chiar să se culce pe jos, lângă o ladă mare de gunoi, de parcă s-ar adăposti sub un copac... AfiÅŸează un zâmbet fericit, în ciuda unui corp deformat ÅŸi a unui mers marcat de atâtea intervenÅ£ii.

La întrebarea: „AÅ£i suferit mult?" - căci se întorcea după trei luni de stat în spital - răs­punde simplu: „SuferinÅ£a face parte din viaÅ£ă. Dumnezeu îmi dă putere". FrumoÅŸii lui ochi de un albastru-cenuÅŸiu nici nu clipesc atunci când îi întâlnesc pe cei ai interlocutorului ÅŸi fac această constatare-mărturisire de credinÅ£ă. TotuÅŸi adaugă că un medicament care a fost gata să-l răpună l-a făcut să sufere de trei ori de pneumonie...

Mărturie a unei acceptări exemplare. Totul se rezumă la simplitate. AmeninÅ£area con­stantă a bolii l-a învăÅ£at esenÅ£ialul ÅŸi nu se pierde în explicaÅ£ii sau comentarii. Le-a depă­ÅŸit.

Iată umilinÅ£a. Acest om primeÅŸte ce-i dă Dumnezeu să trăiască în fiecare zi fără drept de apel. ViaÅ£a lui atârnă de un fir de aÅ£ă pe care medicina încearcă să-l întindă, dar care se poate rupe dintr-o clipă într-alta. Acest om trăieÅŸte ca ÅŸi cum... fără să facă vâlvă ÅŸi nici să vorbească prea mult despre asta. Åži totuÅŸi ar avea tot dreptul. Dar acest cuvânt nu se regăseÅŸte în el. Într-adevăr, ce are el de la viaÅ£ă? Are o mică rentă ÅŸi munceÅŸte atât cât poate. Se bucură de momentele de convivialitate de la cafenea.

Dar mai ales se roagă. Acesta este secretul lui. Izvorul ÅŸi sprijinul.

TrăieÅŸte ascuns de ochii lumii în nobleÅ£ea ÅŸi curajul unei cruci pe care o poartă fără să se plângă sau să se revolte. PuÅ£ini oameni au habar de ce i se cere ÅŸi prin câte trece zi după zi, de ani întregi. Cel puÅ£in luptele, lacrimile ÅŸi sângele (viaÅ£a) aparÅ£in nopÅ£ilor.

Pentru el e ceva normal. Åži nu e nici pe departe cea mai mică parte din măreÅ£ia unei astfel de mărturii.

Hristos, Care a suferit pe cruce, îi va recunoaÅŸte pe ai Săi... înviindu-i.

CâÅ£i sunt pe lumea asta în derivă care suferă de cancer, ducând o luptă ascunsă, con­tinuă, în fiecare dimineaÅ£ă? E soarta a din ce în ce mai multă lume, copii, tineri ÅŸi mai pu­Å£in tineri, ca să nu mai vorbim de bătrâni.

În întunericul acestui monstru devorator, se descoperă lumina unui curaj ÅŸi a unei cre­dinÅ£e de nebănuit, ca un lucru „pus deoparte”. Am putea vorbi de uimire, în sensul primar al efectului unui miracol.

Slavă lui Dumnezeu, Care S-a preaslăvit în aceÅŸti mucenici, ei, care nici măcar nu ÅŸtiu acest lucru...