Imagine și cuvânt – lovituri de toacă în memoria noastră de pe acoperișul lumii moților. Cușmele de paie ale caselor, grajdurilor și troițelor ating cerul, pentru că sunt pe pământuri de la capătul de sus al lumii. Prin ele coboară, alunecând ca zăpada de primăvară, pacea. Să te în­torci acolo de unde știi că ți-ai pierdut pacea inimii. Pentru această pace de sus, invocată la fi­ecare liturghie, de dorul ei ar trebui să tânjim uneori – despre acest fapt, sau și acest fapt ne aduc aminte imaginile lui Iulian și Ioan – uneori, când suntem singuri, dar mai ales când ni se pare că nu suntem singuri: în mall-uri, în intersecții citadine, în vânzoleală și negocieri. De aco­lo, de pe acoperișul Å¢ării Moților, în fața acelor troițe și dincolo de ele, „paguba îți pare ca și câștigul", după alt cuvânt al Părintelui Paisie.

Nu știu unde să plasez cadența lor: între imn de slavă, litanie sau bocet. Dar știu că au o multitudine de semitonuri sensibile și jocuri subtile de planuri și perspective, semn că sunt fo­tografii de preț. Lemne și pietre – unele de la Dumnezeu lăsate, altele trecute prin mâna omu­lui în chip de cruci și altare – doar asta vedem în imagini. Lăsate neatinse, acestea din urmă se vor co ntopi în curând cu cerul și pământul și vor fi una. Fotografiile surprind clipa de grație de dinaintea acestei disoluții și reîntregiri a firii. Sunt acolo, nu o dată, surprinse câteva gesturi tan­dre, de învăluire, protecție, reazem, atunci cînd lemnul vechi al crucii, ars de ploi și sori, e du­blat de un lujer viu de mesteacăn. Există ceva de scriitură ancestrală în această îngemănare din­tre grație și gravitație, dintre natură și cultură, dintre mineral și organic. Ca un dans deasupra pământului. Dar, odată întoarse în pământ, nici troițele, nici căpițele, nici casele, nici grajduri­le moțești nu vor fi aceleași, căci vor fi însoțite atunci de pacea și pașii celor ce vor fi pășit pes­te acele locuri sau doar le vor fi contemplat, cum facem noi acum.

Din toată această înșiruire de însoțitori, aș vrea să rămân pe ultimul cuvânt al ei: pe bucu­ria de a ști că și noi, într-un fel sau altul, am fost o clipă oaspeții acestei lumi îndumnezeite.

dr. Ramona Novicov, critic de artă