Adaugat la: 4 Iulie 2013 Ora: 15:14

Din viață și din duh (2)

Cum să trăim ca să scăpăm de înșelare? Când, în starea dureroasă a întregii noastre fi­ințe – duh, minte, inimă și trup – suferim pen­tru a nu săvârși păcat, nu trebuie să credem că luăm parte la suferințele lui Hristos. Singur Dumnezeu, în judecata Sa, poate socoti sufe­rințele noastre ca participare la deșertarea Fiului Său Cel Unul-născut. Calea noastră este a ne smeri, a ne prihăni în toată vremea; sin­gur Dumnezeu ne poate ridica și proslăvi.

Creștinește nu putem trăi fără însuflare. Dacă un artist, unul adevărat, trăiește zi și noapte chipurile artei sale, noi, creștinii, tre­buie să fim cu atât mai cu luare-aminte. Trebuie să depășim strădaniile artiștilor, pentru a trăi duhul Evangheliei.

Lucrul cel mai însemnat acum este ca Domnul să însufle lupta voastră pentru mân­tuire. Când se dă însuflarea, toată viața se um­ple de lumină și de bucurie.

Nu putem să ne îndumnezeim prin nevoința noastră. Îndumnezeirea se înfăptuiește prin sălășluirea lui Dumnezeu în noi, și nu prin propriile putințe. Aci închipuirea este o mare primejdie. Trebuie să fim cu multă luare-aminte a nu ne închipui că acest țel ne este la înde­mână. În schimb, pentru Dumnezeu totul este cu putință. El poate veni să ne cerceteze și atunci când zăcem în patul nostru, în cea mai mare stare de slăbiciune.

Cum să găsim o scăpare în viața noastră zilnică? Cum să ne clădim mântuirea? Fără dumnezeiescul dar al libertății noi nu existăm, însă această libertate ne depășește. Ea ne este de trebuință, însă noi nu putem nici să o înțe­legem, nici să o purtăm. Cum să trăim?

Nevoința dreptslăvitoare ne dă un răspuns. Prin ea începem a trăi conștienți de mărginirile noastre și în frica lui Dumnezeu.

Spre a nu pierde binecuvântarea ce v-a dat-o Dumnezeu, luptați spre a vă însuși fiece gând care vă însuflă și izgoniți fiece gând care vă ucide.

Cum să facem ca firea noastră să se curețe de tot ce este urmă a păcatului strămoșesc? Iată sensul nevoinței noastre. În afara ei nu este mântuire.

Multe duhuri sunt mai puternice decât noi. Dar dacă suntem cu Hristos vom ajunge să le biruim.

Manifestările exterioare ale nevoinței, precum ținerea posturilor, nu sunt de ajuns. Trebuie să renaștem din chiar străfundurile noastre.

Arhimandritul Sofronie, Din viață si din Duh

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni